Hafis

Jump to navigation Jump to search
Hafis
de George Coșbuc


De știi tu, băiete, să bei și să taci,
               Haid' vino cu mine!
Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci
               Ascunde-o bine,
Căci mufti ne-o vede și mufti ne-o ia.
Și mufti Ia urmă se pune și-o bea —
               Și dăm de rușine!

În strada cea strâmtă e cârciumă-n fund;
               Ghiaurii beau bine;
Când merg eu pe-acolo, ghiaurii s-ascund,
               Cu spaimă, de mine.
Eu beau câte-o cană, beau două, ba trei;
Eu singur beau zece, de vorbă cu ei,
               Și-i fac de rușine.

Îmi zise ghiaurul: — „Bătrâne poet,
               Ia spune-mi, e bine?
Eu știu cä e vinul oprit de profet!”
               — „Oprit e, creștine!
Dar nu e mirare, că eu îl iubesc,
Mirare-i că unii de-ai voștri-l hulesc,
               Și-aceasta-i rușine!”

Ghiaurii au haine lipite pe ei;
               De dânșii e bine:
Bei vinul, și mufti nu-ntreabă „ce bei?”
               Dar alta-i la mine!
Ulciorul plin, unde sa-l pot eu dosi ?
Dar haina-mi e largă — mai largă de-ar fi,
               Că scap de rușine!

De știi tu, băiete, să bei și să taci
               Haid' vino cu mine;
Al meu să rămâie, de-i rău ce tu faci,
               Și-al tău, de-i un bine!
Ah, tulbure-i, Doamne, impulsul sorbet
Și limpede-i vinul oprit de profet —
               Alah! Mi-e rușine.