Sari la conținut

Nedumerire

Nedumerire (După Strodtmann)
de George Coșbuc
10779Nedumerire (După Strodtmann)George Coșbuc


Cât de rău ești, Doamne, Doamne!
Tu mă-ntrebi grăbit și-aprins,
Dacă te-am iubit vreodată?
Ce-i cu tine? Ce te-a prins?
Dac-aș ști, eu ți-aș răspunde;
Cum să știu, că n-am de unde!
Eu la asta niciodată
N-am gândit cu dinadins.

Tu mă știi. Eu râd într-una,
Numai de glumit mă țiu -
Ei, dar când mă-ntrebi de-acestea
Parc-aș vrea să nu mai fiu!
Lumea de dureri e plină,
Calea vieții mi-e străină;
Tot așa-mi vorbește mama,
Iar eu, biata, ce să știu?

Eu cu drag te văd la horă,
Ochii tăi și toate-mi plac;
Orice-mi zici tu, nu mă supăr,
Și cu orice faci, mă-mpac.
Dar să stăm târziu în noapte
Tăinuind iubirea-n șoapte
Și să te sărut — ei, asta!
N-am putere să o fac!

Nu mi-am dat anume seama
Niciodată, viața ce-i!
De-mi zici «dragă», râd cu hohot,
Ascunzând obrajii mei.
Tu te superi dintr-o dată,
Mă faci proastă și-ngâmfată,
M-ameninți, c-o rupi cu mine -
Rău ce ești! și multe vrei!

O, de m-ai lăsa vreodată,
De-ai fugi și m-ai lăsa,
Din grădina maicii tale
Eu o floare mi-aș fura
Și-aș purta-o-n sân, o cruce!
Când s-ar veștezi, m-aș duce
Să te fur apoi pe tine;
Nimănui nu te-aș mai da!

Mai așteaptă! Cui dai biruri,
Dac-aștepți ce ți-e iubit?
Să zic da, nu-mi vine bine
Până când nu m-am gândit;
Să zic nu? Aș zice toate,
Numai asta nu se poate;
Parc-aș plânge viața toată
Dac-aș ști, că te-am mâhnit.

Ei, acum ghicește singur
De te am eu drag ori nu?
Să mi-o spui de altă dată,
C-aș roși, să-mi spui acu -
Cumpănește bine toate,
Până mâine te socoate;
Și de vei ghici, tu-mi spune,
Și voi zice cum zici tu!