M. Codreanu: Sonete parnasiene

Jump to navigation Jump to search
M. Codreanu: Sonete parnasiene
de George Topîrceanu


Scamatorul[modifică]

Întinde brațul... Și, din pălărie,
Ca prin minune-ncep acum să iasă
Un porumbel, un iepure de casă,
Cutii, panglici, o-ntreagă florărie.

Dar, hocus-pocus, binișor o lasă
Cu gura-n jos... E altă boscărie:
De sub joben apare-o farfurie
C-un șnițel bine garnisit, pe masă.

Așa, mereu... Și vulgul cască gura
La cel ce pare c-a învins Natura,
El concurează pe copiii Muzii.

El, din nimic, îți dă fripturi și poame
Și, totuși, rabdă uneori de foame...
E fabricantul nostru de iluzii.

Pagliaccio[modifică]

O zi nefastă m-a adus pe lume
În veacul vostru de melancolie.
Durerea mea — prilej de veselie,
Și cugetarea mea — un lanț de glume...

Nu pentru biata-mi inimă pustie
Și nici de dragul gloriei postume,
Ci pentru voi am făurit anume
Strălucitoarea mea filozofie.

Eu pretutindeni caut în viață
Prilej de râs la fiecare pas —
Și-adesea plâng sub fardul de paiață...

Dar când tristețea cearcă să mă prindă,
Mă-ntorc atunci cu fața spre oglindă
Și râd, nebun, de propriul meu nas.

Samson și Dalila[modifică]

Samson vorbi cu glas adânc: — Știu bine
Că-n sărutarea asta care-nșeală
Ai plănuit vânzarea criminală,
Că voi cădea și voi muri prin tine.

Dar nu te-alung. E patima fatală
Mai scumpă decât viața pentru mine...
Și adormi, strângând-o lângă sine.
L-a biruit o curtezană pală!

L-a dezmierdat, l-a adormit cu sila, —
O, veacuri viitoare, contemplați-i!...
O clipă numai a cuprins-o mila,

Dar aplecându-și trupul plin de grații,
Zâmbind i-a smuls un fir de păr, Dalila,
Și-a suspinat pe gânduri: — Oh, bărbații!...

Testamentul unui poet cunoscut[modifică]

Din cel ce sunt acum o jumătate
E cât p-aci să zboare către stele...
Las dracului necazurile mele
Și-un post vacant la "Contabilitate".

Las dragii mele scumpa libertate, —
De azi încolo poate să mă-nșele.
Nepoților le las instincte rele,
Dușmanilor, o dragoste de frate.

Las doamnei Șvarț în urma mea "un nume"
Și-n loc de bani — supremă mângâiere —
Un geamantan cu opere postume.

Și plec râzând de propria-mi durere,
Că tuturor vă las această lume...
Dar tuturor vă zic: la revedere!