Sari la conținut

Ți-aduci aminte

Ți-aduci aminte
de Dimitrie Bolintineanu
15364Ți-aduci aminteDimitrie Bolintineanu


Ți-aduci aminte seara cînd noi pluteam pe mare,
O, suflet grațios ?
Torinte d-aur luna vărsa cu răsfățare
Și-n părul tău zefirul se legăna voios !
Iar valul s-alinase sub coasta-ntunecată,
Abia se auzea
Ca zgomotul de pasuri pe valea depărtată
Ce moare cu încetul în noapte, dulcea mea.
Se auzeau dulci cînturi trecînd p-acele unde
De spumă și d-azur.
Noi nu vedeam amanții ce noaptea îi ascunde,
Și se părea, sub valuri, că vocele murmur.
Cînd terminarăm cursul vorbirii amoroase,
Tăcuți, noi am visat.
O lacrimă lucise în genele-ți umbroase
Și sufletu-ți de doruri părea înconjurat.
Tu ridicaseși ochii arzînd de tinerețe
Spre cerul strălucit
Și cînd văzuși că-mi cură o lacrimă pe fețe,
Strigași cu întristare : "Oh ! de ce m-ai iubit !"
— Oh ! Dumnezeu voiește și singur, dragă, știe
De ce te-am iubit eu.
— Și ce, Dumnezeu, oare atît de crud să fie
Să vrea ca să zdrobească amar sufletul meu ?
— Acela ce cu suflu-i crează-o dulce floare
Ca să se stingă-n vînt,
Ca să parfume viața cu drăgălașa-i boare
Și-n urmă ca o roză să lase-acest pămînt.
Ce te-a făcut frumoasă ca să iubești în viață,
O, fericirea mea !
Ce învelește păru-ți cu aur și dulceață
Și degetele tele cu roze și cu nea.
În lacrimi amoroase i se-nvălea vederea,
Și vîntul bălsămit
Și umbra, și lumina ce răspîndesc plăcerea,
Te răsfățau pe frunte, o, fermec fericit !
Tu blestemai în gîndu-ți aceste elemente,
Complici misterioși
Ca cînd simțeai asupră-ți tot fermecul fierbinte
Ce răspîndeau în sînu-ți și-n perii tăi undoși.