Sari la conținut

Groparul

Groparul
de George Coșbuc
26001GroparulGeorge Coșbuc


El cântă, să-i treacă din vreme, săpând,
     Și lucru mai spornic să-i pară,
Și galbene oase le-aruncă pe rând
     Din groapă pe lutul de-afară;
De câte ori însă aruncă vrun os,
Găsește vro glumă și-o vorbă pe dos
     Să râdă de bietele oase.

O hârcă el scoate din negrul pământ,
     Dar, nearuncând-o bine,
Ea cade de-afară de-a dura-n mormânt,
     — „Ce-i, hârco? E taratoru-n tine?
De-ți place șederea cu viii la sfat,
Haid', vino vreodată-n plimbare prin sat!”
     Iar hârca răspunse: — „La noapte!”

Groparul se nălță deodată-nlemnit
     Și-i piere răsufletu-n gură.
Se uită. Nu-i nimeni. Dar cine-a vorbit?
     Căci limpezi cuvintele fură:
„La noapte!” Rostite puternic și rar —
Și-așa fioroase și reci i se par
     Și sapa, și lutul, și groapa.

El lasă lopata și sapa-n mormânt
     Și lucrul negata și-l lasă.
La nimeni pe cale nu spune-un cuvânt,
     Nu spune nevestei acasă.
El pleacă-ntr-o parte, se-ntoarce-napoi;
Și scapătă ziua, se-ntunec-apoi,
     Și-i noapte, și-n pat el așteaptă.

Alunecă ușa deodată-n țâțâni
     Și-n prag un schelet se ivește.
Îi scapără ochii, și mișcă din mâini,
     Și capul îi cade și-i crește.
Iar oasele-i toate, mișcându-se rar,
Pe unde se-ncheie mai mucede par
     Și sună ca sloii de gheață.

— „E frig în morminte, dar tu ne-ai iubit
     Și-ai zis să te caut odată.
Ce bine-i cu viii și iat-am venit,
     Căci morții au vorbă jurată!”
Groparul întinde, de groază cuprins,
O mână spre oase, dar brațul întins
     Se-ncurcă prin recile oase.

El țipă, se scoală, și repede-acum
     Luând într-o mână toporul,
Împinge scheletul din casă pe drum
     Și trage pe ușă zăvorul.
Iar mortul de-afară: — „Nebune ce ești!
Pe unul cel singur degeaba-l gonești,
     Că mii eu chema-voi cu mine!”

Trezită de țipet, din pat a sărit
     Și-aprinse-un opaiț nevasta.
— „Feritu-ne-a Sfântul și nu ne-a ferit!”
     Ce vorbă ciudată fu asta?
Își vede bărbatul cu ochii-ncruntați,
Stând strajă la ușă și-n pumnii-ncleștați,
     Gătit de lovire toporul.

Îl strigă pe nume. Se uită-napoi
     Spre strigăt și lasă să-i cadă
Toporul din mână, și-n tremur apoi
     În colț el se strânge grămadă.
Ca unul ce-așteaptă cu groază, stă-n loc —
Atunci, la fereastră, deodată poc, poc,
     S-aude-o bătaie de-afară.

Sunt mulți, sunt o sută, și alții-s pe drum,
     Vin miile-acum să s-adune!
El joc își bătuse de dânșii, și-acum
     Puternicii vin să-și răzbune!
Spre sunet se-ntoarce groparul, grăbit,
Îl vede, tresare, clipește-aiurit
     Și mort el rămâne grămadă.