Sora Ana

Sari la navigare Sari la căutare
Sora Ana
de Dimitrie Bolintineanu


De când a ucis prin știre
P-acel bun Cantacuzin,
Doamna Ghica-n monastire
Se ascunde cu-al ei chin.

— „Soră Ană, Anioară!
Să nu-ți vază fața ta!
Gelozia ei omoară
Tot ce-o poate supăra.

Chipul tău e rupt din soare;
Sânul tau din criniori,
Păru-ți din a serii boare;
Buzele-ți din foc de zori.

Ochii i-ai răpit din mare,
Sufletu-ți e smuls din vânt;
De la flori a ta suflare;
Gându-ți de la duhul sfânt!"

Sora nu dă ascultare
Vorbelor ce i s-a zis,
Înaintea doamnei pare
Ca un fraged, dulce vis.

— „Spuneți, maici fermecătoare,
Fără frică de păcat,
Pruncul meu cu cosicioare,
Cine mi l-a deocheat?

Sora Ana cea plăvie?
Sora Ana negreșit!...
S-o zidească în chilie!..."
Și chilia s-a zidit.

Sora Ana, Anioară,
Asfel roagă pe zidari
— „Să-mi lăsați o ferestioară,
În ferestrele mai mari,

Ca să nu se veștejească
Fața mea ca-ntr-un mormânt;
Până să se dovedească
Că nevinovată sânt!

Eu sunt tânără, le spune,
Traiul mi-e atât de drag!
Loc puțin eu țiu în lume,
Rău puțin eu pot să fac."

— „Nu se poate, copiliță!
Doamna astfel a voit.
Tacă-ți draga ta guriță!
N-ai nimic de dobândit!"

— „Spuneți, dară, maicei mele
Că în lume nu mai sânt,
Ca să verse lăcrimele
Să înece-acest pământ..."