Cântece (Octavian Goga, 3)

Cântece
de Octavian Goga


I[modifică]

Iubirea mea-i fărădelege,
Cu greu canon în pravilă,
Cine-ar putea să mi-o dezlege,
Cu cât mai mult mi-o înțelege,
Cu-atât îi pune stavilă...

Iubirea mea-i scumpă comoară,
Păzită-n fund de peșteră,
Mi-o ține inima-n zăvoară,
Cu văl de taine o-mpresoară,
Că-i veche gazdă meșteră...

Eu sunt tâlharul în prigoană,
Străpuns de-a legii suliță,
Ce înfruntând a lumii goană,
Strângând la pieptu-i o icoană,
Se strecură pe uliță...

II[modifică]

Dragoste cu vină,
Dragoste bolnavă,
Cupă de lumină,
Cupă de otravă,
Cine mi te-a dus la buze, cupă de otravă?

Nopți îmi împletiră
Din credinți o salbă,
Toată mi-o răsfiră
Azi o mână albă,
Mi-o răsfiră-n praf pe uliți, azi, o mână albă...

Sunt sărac de-acuma,
Visele mă lasă,
Cântecul și gluma
Mi s-au dus de-acasă,
Mână albă, mână albă, mi le-ai dus de-acasă...

III[modifică]

Vin’ sub plopul mărturie
Viselor de astă-vară,
Să-l vezi frânt de vijelie
Cum își cerne frunza rară.

În tulpina lui închise
Dorm iluzii și regrete,
Dorurile noastre-s scrise
Pe-aste foi nemângâiete.

Vin’ din foile uscate
Să ne facem două perne,
Căpătâie-ndurerate
Unei despărțiri eterne...

IV[modifică]

Din înaltul bolții sfinte
Picuri de argint se smulg,
Și pe mâna mea fierbinte
A căzut în zbor un fulg.

Drag drumeț din lumi străine,
Ce neînțeles mister
L-o fi îndrumat spre mine
Minunatul strop de cer?...

Strălucind o clipă, doară,
S-a topit și-acuma nu-i...
Vis răzleț de-odinioară,
Unde sunteți, ochi căprui?

V[modifică]

Acum uitarea mi-e pe drum
Și-o lume ne desparte,
Ce gând te mai îndeamn-acum
Să-mi mai trimiți o carte?...

De ce azi grijă să-mi mai porți,
Când dragostea ta tace:
De nu-ți cer lacrimi bieții morți,
Au drept să-ți ceară pace...

VI[modifică]

Ursita unei zodii rele
Din nou în cale mi te poartă,
Tu, moarta visurilor mele,
Frumoasa mea iubire moartă.

Te du cu soarele ce-apune
Ș-adormi în veșnică tăcere...
Tu, ce m-ai frânt la-ngropăciune,
M-ai omorî la înviere...

VII[modifică]

Ascultă-l tainic cum se stinge,
Și moare-acordul de pe urmă,
Cum tremurarea lui se frânge
Și cum încetișor se curmă...

...Și spune-mi tu, nu ți se pare
Că, cu pierduta melodie,
În noaptea fără de hotare,
Ți s-a pierdut ceva și ție?...