Al. Depărăţeanu: Vara la ţară...

Locuinţa mea de veră
  E la ţeră...
Acolo era să mor
De urât şi de-ntristare
  Beat de soare
Şi pârlit îngrozitor!
Acolo, când n-are treabă,
  Orice babă
Este medic comunal.
Viaţa ce aci palpită
  E lipsită
De confort occidental.

Nu există berărie,
  Nici regie...
Doar un hoţ de cârciumar
Care are marfă proastă
  Şi-o nevastă
Ce se ţine c-un jandar.

Când te duci pe drumul mare
  La plimbare,
Este praf de nu te vezi.
Trec, mişcând domol din coadă,
  Spre livadă
Ale satului cirezi.

Şi te poartă sub escortă
  O cohortă
De ţânţari subţiri în glas,
Înzestraţi la cap c-o sculă
  Minusculă
Cu pretenţie de nas...

Când se ia câte-o măsură,
  Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Şi-l întreabă fără noimă:
  — Ce-ai cu noi, mă?
Pentru ce să dăm cu var?...

Ale satului mari fete
  Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat...
(Am văzut aci-ntr-o noapte
  Nişte fapte
Care m-au scandalizat!)

Lângă foc, o babă surdă
  Şi absurdă
Spune, ca şi alte dăţi,
Tot povestea cu Ileana
  Cosânzeana,
Plină de banalităţi.

Doarme-apoi adânc comuna...
  Numai luna
Galbenă ca un bostan
Iese, mare şi rurală,
  La iveală,
Dintr-o margine de lan.

Când şi când un câine urlă
  Ca din surlă...
Carul mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
  Candelabru,
Peste satul adormit...

Dar în zori încep cocoşii,
  Păcătoşii,
Ca să facă iar scandal, —
Să te saturi de viaţă
  Şi dulceaţa
Traiului patriarhal!

D-aia zic eu, prin urmare,
  Vorbă mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai trebuie-altă cură
  În natură,
Să mă duceţi cu alai!

Meargă pictorii la ţară
  Ca să piară
De căldură şi de praf!
Mie daţi-mi străzi pavate,
  Măturate, —
Daţi-mi cinematograf!

Ca un fluture pe floare,
  Beat de soare,
Pentru ce să mor aşa?
Nu mai vreau ţărănci naive,
  Primitive...
Mie daţi-mi altceva!

Daţi-mi, daţi-mi strada-ngustă
  Unde gustă
Omul viaţa mai din plin
Cu trăsuri, femei cochete
  Şi cu fete
Încălţate cel puţin!