Răspuns la câțiva critici

(Redirecționat de la Răspuns la câţiva critici)
Jump to navigation Jump to search
Răspuns la câțiva critici
de Alexandru Macedonski
(Fragment)


Nu pot să zbor cu voi pe-o rază...
Mi-e frică luna să nu cază,
    Să ne turtească împreună,
Că-n Iadul cel de grozăvie
Am merge în tovărășie,
    Ș-atuncea: Noapte bună!

Dar dintr-a mea junie dusă
În întristarea mea nespusă
    Mai am pe neașteptate
Ca să-mpletesc încă ghirlante
Pe fruntea sfintelor amante
    Un șir de foi uscate!

Voi preferați în lăcrămioare
Ca într-o baie răcoritoare
    Să v-afundați până la gât,
Ș-astfel din apa lor căldicică
Să dați afară o cărticică
    Bună de leacuri și de urât.

Ei! Zău!... Voi poate c-aveți dreptate
Și puteți plânge, în libertate,
Dureri pe care nu le-ați simțit!
Le puteți pune și pe hârtie...
Lumii ce-i pasă?... Ce-mi pasă mie?...
Nu vă voi spune ce-am suferit!
Marturi zadarnici nu vă voi face
A suferinții care-n piept zace,
Adevărata durere tace!
Și-ascunde fața și plânge-n umbră,
O știe numai noaptea cea sumbră,
Care-o-nvelește ca-ntr-o manta!
Încât de visuri, vă cer iertare,
Nu pot să umblu pe nori călare
Când pot la dânșii a mă uita!
Ca să bat câmpii, cum fac nebunii,
Nu se mai poate ca să mă-nvăț...
Alții să umble călări pe băț...
Genul meu este al Rațiunii!

Rima din urmă mi-aduce-aminte
C-am pus pe iune de trei silabe;
De la pășune venind pe labe
Un critic, însă, mă cam dezminte;
Urmeze-și treaba, că-i fac hatârul...
De-o vrea pășunea să-și prelungească,
Nimenea n-are ca să-l oprească,
Și cal de astăzi va fi catârul!
Aici desigur că este vreme
A-mi lua seama și a mă teme
C-am început-o cu foi uscate
Și le pui toate amestecate;
N-am spus nimica despre delire,
Și n-am în versuri nici o simțire,
Ba chiar și șchioape, când isprăvesc,
Cu foarte multe mă pomenesc.

Nu e-ndoială, până la ceruri
Nici de-astă dată nu m-am urcat
N-am pus enigme de dezlegat!
În poezie nu am misteruri...
Tot ce-am scris este raționat!
Proză rimată, curată proză,
Că-n cer aș face stranie poză!
Calea de mijloc iar n-am ținut
Dacă-n văzduhuri nu m-am pierdut,
Ș-ar fi fost bine, barem pe-o stea
Ca să-mi iau zborul până la ea.
Ș-ajuns acolo, să bat în cer
Un cui de aur sau chiar de fier,
Ca să-mi leg sacul și să mă leagăn;
Închis într-însul ca într-un leagăn,
Să văd pământul stând la picioare
Și dând târcoale pe lângă soare,
Iar între soare și-ntre pământ
    Să stau să cânt!

Vânturi turbate găseam destule,
Câte și-n lume ființe nule!
Raze de stele lesne găseam
Puteam prea bine să iau un dram!
Praful de aur, oricum, nu strică,
În cantitate mare sau mică!
Destul s-ajungă să poleiască,
Că treci chiar marfă dobitocească;
Găseam, în fine, un dram sau două
Din aurora cu buzi de rouă,
Și chiar acele comete antici
Care se plimbă cu cozi gigantici
Puteau prea bine ca să-mi dea mie
Dintr-a lor coadă portocalie
Măcar un petic, să-mi înfășor
Gândul meu vecinic rătăcitor!

. . . . . . . . . . . . . . . .