Balada corbilor
Posomorâți, cu gheara lungă,
Cu pliscuri negre de oțel,
Ne-am înfruptat cât să ne-ajungă
Din prânzul marelui Măcel.
Cu patrioții la paradă,
Amestecați printre eroi,
De-a valma coborâm în stradă, —
Dar nu ne ducem la război!
Când geme-n vaier lung câmpia,
Când stau întorși spre bolta cruntă
Cei logodiți cu veșnicia
Sub ploaia rece și măruntă;
Când moartea seceră flămândă
Făcând mormane de eroi, —
În dosul frontului, la pândă,
Noi nu ne ducem la război!
Târziu, cu penele mânjite
De sânge negru — și sătui,
În cuiburi calde și ferite
Ne-mperechem și scoatem pui
Ce s-or hrăni ca și părinții
Din hoituri slabe de eroi, —
Căci, soli voioși ai suferinții,
Noi nu ne ducem la război!
Alteță, zvonul crește iarăși,
Adună-ți ceata de eroi...
Cu moartea suntem buni tovarăși,
Dar nu ne ducem la război!
Prefață - Călimara - Cioara - Fum - Aeroplanul - Sonet estival - Albumul - Sonete pluvioase - Decorul - Un iepure - Masa - La întoarcere - Octombrie - Noiembrie - Fantezie de toamnă - Primăvară - La Paști - Un duel - Balada corbilor - Singur - În jurul unui divorț - Dedicație - Gelozie - Populară - Toamna în parc - Balada unei stele mici - În Iași - Expunere de motive - Cocostârcul albastru - Poetul - Scrisoare - Ripostă - Bene merenti