Lacrimi
Copilăria mea pierdută
Demult, prin rariștea de tei
Și-a dus, cu râsul ei năvalnic,
Și-a dus și lacrimile ei...
De-atuncea nu mi-s umezi ochii,
Oricâte vifore mă frâng,
Vai, mă-nfior când mintea-mi spune
De câtă vreme nu mai plâng.
Pesemne lacrimile mele
Acuma-n suflet se cobor,
Și-mpotmolindu-se-n adâncuri
Își sap-acolo taina lor...
Încet s-așează rânduri-rânduri
Sub vălul jalnicei uitări,
Ca bobii de mărgăritare
În fundul nepătrunsei mări.
Acolo dorm pân’ câteodată
Mi le urnește-al vremii mers,
Țesându-le strălucitoare
În haina alb-a unui vers...
Revedere - Oaspe vechi - Agonie - Paris (I) - Ziua (II) - Notre dame (III) - Felinarul (IV) - În muzeu - Cinquecento - Mama - Măsuța mea - La mal - Aeternitas - De profundis - Lacul - Eu stau la mal... - Scrisoarea ta... - Gândește-te... - Scirocco - Poet - Doina - Voi veniți cu mine... - Inima - Strămoșii... - Carmen laboris - Scrisoare - Moș Crăciun - Eu știu un basm - Trage-ți oblonul... - Un trandafir se stinge - Taina - Toamnă nouă - Mă-ntorc din nou - Amurg - O lacrimă - Moștenire - O clipă