Destinul

Jump to navigation Jump to search
Destinul
de Alexandru Macedonski


Se zice că Destinul stă-n mâna omenească...
Aștearnă-și fiecare de vrea să s-odihnească...
Medaliile, însă, au vers, ca și revers...
Muncești și mori de foame... Stai trântor, faci palate...

Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate,
Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers!

În cale ne stă vecinic privind la orișicare...
Și-n clipă, de voiește, te face mic sau mare...
Puternic fii ca Cezar, că el te face mic;
Fii mic, că te ridică să fii atotputernic;
El singur este mare, iar omul e nemernic,
    Nemernic și nimic!

Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce,
Oriunde hotărăște, — acolo ne conduce!...
Să râdem sau să plângem rămâne neschimbat,
E surd și nu ne-aude; e orb și merge-orbește,
Zburând pe dibuite, înalță, fericește,
     Coboară nencetat!

Așteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică,
De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică!
Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oțel,
Și, facă-ți fericirea, sau chiar să ți-o sugrume,
Pe față puie-ți râsul, sau dorul s-o consume,
     Te ține-nchis în el!

Întemeiază tronuri și pe-altele sfărâmă
Un fulg e omenirea în mâinile-i de-aramă!
Cu regi și cu popoare se joacă nemilos!
Adeseori ridică la culmile de stimă
Un suflet fără aripi, un corp mânjit de crimă,
Și-adeseori Virtutea rămâne tristă jos!

În cartea sa fatală pe toți înscriși ne are
Pe cerșetorul gârbov și pe-mpăratul mare!
Și toți deopotrivă în fața lui rămân!
Dar el, de sapă-adesea și drepților mormântul,
Încai au și monarhii ce stăpânesc pământul,
    Într-însul un stăpân!