Vita nuova
Te-am dărâmat, hotar de-odinioară,
Brâu împletit din lacrimi și din sânge,
Veriga ta de foc nu mă mai strânge
Și lanțul tău a încetat să doară.
Trecutul însă tot se mai răsfrânge,
Ca un paiangen tainic mă-mpresoară
Și-n inima mea fulgere coboară
Din zilele ce mă-nvățau a plânge...
E în zadar! Din munții vechi de ură
Eu nu mai simt nici o fărâmitură.
Pe veci în mine fiara a murit!...
Iar unde-a fost nenorocirea noastră,
Eu pretutindeni am câte-o fereastră,
Ce stă deschisă larg spre infinit...
Revedere - Oaspe vechi - Agonie - Paris (I) - Ziua (II) - Notre dame (III) - Felinarul (IV) - În muzeu - Cinquecento - Mama - Măsuța mea - La mal - Aeternitas - De profundis - Lacul - Eu stau la mal... - Scrisoarea ta... - Gândește-te... - Scirocco - Poet - Doina - Voi veniți cu mine... - Inima - Strămoșii... - Carmen laboris - Scrisoare - Moș Crăciun - Eu știu un basm - Trage-ți oblonul... - Un trandafir se stinge - Taina - Toamnă nouă - Mă-ntorc din nou - Amurg - O lacrimă - Moștenire - O clipă