Balada unei stele mici

Jump to navigation Jump to search
Balada unei stele mici
de George Topîrceanu


Ții minte tu, iubita mea,
O noapte de argint în care
Mi-ai arătat pe cer o stea
Din Carul mare?

Cu fața-n sus, spre Dumnezeu
Lăsându-ți capul să se culce
Pe brațul meu
Te legănam, povară dulce

Deasupra noastră, un castan
Cu frunze pudic răsfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate

Tinzând o ramură-n zadar
Ca să ne apere de stele
Fusese martor ocular
La toate cele

Și nu mi-ai spus atunci nimic
Dar când mi-am coborat privirea
Un deget mic
Mi-a arătat Nemărginirea

Un strop de-argint a lunecat
Și, cu paloare-i siderală
Pe cerul negru a-nsemnat
Un fir subțire de beteală….

Ții minte ce fior străin
Trecu atunci, din constelații
Prin bluza ta de crepe-de-Chine
Cu aplicații?

Ce vești din cerul depărtat
A nins pe fruntea ta zenitul?
Ce gânduri tainice-ai schimbat
Cu infinitul?

Sclipind departe, prin frunziș
O stea smerită și albastră
Sta singuratică, pieziș
Deasupra noastră

Și ca un spin,
Cu raza-i rece și subțire
Mi-a strecurat un gând străin
În visul meu de fericire.

Zicea: - Subt cerul vast și mut
V-a aruncat aceeași soartă
Pe-un strop de lut
Ce-n învârtirea lui vă poartă.

Sărman atom sentimental
Nu știi tu oare
Că viața voastră-i colosal
De trecătoare?

Zicea: - Mă mir că te-ai gândit
Să-mi cânți o odă.
De când poeții s-au prostit
Amorul nu mai e la modă.

Oricum, voi sunteți prea mărunți
Și eu prea mare …
N-ar fi mai bine să renunți
Și să vă duceți la culcare?

Că nu există pe pământ
Mai venerabilă manie
Decât – sub stele jurământ
Pe veșnicie.

Și nu există-n univers
Mai mare crimă
Decât – la coada unui vers
Să pui o rimă …