Han-tătar

Jump to navigation Jump to search
Han-tătar
de Dimitrie Bolintineanu


— "Unde-i tînăra domniță,
Floare de cerești visări,
Să mă-mbete din guriță
Cu drăguțe sărutări?
Cine poate cu tărie
Pentru dînsa a lupta,
Către mine-acuma vie
Lancea lui a sfărîma !"
Astfel leapădă cuvîntul
Han-tătarul îngîmfat,
Și pe cal fugar ca vîntul
Intră-n curte la palat.
Domnul geme de durere,
Căci de cînd a-mbătrînit
A pierdut a lui vedere,
Și-astfel toți l-au părăsit !
Pe un cal cu coamă plină
Iată vine-un cavaler:
Fața-i arde de lumină,
Ochii-i seamăn rupți din cer.
Ei se lupt cu agerime.
Valură fugarii lor
Și se mușcă cu cruzime.
Lăncile, în țăndări zbor.
Spadele lucesc la soare:
Se-nvîrtesc necontenit,
Se lovesc fulgerătoare.
Dar o spadă a roșit.
Cavalerul cel mai june
Se doboară dupe cal;
Păru-i galben se depune
Cum sub soare luce-un val.
Este tînăra domniță.
Ochii dulci se-nchid de dor;
Iar pe mica sa guriță
Rozele cu vorba mor.