Cântec (Coșbuc, 4)

Salt la: navigare, căutare
Cântec
de George Coșbuc


Zice vodă: — „Iar la greu!
Dragii moșului, în țară.
Vin păgânii foc și pară,
Dar cum vin s-or duce iară,
Procleții lui Dumnezeu!
De vom prinde-n țară turcii,
Să le dăm, și voi și eu,
                Cinstea furcii!"

Zice vodă: — „Bateți voi
Marginea, că e mai bine!
Ce-i la mijloc, las pe mine!
Cu ei numai iadul ține,
Iar Hristos e-n rând cu noi!
Haid', să le stârpim răsadul,
Că e plin de marțafoi
                Țarigradul!"

Vodă-n sârg a și purces;
După ei oștirea-n fugă.
Uite, turcii lasă rugă,
Lasă tot și-o rup la fugă,
Nu mai știu ce-i deal, ce-i șes.
Care-o fi scăpat din gloată
Nu și-a mai venit în ori
                Viața toată...

Zice vodă: — „Sănătoși,
Dragii moșului, cu bine!
Roat-acum pe lângă mine,
Naiu-n mâini, și cupe pline,
Pe-obiceiul din strâmoși.
Cu voinicii-mi place traiul,
Ori îi văd cu spada-n mâini,
                Ori cu naiul."

Zice vodă: — „După vremi
Mulți păgâni am dat de smintă!
Să-i mai judeci când s-alintă, —
Când ești bun și ai o flintă,
Nici de dracul nu te temi.
Turcii-s mulți, de-opresc cu palma
Prutul tot, dar când ne văd
                Fug de-a valma."

Și-acum fiul lui Bogdan
Din brâu spada și-o dezleagă,
Și-a plecat cu oastea-ntreagă
Loc de sfânt locaș s-aleagă,
Căci așa știa Ștefan:
Unde-i loc să sapi morminte
De păgâni, e loc să nalți
                Case sfinte.