I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu

Jump to navigation Jump to search
I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu
de George Topîrceanu


Romanța automobilului[modifică]

Păzea!
Păzea că trece-n goană,
Aleargă,
Vâjâie ca vântul,
Și dacă n-ai urechi normale te face una cu pământul!
El vine drept din arsenalul Progresului uman
Modern,
Să te trimată-n bezna rece a Absolutului etern.
Păzea!
Că trece-n zbor copilul civilizației extreme
Și zvârle-n aer trei semnale, —
Trei versuri mici
Din trei poeme
Pe care trei poeți deodată
În trei orașe le-au cântat, —
Un leit-motiv,
Trei note scurte, cu timbrul galbenului mat.
Dar cine poate să priceapă
Simbolul celor trei semnale
Ce conturează-n spațiu
Albe
Și verzi
Intenții criminale?
Păzea, că e iresponsabil,
El are flacări în artere
Și te pălește fără veste cu patruzeci de cai putere!
Pufnește,
Zbârnâie,
Se-ntoarce
Și lasă-n urma lui, pe drum,
Miros albastru de benzină
Și nori de pulbere
Și fum...


S-a dus,
Adio!
Poate-acuma deja comite alte crime,
Pe când în urma lui se scoală din praf
Infirmele victime, —
O hecatombă de cadavre
Pe-altarul nobilului Sport,
Gesticulând cu indignare, din drum, —
Iar tu ești primul mort
Care-a-nviat...
Și scuturându-ți de praf în soare macferlanul,
Suspini în urma lui:
— Degeaba! Te face marț Aeroplanul!

Romanță autumnală[modifică]

Ploaia tristă și banală,
Ploaia obsedantă,
Ploaia
Care pastișează clima de pe Alpi
Și Himalaia,
Ploaia cade verticală din cerescul alambic
Și sfidează paciența trecătorilor:
Pic-pic...
Cu vedenii de umbrele ce se-nchid
Și se deschid,
Resemnat primești în față proiectile de lichid.
Când și când, pe pălărie
Simți un ropot de cascadă, —
Cântă streșinile toate...
Iar în jurul tău, pe stradă,
E-o obsesie galantă de picioare și frou-frou,
De dantele,
De jupoane
Și ciorapi de la „Bon-Gout"...


De trei zile
Firmamentul desfășoară peste noi
O imensă zdreanță udă cu largi pete de noroi.
Pe mizeria terestră a foburgului umil
De trei zile cerul varsă lacrimi mari
De crocodil... Plouă!
Plouă ca-n Parisul lui Verlaine...
Din loc în loc,
Te insultă modestia unor ghete fără toc.
Mai departe,
Când coboară din cupeul ei grăbită,
Până sus zărești dessous-ul unei doamne
Din elită, —
Iar pe strada animată ca la cinematograf
Ploaia zugrăvește-n aer sârme lungi de telegraf.

Romanța gramofonului[modifică]

Eu sunt un genial amestec
De Poezie
Și de Proză,
Eu sunt extrema întrupare și ultima metamorfoză
A Spiritului, care luptă de zeci de veacuri să
supuie
Materia
Din care zilnic își modelează o statuie...
Eu sunt un sarcofag de note îmbalsamate,
Un album
În care-o primadonă moartă

Gratis
Un concert postum.
Prin mine mor — ca să renască —
Vibrații pentru mai târziu,
Eu sunt ce n-am fost niciodată
Și-un sfert din ce era să fiu!
Un capelmaistru invizibil comandă pâlniei sonore
Trei game ultraviolete
Și alte trei, multicolore, —
Pe când bagheta lui ocultă,
Bătând frenetica măsură,
Înscrie notele în aer pe-o-nchipuită partitură...
Eu sunt un mecanism precoce,
Sunt o cutie ventrilocă,
Un fericit concurs de piese cu acțiune reciprocă:
Șuruburi,
Ace,
Manivelă,
Sunt arcul primului avânt, —
Trompetă,
Placă,
Diafragmă
Și... dracu știe ce mai sânt!...
Pornesc metalice acorduri
Și-n ritmul unui danț romantic
Se-nalță,
Cresc tumultuoase, ca o tempestă pe Atlantic,
Apoi coboară, se-ntretaie și mor încet
Ca un ecou
Produs de zborul unei muște
În cavitatea unui ou...
Dar placa se-nvârtește-ntruna
Ca un perpetuum-mobile.
Pe ea și-au imprimat scheletul un șir de sunete
Fosile
Prin care oamenii de mâine
Vor ști cum fluierau străbunii...
Căci, ce e placa?
E un zero în exercițiul funcțiunii.
O suprafață cântătoare.
Un ghem de note.
O tipsie
Pe care doarme o romanță căzută în catalepsie.
E o spirală fecundată de vârful unui ac virgin.
Carusso, Patti, Batistini
Și tragicul Șaliapin.
Eu sunt...
Dar nu!
Antichitatea mi-a-mprumutat un nume straniu
Din trei silabe —
Frontispiciul nemărginitului cavou...
Eu sunt Trecutul care geme
Cu rezonanța unui craniu
În golul căruia Viața își cântă ultimul ecou.