Fatmé

Jump to navigation Jump to search
Fatmé
de Dimitrie Bolintineanu


Ca o copilă blondă, frumoasa dimineață
În undele-azurate se scaldă cu dulceață.
Într-un sarai ce-și perde piciorul în Bosfor,
Fatma abia născuse un prunc desfătător.
Pe patu-i de mătase din somnu-i să trezește ;
Știind că este mumă, ea fericit zâmbește
Și zice să-i arate copilul ei iubit
Ce-n leagăn, sub văl mîndru, e încă adormit.
În vise ea își face copilului său dulce
Un leagăn splendid d-aur c-un diamant ce luce
Ca soarele ; vesminte curate ca un crin
Și grațios cusute cu petre de rubin ;
O sută halaice, tot fete de mușiri,
Să-l legene prin cînturi de tinere iubiri,
Și ea, sărmana mumă ! să șează lîngă el,
Să vază și să soarbă surîsu-i tinerel ;
Să nu-i dea timp a plînge, nici să se înspăimînte,
Să cate o femeie ce știe să descînte
Dăochiul, ca să șează în casă lîngă el,
Și cînd s-o face pruncul ceva mai măricel,
Să-i facă-o cărucioară cu roate aurite,
Să-l tragă porumbițe cu pene poleite
Pe care să le mîie o fată de vizir
Cu buzele de roze, cu coamele de fir.
O palidă hanîmă încet îl dezvălește.
Sultana cu ardoare pe pruncul ei privește
Și brațele-i întinde ferice, surîzînd...
Dar, vai ! copilul doarme de somnul de mormînt
Cînd muma adormise, o palidă bătrînă
Se strecură în casă, țiind un ștreang în mînă.
Ea sugrumă copilul și, asfel, sugrumat
Cu ștreangul de mătase, îl lasă înnodat.
— "E mort !" strigă sultana. Durerea sa de mumă,
Frumoasa-i jună viață dodată o consumă.
— "Sultană ! ai putere de-nfrînă al tău dor !
A curții voastre lege făcu acest omor :
Copiii din vița voastră, din parte bărbătească,
Avînd drept la domnie, n-au dreptul să trăiască."

Așa vorbește manca. Iar muma, suspinînd,
Pe pruncul mort răsfață, dulci lacrime vărsînd.
Răsfățurile sale sunt dulci și grațioase.
Acei ce le aude vărs lacrimi călduroase.
Ea cheamă pe sultanul ; el vine, și Fatma
Salută p-al său frate și îi vorbește-așa :
— "O, doamne strălucite și fratele meu mare,
Vezi fiul meu în leagăn ? E mort prin sugrumare.
O mînă protegeată de datine, gazi !
A stins această floare născută de o zi.
Această crudă moarte ucide-a mea viață.
Eu mor ! Pe anii-mi tineri se-ntinde trista ceață
Și nici un soare dulce n-o poate risipi !
Vream să te văz, o, doamne, nainte d-a muri.
Nu ca să-ți fac mustrare că ai lăsat să fie
O lege-atît de crudă sub blînda ta domnie ;
Dar ca să vărs în sînu-ți amarele-mi dureri
Ce-mi stinseră o viață frumoasă de plăceri,
Și să te rog cu lacrimi, murind în mare trudă,
Ca moartea mea să schimbe o lege-așa de crudă !...
— "Îți jur ! strigă sultanul, nimic eu n-am știut !
Această crudă lege de astăzi a căzut,
Ca, cel puțin în urmă-ți, o, soră, al tău nume,
Prin moartea ta amară să viețuie în lume !"
El zice ; dar sultana, luîndu-i mîna blînd
Și sărutînd-o dulce, adoarme suspinînd.
Sultanul ține vorba și datina trufașă
Se stinse prin martirul Fatmeii drăgălașe.