Dumbrava Roșie

Sari la navigare Sari la căutare
Dumbrava Roșie
de Dimitrie Bolintineanu


I[modifică]

Albert face știre lui Ștefan cel Mare
— „Să depui puterea și-armele barbare!"
Pentru-aceste zise, domnul îi scria
Aste vorbe dalbe: — „Vino de le ia!"
Iar la-ai săi le zice: — „În această lume
Cât cerescul soare va purta un nume,
Nimeni nu va spune, cât am viețuit,
Că a călcat străinul ăst pământ iubit
Și-a găsit în țară cugete-njosite,
Inimi degradate, brațe putrezite!
Nu cătați mulțimea celor ce sosesc
Și ascund în umbră soarele ceresc.
Inima la doruri e mai călduroasă,
Steaua-n noapte luce, e mai luminoasă!"
Zice; cere calu-i... Brava lui armie
Spre câmpia luptei pasă cu mândrie.

II[modifică]

Ce-ai făcut vitejii plini de bărbăție,
O, trufașe rege! Ieri, tu, cu mândrie,
Le-mpărțeai al țării lăudat pământ,
Astăzi n-au nici locul unui strâmt mormânt.
Plângi, trufașe rege, căci a ta mândrie
A lovit cu moarte splendida Lehie!

III[modifică]

Mii de pluguri ară. La fiece plug,
Zece câte zece robii leși se-njug.
Astfel ară câmpul; iar prin arături,
Tot cu dânșii Ștefan seamănă păduri.

IV[modifică]

Doi trimiși de unguri la Ștefan sosesc.
— „Doamne! Toți creștinii azi te fericesc.
Dar, ilustre Ștefan, toți se roagă ție,
Pentru robii voștri prinși în bătălie..."
Astfel zic trimișii. Dar Ștefan cel Mare
Iată cum răspunde plin de turburare
— „La vecinii noștri prăzi noi nu cătăm,
Însă când ne calcă, știm să ne-apărăm.
Nu-i în datul nostru cruda tiranie,
Dar un aspru-exemplu am voit să fie.
Din această faptă naște-vor dumbrave
Ce-ar vorbi prin veacuri d-armele moldave...
Noi scriem istoria nu pe cărți ce pier,
Ci pe frunți de popoli cu paloș de fier!"