Odă la condeiul meu

Jump to navigation Jump to search
Odă la condeiul meu
de Alexandru Macedonski


O! condei, în astă lume
Unde sufăr nencetat,
Unde mic și fără nume
Eu cu tine am intrat,
Din pruncie, cu credință,
Până astăzi m-ai servit,
Neajuns ori suferință
A ta voce mi-a-mblânzit;
Neavând altă putere,
Aste versuri îți dedic,
Căci mi-ești singura avere
Și mi-ești singurul amic!

Eu de tine niciodată
Pân-acuma n-am roșit;
De o viață nepătată
Împreună am trăit!
Persecuții, calomnie,
În picioare le-ai călcat,
Și lovind în tiranie,
Steagul sfânt l-ai ridicat!
Mi-ai dat zile și putere,
Și, crescându-mă de mic,
Mi-ai fost singura avere,
Mi-ai fost singurul amic!

În întreaga-ți carieră
Ai rămas neatârnat,
Și oricare barieră
Înaintea ta n-a stat!
Pentru drept și libertate
Astăzi viu să te dezgrop
Ca deviză ai: „Dreptate",
„Libertate" ai de scop!
Rennoind a ta putere,
Fă-te mare din nimic,
Căci mi-ești singura avere
Și mi-ești singurul amic!

Calea ta este spinoasă,
Dar învinși dacă vom fi,
Într-o moarte glorioasă
Amândoi ne vom jertfi,
Vei scri ultima-ți cântare
Și apoi, învins de dor,
Te voi rupe cu-ntristare
Și mă voi culca să mor!
Însă nu... S-avem putere,
O! tovarășe unic;
Tu mi-ești singura avere,
Tu mi-ești singurul amic!

Dumnezeu din cer te vede...
Știe scopul tău dorit,
În dreptatea lui te-ncrede
Și vei fi nebiruit!
Dacă-l chemi, el nu te lasă
El lovește în mârșavi
Și-n mișeii ce apasă
Pe popoarele de bravi!
Scrie, luptă cu putere,
Fără teamă de nimic;
Tu mi-ești singura avere,
Tu mi-ești singurul amic!

Scopul tău e sfânt și mare
A-mblânzi, a lumina,
A-nfrăți pe orișicare,
Orice frunți a-nsenina;
A plivi din piepturi ura
Și în inime-a sădi
Tot ce are bun natura,
Om cu om spre-a se-ngrădi!...
Înainte!... Și putere
Aibi, tovarășe unic,...
Tu mi-ești singura avere,
Tu mi-ești singurul amic!

Lupta este începută
Mergi, și nu te turbura!
Dumnezeu din cer ajută
Rău-n vânt a-l spulbera!...
Fără milă, — fără teamă,
Să urmăm al nostru zbor!...
Până când oare să geamă
Împilatul muritor?
Până când?... S-avem putere!...
Focul naște din nimic...
Tu mi-ești singura avere,
Tu mi-ești singurul amic!

N-auzi groaznic cum răsună
Tunetul ascuns în nori?...
Nu vestește vreo furtună
Acel tunet trăsnitor?...
E furtună mare, — mare, --
Carnefici! Îngenuncheați!
E poporul în turbare;
E dreptatea... Tremurați!
Scumpă armă, cu putere,
Azi, în fine, te ridic,
Dar rămâi a mea avere,
Și rămâi al meu amic!