În jurul unui divorț

Jump to navigation Jump to search
În jurul unui divorț
de George Topîrceanu
1911


Mișu St. Popescu vrea să divorțeze.
Lung prilej de vorbe și de ipoteze !

Unii spun că Mișu singur e de vină,
Că la ei în casă n-a fost zi senină.
Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie
Și-a avut norocul de-a găsit pe Zoe,
Care-i rabdă toate de când l-a luat.
Că desigur alta nu l-ar fi răbdat
Nici măcar o lună, însă biata fată
Este bunătatea personificată !
Că-nainte Zoe până nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cînd era flăcău...
Goldman de la Credit... Guță Popândău,
Angrosist de vinuri, — o partidă rară
Și cu care Mișu nici nu se compară —
Toți cu situații și destul de "bine",
Refuzați de dânsa, ca să ia... pe cine !
Că săraca Zoe când l-a cunoscut
Era fără slujbă și dator vândut.
Că de-atunci încoace ea zadarnic speră,
Că el n-are-n casă nici o manieră,
Nu respectă seara orele de masă,
Rareori cu leafa nimerește-acasă,
Frecventează cele mai de jos localuri
Și se ține noaptea numai de scandaluri...
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Mișu St. Popescu este imoral !
Parcă ea nu știe că, de-acum un an,
Dumnealui se ține cu madam Vârlan?
O caricatură... un chibrit... o aia
Cu piciorul mare și c-un păr cât claia,
O mahalagioaică... Afectată... rea, —
De se miră lumea: ce-a găsit la ea?

Alții spun că totuși nu-i de vină el,
Că din contra, Mișu e un soț model,
Însă ea, Popeasca, este o ingrată.
C-ar fi stat și-acuma tot nemăritată,
Dacă din păcate nu s-ar fi găsit
Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit...
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un văr de-al lui
Care-avea la dânșii casă cu chirie.
Că vorbeau adesea la bucătărie,
Mai cu seamă ziua când trecea la masă.
Că duduca Zoe scutura prin casă
Și — nu zice nimeni că era bigotă —
Însă franțuzește nu știa o iotă !
Că găsind odată niște cărți franceze,
A rugat pe Mișu "s-o inițieze"...
(Promitea fetița !) Tot așa mereu,
Azi o sărutare, mâine... mai știu eu?
Ba cu franțuzeasca, ba cu scuturatul,
Până când la urmă a-ncurcat băiatul !...
Toate astea însă la un loc denotă
C-a luat-o goală, fără nici o dotă.
Trei perechi de case? Știe Dumnezeu...
Trei perechi de mofturi ! — N-o spun numai eu.

Întrebați pe Lambru, pe madam Palade
(O persoană-n vârstă, foarte cumsecade)
Și pe toată lumea care-o cunoștea,
C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea...
El putea desigur altfel să se-nsoare, —
Dar în loc să-i fie recunoscătoare,
Să-l respecte-n casă și să-l menajeze,
Dumneaei, din contra, ține să dicteze !
Mișu nu e liber nici măcar un pas,
Toată lumea vede că l-a dus de nas.
Dar în schimb, firește, ea, de la-nceput
Fără nici o jenă a făcut ce-a vrut.
Seara, când o cauți, pleacă la cucoane,
Ziua se ocupă numai cu romane,
Iar bucătăreasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mână, până când și cheia
De la magazie și de la dulap, —
Care va să zică și-a făcut de cap.

Alții spun că Zoe, la madam Lipan,
A-ntâlnit pe unu, Iorgu Damian, —
Flutur de saloane, mare pușlama.
Că-ntre ei desigur exista ceva,
Fi'ndcă ea-ntr-o clipă de sinceritate
A scăpat o vorbă la madam Stamate:
"Ah, ma chere, ce nobil și distins băiet !..."
Iar madam Stamate n-a ținut secret,
Și-i destul să afle câteva persoane...
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a făcut pesemne lui o anonimă
Unde iscălise doar atât: „Cu stimă..."
Și-i scria acolo — spun din auzite —
Că „madam Popescu prea se compromite..."
Dar el n-a citit-o, nefiind francată.
Și-a trecut și asta.
În sfârșit, odată
Trebuind să plece Mișu la Vaslui
Pentru niște case, — un amic de-al lui,
Unul de la Bancă, l-a pornit cu sila
Să ia trenul numai până la Chitila
Și să stea acolo tocmai timpul strict,
Ca să-i poată prinde în flagrant delict...
Că venind Popescu și văzând lumină,
A intrat în curte tocmai prin grădină
Și bătând la ușa care dă-n salon,
Cineva din casă i-a strigat: "Pardon !"

Zoe sta de vorbă, nici nu s-aștepta
(Că era devreme... zece și ceva)
Și crezând că-i mâța sau vrun alt ecou,
Când văzu că-i Mișu, a rămas tablou,
El păru deodată foarte încântat.
— Mă iertați — le zise — că v-am deranjat !...

Puse-apoi paltonul peste geamantan
Și venind cu-ncetul către Damian
Care sta să plece, zise: — "Bună seara.
(Damian atuncea s-a făcut ca ceara.)
Nu mai stați de vorbă? Poate că ți-e somn...
Te grăbești prea tare, mult stimate domn !"
Și zicând acestea cu o voce calmă,
Vru să-l ia de guler și să-i dea o palmă.
— "Domnule Popescu... nene ! stai un pic...
Pe parola noastră că n-a fost nimic !...
Damian, săracul, nu știa ce zice, —
Dar găsind la urmă un moment propice,
Când văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă,
A fugit...
Iar soții se certară furcă.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din "dragă",
Socotind că astfel va putea s-o dreagă,
Dar la urma urmei, ca să-l deie gata,
A-nceput să facă, ea, pe supărata.
Că odinioară l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar așa mojic...
Și-ntorcând o clipă capul îndărăt,
I-a strigat din ușă: — "Te-ai prostit di tăt !..."



Toate astea însă n-au nici un temei,
Că nu știe nimeni ce-a fost între ei.
Vineri toată lumea a putut să-i vadă
Amândoi alături, braț la braț, pe stradă...
Ei, și știți, aseară, după ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tănțica de la Procopoaia
Când s-a dus să-i ceară un model de șorț?...
Că madam Popescu nu mai dă divorț.