M. Codreanu: Sonete parnasiene

Întinde braţul... Şi, din pălărie,
Ca prin minune-ncep acum să iasă
Un porumbel, un iepure de casă,
Cutii, panglici, o-ntreagă florărie.

Dar, hocus-pocus, binişor o lasă
Cu gura-n jos... E altă boscărie:
De sub joben apare-o farfurie
C-un şniţel bine garnisit, pe masă.

Aşa, mereu... Şi vulgul cască gura
La cel ce pare c-a învins Natura,
El concurează pe copiii Muzii.

El, din nimic, îţi dă fripturi şi poame
Şi, totuşi, rabdă uneori de foame...
E fabricantul nostru de iluzii.

O zi nefastă m-a adus pe lume
În veacul vostru de melancolie.
Durerea mea — prilej de veselie,
Şi cugetarea mea — un lanţ de glume...

Nu pentru biata-mi inimă pustie
Şi nici de dragul gloriei postume,
Ci pentru voi am făurit anume
Strălucitoarea mea filozofie.

Eu pretutindeni caut în viaţă
Prilej de râs la fiecare pas —
Şi-adesea plâng sub fardul de paiaţă...

Dar când tristeţea cearcă să mă prindă,
Mă-ntorc atunci cu faţa spre oglindă
Şi râd, nebun, de propriul meu nas.

Samson vorbi cu glas adânc: — Ştiu bine
Că-n sărutarea asta care-nşeală
Ai plănuit vânzarea criminală,
Că voi cădea şi voi muri prin tine.

Dar nu te-alung. E patima fatală
Mai scumpă decât viaţa pentru mine...
Şi adormi, strângând-o lângă sine.
L-a biruit o curtezană pală!

L-a dezmierdat, l-a adormit cu sila, —
O, veacuri viitoare, contemplaţi-i!...
O clipă numai a cuprins-o mila,

Dar aplecându-şi trupul plin de graţii,
Zâmbind i-a smuls un fir de păr, Dalila,
Şi-a suspinat pe gânduri: — Oh, bărbaţii!...

Din cel ce sunt acum o jumătate
E cât p-aci să zboare către stele...
Las dracului necazurile mele
Şi-un post vacant la "Contabilitate".

Las dragii mele scumpa libertate, —
De azi încolo poate să mă-nşele.
Nepoţilor le las instincte rele,
Duşmanilor, o dragoste de frate.

Las doamnei Şvarţ în urma mea "un nume"
Şi-n loc de bani — supremă mângâiere —
Un geamantan cu opere postume.

Şi plec râzând de propria-mi durere,
Că tuturor vă las această lume...
Dar tuturor vă zic: la revedere!