Demostene Botez: Cobe

Demostene Botez: Cobe
de George Topîrceanu


Tu care mă citești cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună
Sau peste zece ani, — indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Și nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte,
Rostind sentința-i fără drept de-apel.

Și dacă, liber ca într-un ospiciu,
Te lasă încă-un pic să mai respiri,
O face doar așa, dintr-un capriciu:
Tu nu poți evada pe nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La EL nu merge cu protecție, cu rude;
Nu te salvează nimeni și nimic...

Tu vei muri și-n urma ta ograda
Va sta sub soare-a doua zi la fel.
Și factorul postal va trece strada,
Lătrat de-aceeași jarvă de cățel.

Apoi pe-aceeași stradă solitară
Vor trece îndrăgostiți pe-nserat,
Visând în fiecare primăvară
Un vis pe care și tu l-ai visat.
De dimineață-aceleași servitoare
Vor scoate așternutul pe balcon,
Și fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu cremă „Tokalon"...
Iar tu, ca o momâie-ncremenită
În fundul gropii umede și reci,
Vei sta privind în bezna nesfârșită
Cu ochii ficși, întunecați și seci.
Nu vei vedea apusurile roșii,
Nici nu vei ști de-i noapte ori e zi.
Și-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoșii...