Odalisca

Jump to navigation Jump to search
Odalisca
de Dimitrie Bolintineanu


Sub o durere-adîncă sărmanu-mi suflet geme
Și ochii-mi varsă lacrămi ! D-ar fi s-aleg din dor
Și din mormîntul negru de care tot se teme,
Mai bine-aș vrea să mor !
În fundul astii inimi deșertul se-ntroduce,
Și nimenea nu știe ! Și cui voi spune eu ?
Și cine mă ascultă, o, Dumnezeul meu !
Ce suflet bun și dulce !
Iluziuni de viață, d-amor ce ne îmbată
Pe sufletu-mi adesea se lasă și plutesc
Ca focul dimineții pe marea azurată ;
Dar, vai ! se risipesc !
Adînca întristare pe viața mea, vai ! zace !
Și nici o mînă dragă nu șterge plînsul meu !
Și cine poate stinge un dor atît de greu,
Ferice a mă face ?
Dar tu puteai a face să piară-această ceață,
Să-ntorci inimii mele iluziile dragi,
Să dai plăcere lumii, chiar morții să dai viață,
Un zeu chiar să mă faci !
În darn eu voi a stinge, o, dulce neînvinsă,
Amorul tău ce-n sînu-mi mă arde ca un foc,
Nimic nu-l poate stinge! Vai! viața mea e stinsă !
El însă stă pe loc.
Eu nu cunosc, o, dragă, nimic decît durere
Din patima frumoasă ce-mi dai, sufletul meu !
Unic dar ce-mi faci mie la cîte sufăr eu,
În noapte și-n tăcere !
Tu, care cu plăcere mă legănai în lume
De grații infinite, de vise dulci d-amor,
Oh ! trebuit-a, oare, să faci, o, dulce nume,
Din viața mea un dor ?
Nu ! Nu mai e speranță să gust eu cu plăcere
Odihna ce-mi lipsește decît într-un mormînt ?
Și numai moartea poate la cruda mea durere,
Să plîngă pe pămînt !"

Așa cînta pe mare sub dalbele seraie,
În umbra nopții dese, un june trecător
Și luna varsă dulce lumina ei bălaie
Pe luciul Bosfor.
O voce din fereastră, suavă ca o miere,
Unindu-se ferice cu al tamburii sun,
Lasă să se auză ast cîntec de durere
Ce munții drag îl spun :
"Dar inima mea are atîta trebuință
D-amor, de fericire ! Ca tine sufăr eu !
Dă-mi sufletu-ți ce arde de foc și de credință,
Să arză cu al meu !"
Ea cîntă și natura păru că se îmbată.
A nopții stea de aur în sînul unui nor
Și marea azurie și noaptea parfumată
Tresar d-un sînt amor !