Strămoșii...
...Nu suntem la același nivel... La 1789 adică pe vremea când strămoșii autorului de la Țara noastră nu se coborâse încă din maimuță, egumenul Laskaris scria cu documente că filiațiunea familiilor Dukas, Vrana și Laskaris...
Duiliu Zamfirescu în "Convorbiri literare"
Nu mor strămoșii niciodată,
Războiul lor în noi și-l poartă,
Căci li-e țărâna spulberată,
Dar nu li-e dușmănia moartă.
Străveche, ura lor se-mparte
Din moș în moș, din tată-n tată,
Și azi, de dincolo de moarte,
Ei ne mai cer o judecată.
Cum ne privim acum în față,
Potrivnici însetați de luptă,
Neiscusința noastră-nvață
Din ura lor neîntreruptă.
Noi suntem flacăra pribeagă
Din nemblânzita lor văpaie,
Cu moștenirea noastră-ntreagă
Venim pe câmpul de bătaie.
Cu mine vin, roiesc întruna
Cei fără neam și fără număr,
Ce-au sprijinit întotdeauna
Eternitatea pe-al lor umăr.
Vin cei de-o lege cu pământul,
Copiii soarelui de vară,
Eu, solul lor, le port cuvântul,
Și-n suflet, sfânta lor povară.
Vin rânduri, cete se-nfiripă
Din vechea veacurilor lavă,
Din ceas în ceas, din clipă-n clipă,
Tot crește oastea mea grozavă.
Le văd în orice parte roiul,
Își cer dreptatea lor târzie,
Și fiecare-și vrea ciocoiul
În judecată să și-l ție.
Ei tot mai mulți răsar din groapă,
Răsar, și-n mintea mea s-alungă,
Vin bieți țărani munciți de sapă,
Și vin haiduci cu flinta lungă.
Sosesc cu dorurile toate,
Sărmanii nu mai pot s-adaste:
Venit-am, măre, strănepoate,
Să ne primești la tine-n oaste!
Le zic supus: Veniți de-acuma,
Străbuni din lunga vremii cale,
Și dați-mi cântecul și gluma
Și nesfârșita voastră jale.
Veniți, căci glasul vostru-nvie
Un nou zorit de dimineață,
Voi ce-ați murit o veșnicie
Sunteți flămânzi azi de viață!
Ei vin cu suflete-nnoptate,
De-aceea sfarmă lanțuri grele,
De-aceea urlă și se zbate
Durerea-n cântecele mele
Doar din al veacurilor caier
Mi-am împletit eu biciul urii,
Nestinsul vremurilor vaier
Mi-a scris blestemu-n ceriul gurii!...
De luptă-s gata deci... Prin mine
Un iad întreg cere răsplată.
Mi-e sete-acum... Te-aștept, vecine,
Și ochii mei păgâni te cată!
Îți vreau sclipirea de oțele,
Și vreau oștirea ta măiastră,
Întregul cer cu ochi de stele
Să lumineze lupta noastră.
Te-aștept... Te-aștept... Dar n-aud bucium,
Nici zumzet ascuțit de zale,
Mă-ndoaie patima, mă zbucium:
Arată-mi rândurile tale!...
Și cum te chem, ș-un colț de țară
Mi te-au cătat zadarnic solii,
Te-apropii tu de subsuoară
C-un slab egumen ros de molii...
Vă văd... Mi-e milă peste fire
De bietul grec cu haina ruptă:
Ai spart o criptă-n mănăstire
Ca să-ți câștigi un soț de luptă...
Vă văd, și oastea mea pe-acasă
Mi-o-ndemn încet să se strecoare:
Vai toată ura mea mă lasă,
Căci sărăcia ta mă doare...
Revedere - Oaspe vechi - Agonie - Paris (I) - Ziua (II) - Notre dame (III) - Felinarul (IV) - În muzeu - Cinquecento - Mama - Măsuța mea - La mal - Aeternitas - De profundis - Lacul - Eu stau la mal... - Scrisoarea ta... - Gândește-te... - Scirocco - Poet - Doina - Voi veniți cu mine... - Inima - Strămoșii... - Carmen laboris - Scrisoare - Moș Crăciun - Eu știu un basm - Trage-ți oblonul... - Un trandafir se stinge - Taina - Toamnă nouă - Mă-ntorc din nou - Amurg - O lacrimă - Moștenire - O clipă