Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Nou/Apocalipsis
_pagina_1.png)
| ←A Iudii | DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ NOAUĂ APOCALIPSIS A LUI IOAN BOGOSLOVUL |
Note la săvârșit→ |
CAP 1[modifică]
1. Descoperirea lui Iisus Hristos, carea i-au dat lui Dumnezău să arate robilor lui carea trebuie să fie degrabă, și au însemnat, trimițând pren îngerul lui, robului lui, Ioan,
2. Carele au mărturisit cuvântul lui Dumnezău și mărturia lui Iisus Hristos și câte au văzut.
3. Fericit cela ce citeaște și ceia ce aud cuvintele prorociei și păzescu ceale ce-s scrise într’însa, pentru că vreamea e aproape.
4. Ioan, celor șapte Bisearici ce-s în Asia: Dar voao și pace de la cela ce iaste și cela ce era și cela ce vine și de la ceale șapte duhuri carele sânt înaintea scaunului lui
5. Și de la Iisus Hristos, Mărturia cea credincioasă, Întâiul-Născut den morți și Biruitoriul împăraților pământului; cela cine-au iubit pre noi și ne-au spălat pre noi den păcate cu sângele lui
6. Și au făcut pre noi împărați și preoți lui Dumnezău și Părintelui său, lui mărirea și tăria, în veacii veacilor! Amin.
7. Iată, vine cu norii și va vedea pre el tot ochiul, și cei ce au împuns pre el, și să vor tângui asupra lui toate fealiurile pământului. Așa. Amin.
8. „Eu sânt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul, cela ce iaste și cela ce era și cela ce vine, Atotțiitoriul“.
9. Eu, Ioan, care și frate voao și împreună părtașu întru scârbă și întru împărăție și întru îngăduința lui Iisus Hristos, fuiu în ostrovul cela ce să cheamă Patmo, pentru cuvântul lui Dumnezău și pentru mărturia lui Iisus Hristos.
10. Fuiu cu duhul într’o zi duminecă și auziiu denapoia mea glas mare ca de trâmbiță
11. Zicând: „Eu sânt Alfa și Omega, cel dentâiu și cel de apoi, și, ce vezi, scrie în carte și trimite la Besearecile ceale den Asia, la Efes și la Zmirna și la Pergam și la Theatira și la Sardis și la Filadelfia și la Laodichia“.
12. Și m’am întors a vedea glasul carele au grăit cu mine și, întorcându-mă, am văzut șapte sfeașnice de aur.
13. Și, în mijlocul celor șapte sfeașnice, Aseamenea cu Fiiul Omului, îmbrăcat cu haină până jos și încins pre lângă țâțe cu brâu de aur.
14. Iară capul lui și părul, albu ca lâna cea albă, ca zăpada, și ochii lui, ca para focului.
15. Și picioarele, aseamenea cu arama de Livan, ca într’un cuptoriu arse fiind, și glasul lui, ca glas de ape multe;
16. Și având în mâna lui cea direaptă steale șapte; și den gura lui, sabie cu doao ascuțite, ascuțită ieșind, și vedearea lui, în ce chip soarele luminează cu putearea lui.
17. Și deaca văzuiu pre el, am căzut la picioarele lui ca un mort. Și au pus mâna lui cea direaptă preste mine, zicându-mi: „Nu te teame, eu sânt cel dentâiu și cel de apoi
18. Și cela ce trăiesc; și fuiu mort și, iată, viu sânt, în veacii veacilor, amin, și am cheile iadului și ale morții.
19. Scrie ceale ce ai văzut și ceale ce sânt și ceale ce vor să fie după aceasta.
20. Taina celor șapte steale carele ai văzut pre direapta mea și ceale șapte sfeașnice de aur: ceale șapte steale, îngerii celor șapte beseareci sânt, și ceale șapte sfeașnice care ai văzut, șapte besearici sânt.
CAP 2[modifică]
1. Îngerului Besearicii Efesului scrie: Aceastea zice cela ce ține ceale șapte steale, cela ce umblă în mijlocul celor șapte sfeașnice de aur:
2. ‘Știu lucrurile tale și truda ta și îngăduința ta și cum că nu poți să porți pre cei răi și ai ispitit pre ceia ce zicu că sânt apostoli, și nu sânt, și aflași pre ei mincinoși.
3. Și ai purtat și îngăduință ai, și pentru numele mieu ai ostenit și n’ai pregetat,
4. Ce am asupra ta, căci dragostea ta cea dentâiu ai lăsat.
5. Deci, adu-ți aminte de unde ai căzut și te pocăiaște și ceale dentâiu fapte fă; iară de nu, viu la tine curând și voiu porni sfeașnicul tău den locul lui, de nu te vei pocăi.
6. Ce aceasta ai, că urăști lucrurile nicolaiteanilor, carele și eu urăscu.
7. Cela ce are ureache, auză ce zice Duhul Besearicilor: Celui ce biruiaște, da-voiu lui să mănânce den lemnul vieții, carele iaste în mijlocul Raiului lui Dumnezău’.
8. Și îngerului Besearicii zmirneanilor scrie: Aceastea zice cel dentâiu și cel de apoi, carele fu mort și trăi:
9. ‘Știu-ți faptele și necazul și sărăcia, și bogat ești, și hula celor ce zic pre ei a fi jidovi și nu sânt, ce adunarea satanii.
10. Nimica nu te teame de cealea ce vei să pătimești. Iată, va să puie dentru voi diavolul în temniță, ca să vă ispitiți și să aveți necaz de zeace zile. Fii credincios până la moarte și voiu da ție cununa vieții.
11. Cela ce are ureache, să asculte ce zice Duhul Besearicilor: Cela ce biruiaște nu va avea strâmbătate de moartea a doua’.
12. Și îngerului cei den Pergam Besearici scrie: Aceastea zice cela ce are sabia cea cu doao ascuțite, cea ascuțită:
13. ‘Știu lucrurile tale și unde lăcuiești: unde iaste scaunul satanii, și ții numele mieu și nu ai lepădat leagea mea, și în zilele întru carele Antipa, mărturia mea cea credincioasă, carele s’au omorât la voi, unde lăcuiaște satana.
14. Ce am asupra ta puțineale, că ai acolo pre ceia ce țin învățătura lui Valaam, carele învăța la Valaac să puie zminteală înaintea fiilor lui Israil să mănânce jârtvuitele idolilor și să curvească.
15. Așa ai și tu pre ceia ce țin învățătura nicolaiților, carea urăscu.
16. Pocăiaște-te, iară de nu, viu la tine curund și voiu da războiu cu ei cu sabia gurii meale.
17. Cela ce are ureache, auză ce zice Duhul Besearicilor: Celui ce biruiaște, da-i-voiu lui să mănânce den manna cea ascunsă, și voiu da lui piatră albă, și pre piatră nume nou scris, pre carele nimenea nu l-au știut, fără numai cel ce ia’.
18. Și îngerului celui den Besearica thiatirilor scrie: Aceastea zice Fiiul lui Dumnezău, cela ce are ochii lui ca para focului și picioarele lui aseamenea cu arama de Livan:
19. ‘Știu faptele tale și dragostea și slujba și credința și îngăduința ta și faptele tale, și ceale de apoi mai mult decât ceale dentâiu.
20. Ce am asupra ta puține, căci lași pre muiarea Iezavil, ceaea ce să numeaște pre sine prorociță, a învăța și a înșela pre ai miei robi să curvească și jungheatele la idoli să mănânce.
21. Și am dat ei vreame ca să să pocăiască den curvia ei, și nu s’au pocăit.
22. Iată, eu puiu pre ea în pat și pre cei ce preacurvescu cu ea în strânsoare mare, de nu să vor pocăi den lucrurile lor.
23. Și pre fiii ei voiu omorî cu moarte și vor cunoaște toate Besearicile că eu sânt cela ce cercetezu rănichii și inimile și voiu da voao fieștecăruia după faptele voastre.
24. Și voao zic și celoralalți celor den Thiatira câți n’au învățătura aceasta și carii n’au conoscut adâncurile satanii, precum zicu: Nu voiu pune preste voi altă greutate.
25. Însă, carea aveți, țineți până unde voiu veni.
26. Și cela ce biruiaște și cela ce păzeaște până în săvârșit lucrurile meale, da-voiu lui biruință preste limbi.
27. Și va paște pre ei cu toiag de fier, precum să zdrobesc vasele ceale de lut, dupre cum și eu am luat de la Tatăl Mieu.
28. Și voiu da lui steaua cea de dimineață.
29. Cela ce are ureache, auză ce zice Duhul Besearecilor.
CAP 3[modifică]
1. Și îngerului Besearecii cei den Sardis scrie: Aceastea zice cela ce are duhurile lui Dumnezău și ceale șapte steale: ‘Știu ale tale fapte, căce nume ai căci trăiești, și mort ești.
2. Fii priveghind și întăreaște cealealalte carele vor să moară pentru că n’am aflat lucrurile tale plinite, înaintea lui Dumnezău.
3. Deci adu-ți aminte cum ai luat și ai auzit și păzeaște și te pocăiaște. Deci de nu vei priveghea, veni-voiu asupra ta ca un fur și nu vei conoaște în care ceas voiu veni asupra ta.
4. Ai puțineale nume și în Sardes, carele n’au pângărit hainele lor, și vor îmbla împreună cu mine cu albe, căci vreadnici sânt.
5. Cela ce biruiaște, acela să va îmbrăca cu haine albe și nu voiu stinge numele lui den cartea vieții și voiu mărturisi numele lui înaintea Părintelui Mieu și înaintea îngerilor lui.
6. Cela ce are ureache, auză ce zice Duhul Besearecilor’.
7. Și îngerului Besearecii den Filadelfia scrie: Aceastea zice cel sfânt, cel adevărat, cela ce are cheaia lui David, cela ce deșchide și nimenea nu închide, și închide și nimenea nu deșchide:
8. ‘Știu lucrurile tale; iată, am dat înaintea ta ușă deșchisă și nimenea nu poate să o închiză pre ea, căci mică puteare ai, și ai păzit cuvântul mieu și n’ai tăgăduit numele mieu.
9. Iată, dau den adunarea satanii, celor ce zicu pre ei jidovi a fi și nu sânt, ce bârfăsc; iată, voiu face pre ei ca să vie și să să închine înaintea picioarelor tale și vor conoaște că eu am îndrăgit pre tine.
10. Căci ai păzit cuvântul îngăduinții meale, și eu pre tine voiu păzi den ceasul cel ce va să vie preste toată lumea să ispitească pre ceia ce lăcuiesc pre pământ.
11. Iată, viu curând, ține carea ai, ca nimenea să nu ia cununa ta.
12. Cela ce biruiaște, face-voiu lui stâlp în beseareca Dumnăzăului Mieu și afară nu va mai ieși încă și voiu scrie preste el numele Dumnezăului Mieu și numele cetății Dumnezăului Mieu –celui nou Ierusalim, cea ce să pogoară den ceriu de la Dumnezăul Mieu–, și numele mieu cel nou.
13. Cela ce are ureache, auză ce zice Duhul Besearecilor’.
14. Și îngerului Besearecii Laodichiei scrie: Aceastea zice cel ce e Amin, Mărturia cea credincioasă și cea adevărată începătura zidirei lui Dumnezău:
15. Știu ale tale lucruri, căci nice reace ești, nice cald, mai bine de ai fi reace decât cald.
16. Așa, căci încropit ești și nice reace, nice cald, voiu să te borăsc den gura mea.
17. Căci zici că: ‘Bogat sânt și m’am îmbogățit și de nemică nu sânt lipsit’, și nu știi că tu ești cel ticălos și dosădit și sărac și orb și gol.
18. Sfătuiescu-te să cumperi de la mine aur lămurit den foc, ca să îmbogățăști, și haine albe, ca să te îmbraci și să nu să arate rușinea goliciunii tale, și cu unsoare unge ochii tăi ca să vezi.
19. Eu pre câți voiu iubi, mustru-i și certu-i, deci râvneaște și te pocăiaște.
20. Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul mieu și va deșchide ușa, întra-voiu la el și voiu cina cu el și el cu mine.
21. Cela ce biruiaște, da-voiu lui să șază cu mine în scaunul mieu, în ce chip și eu am biruit și am șăzut cu Tatăl Mieu în scaunul lui.
22. Cela ce are ureache, auză ce zice Duhul Besearecilor’“.
CAP 4[modifică]
1. După aceasta văzuiu și, iată, ușă deșchisă în ceriu și glasul cel dentâiu, care am auzit ca o trâmbiță grăind cu mine, zicând: „Suie-te aicea și voiu arăta ție ceale ce trebuiesc să fie după aceastea“.
2. Și îndată mă făcuiu cu duhul și, iată, scaun era în ceriu și, preste scaun, cel ce șădea.
3. Și cela ce șădea era aseamenea la vedeare ca piatra iaspis și ca sardinul, și curcubeu împrejurul scaunului, aseamenea la vedeare ca piatra zmaragdului.
4. Și, împrejurul scaunului, scaune 24, și pre scaune am văzut pre cei 24 de bătrâni șăzând îmbrăcați cu haine albe și avură pre capetele lor cununi de aur.
5. Și den scaun ies fulgere și tunete și glasuri, și șapte făclii de foc arzând înaintea scaunului, carele sânt ceale șapte duhuri ale lui Dumnezău.
6. Și, înaintea scaunului, mare de sticlă aseamenea cu criștalul, și, în mijlocul scaunului și împrejurul scaunului, 4 vite pline fiind de ochi, denainte și denapoi.
7. Și vita cea dentâiu, aseamenea cu leul, și a doua vită, aseamenea cu vițelul, și a treia vită, având obrazul ca un om, și a patra vită, aseamenea cu vulturul zburând.
8. Și 4 vite, una la sine avea câte șase aripi împrejur, și pre denlăuntru pline fiind de ochi, și odihnă n’au ziua și noaptea, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Dumnezău, Atotțiitoriul, cela ce era și cela ce iaste și cela ce vine!“
9. Și, când vor da vitele mărire și cinste și mulțămită celui ce șădea pre scaunul celui ce e viu în veacii veacilor,
10. Cădea-vor cei 24 de bătrâni înaintea celui ce șade pre scaun și să închină celui ce e viu în veacii veacilor și pun cununile lor înaintea scaunului,
11. Zicând: „Vreadnic ești, Doamne, să iai mărirea și cinstea și putearea, căci tu ai zidit toate și pentru voia ta sânt și s’au zidit!“
CAP 5[modifică]
1. Și văzuiu pre direapta celui ce șădea pre scaun carte scrisă denlăuntru și den afară, pecetluită cu peceți șapte.
2. Și văzuiu înger putearnic strigând cu glas mare: „Cine iaste vreadnic să deșchiză cartea și să dezleage pecețile lui?“
3. Și nimenea nu putea în ceriu, nici pre pământ, nici dedesuptul pământului să deșchiză cartea, nici să o vază pre ea.
4. Și eu plângeam mult, căci nimenea nu să află vreadnic să o deșchiză și să citească cartea, nici să o vază pre ea.
5. Și unul den cei bătrâni zise mie: „Nu plânge! Iată, au biruit leul, cela ce iaste den fealiul Iudei, rădăcina lui David, să deșchiză cartea și să dezleage ceale șapte peceți ale ei“.
6. Și văzuiu și, iată, în mijlocul scaunului și celor patru vite și în mijlocul bătrânilor, Miel stând ca cum ar fi jungheat, având coarne șapte și ochi șapte, carii sânt ceale șapte ale lui Dumnezău duhuri, ceale trimise în tot pământul.
7. Și veni și luo cartea den direapta celuia ce șădea pre scaun.
8. Și, când luo cartea, ceale patru vite și cei 24 de bătrâni căzură înaintea Mielului, având fieștecarele alăute și năstrăpi de aur, pline fiind de tămâieri, carele sânt rugile svinților.
9. Și cântă cântare noao, zicând: „Vreadnic ești să iai cartea și să deșchizi pecețile ei, căci te-ai jungheat și ai răscumpărat lui Dumnezău pre noi cu sângele tău, dentru tot fealiul și limba și norod și neam.
10. Și ai făcut pre noi Dumnezăului nostru împărați și preoți, și vom împărăți pre pământ“.
11. Și văzuiu și auziiu glas de îngeri mulți, împrejurul scaunului și vitelor și bătrânilor, și mii de mii
12. Zicând cu glas mare: „Vreadnic iaste Mielul cel jungheat să ia putearea și avuția și înțelepciunea și vârtutea și cinstea și mărirea și bună cuvântarea!“
13. Și toată zidirea care iaste în ceriu și pre pământ, și dedesuptul pământului, și ceale ce sânt la mare, și ceale dentru eale toate, am auzit zicând: „Celui ce șădea pre scaun și Mielului –blagoslovenia și cinstea și mărirea și tăria, în veacii veacilor!“
14. Și ceale patru vite zicea: „Amin!“ Și cei 24 de bătrâni au căzut și s’au închinat celui viu în vecia veacilor.
CAP 6[modifică]
1. Și văzuiu când deșchise Mielul una den peceți și auziiu unul den ceale 4 vite zicând ca un glas de tunet: „Vino și vezi!“
2. Și văzuiu și, iată, un cal alb, și cela ce șădea pre el având arc; și să deade lui cunună și ieși biruind și ca să biruiască.
3. Și când deșchisă peceatea a doua, auziiu cea a doua vită zicând: „Vino și vezi!“
4. Și ieși alt cal roib, și celui ce șădea preste el să deade lui să ia pacea de pre pământ și ca unul pre alalt să junghe; și i s’au dat lui sabie mare.
5. Și când au deșchis a treia peceate, auzit-am a treia vită zicând: „Vino și vezi!“ Și văzuiu și, iată, un cal negru, și cela ce șădea pre el având cumpănă în mâna lui.
6. Și auziiu glas în mijlocul celor patru vite zicând: „Un șinic de grâu într’un dinariu și trei șinice de orz într’un dinariu; și untdelemnului și vinului să nu faci strâmbătate“.
7. Și când deșchise peceatea a patra, auziiu glasul cei a patra vită zicând: „Vino și vezi!“
8. Și văzuiu și, iată, cal galben, și cela ce șădea deasupra lui, numele lui – Moartea; și iadul urmează cu el; și să deade lor biruință să omoară preste a patra parte a pământului, cu sabie și cu foamete și cu moarte și de hiarăle pământului.
9. Și când să deșchise a cincea peceate, văzut-am dedesuptul jârtăvnicului sufletele celor jungheați pentru cuvântul lui Dumnezău și pentru mărturia care avea.
10. Și striga cu glas mare zicând: „Până când, Stăpânul cel sfânt și adevărat, nu judeci și nu izbândești sângele nostru de la cei ce lăcuiesc pre pământ?“
11. Și s’au dat la fieștecarele veșminte albe și să grăi lor ca să să odihnească încă vreame puțină până unde se vor plini și cei împreună robi cu ei și frații lor, ceia ce vor să să omoară ca și ei.
12. Și văzuiu când să deșchise peceatea a șasea și, iată, cutremur mare s’au făcut, și soarele s’au făcut negru ca un sac de păr, și luna s’au făcut ca sângele,
13. Și stealele ceriului au căzut la pământ, precum smochinul leapădă smochinele ceale crude ale ei, de mare vânt clătindu-să.
14. Și ceriul să osebi, ca o carte învălindu-să, și tot muntele și ostrovul den locurile lor s’au clătit.
15. Și împărații pământului și boiarii și bogații și căpitanii și cei tari și tot robul și tot slobodul s’au ascuns pre ei în peștere și în pietrile munților
16. Și zic pietrilor și munților: „Cădeți preste noi și ne ascundeți pre noi de cătră fața celui ce șade pre scaun și de cătră urgia Mielului,
17. Căci au venit ziua cea mare a urgiei lui și cine poate să stea?“
CAP 7[modifică]
1. Și după aceasta văzuiu 4 îngeri stând la ceale patru unghiuri ale pământului, țiind ceale patru vânturi ale pământului ca să nu sufle vânt pre pământ, nici preste mare, nici preste tot copaciul.
2. Și văzuiu pre alt înger care era suit de la răsărita soarelui, având peceatea Dumnezăului celui viu. Și strigă cu glas mare celor patru îngeri cărora s’au dat lor să strice pământul și marea,
3. Zicând: „Să nu stricați pământul, nici marea, nici copacii, până vom pecetlui pre robii Dumnezăului nostru preste frunțile lor“.
4. Și auziiu numărul celor pecetluiți, 144000 pecetluiți dentru tot fealiul fiilor lui Israil:
5. Den fealiul Iudii, 12000 pecetluiți; den fealiul lui Ruvim, 12000 pecetluiți; den fealiul lui Gad, 12000 pecetluiți;
6. Den fealiul lui Asir, 12000 pecetluiți; den fealiul lui Neftalim, 12000 pecetluiți; den fealiul lui Manasis, 12000 pecetluiți;
7. Den fealiul lui Simeon, 12000 pecetluiți; den fealiul lui Levi, 12000 pecetluiți; den fealiul lui Isahar, 12000 pecetluiți;
8. Den fealiul lui Zavolon, 12000 pecetluiți; den fealiul lui Iosif, 12000 pecetluiți; den fealiul lui Veniamin, 12000 pecetluiți.
9. După aceasta văzuiu și, iată, gloată multă, pre carea să o numere pre ea nimenea nu poate, den toată limba, și fealiuri și noroade și neamuri stând înaintea scaunului și înaintea Mielului, îmbrăcați fiind cu veșminte albe, și finici în mâinile lor,
10. Și strigând cu glas mare zicând: „Mântuirea celui ce șade pre scaunul Dumnezăului nostru, și Mielului“.
11. Și toț îngerii sta împrejurul scaunului și bătrânilor și celor patru vite și căzură înaintea scaunului preste fața lor și s’au închinat lui Dumnezău,
12. Zicând: „Amin! Blagoslovenia și mărirea și înțelepciunea și mulțămita și cinstea și putearea și vârtutea – Dumnezăului nostru, în veacii veacurilor! Amin!“
13. Și răspunse unul den cei bătrâni, zicând mie: „Aceștea carii sânt îmbrăcați cu îmbrăcămintele ceale albe, carii sânt și de unde au venit?“
14. Și zișu lui: „Doamne, tu știi!“ Și zise mie: „Aceștea sânt ceia ce vin din scârba cea mare și au lărgit veșmintele lor și au albit veșmintele lor cu sângele Mielului.
15. Pentru aceaea sânt înaintea scaunului lui Dumnezău și slujescu lui ziua și noaptea în besearica lui și cela ce șade pre scaun va sălășlui spre ei.
16. Nu vor mai flămânzi, nici vor mai însătoșa, nici va cădea pre ei soarele, nici tot zăduhul,
17. Căci Mielul, cel den mijlocul scaunului, va paște pre ei și va povăzui pre ei la izvoară de ape vii și va ștearge Dumnezău toată lacrăma de la ochii lor“.
CAP 8[modifică]
1. Și când deșchise peceatea a șaptea, să făcu tăceare în ceriu ca vreo jumătate de ceas.
2. Și văzuiu pre cei șapte îngeri, carii înaintea lui Dumnezău stau, și s’au dat lor șapte trâmbițe.
3. Și alt înger veni și stătu preste jârtăvnic, având cădealniță de aur, și să deade lui tămâieri multe, ca să dea rugăciunilor sfinților tuturor preste jârtăvnicul cel de aur, cel denaintea scaunului.
4. Și să sui fumul tămâierilor cu rugăciunile sfinților, den mâna îngerului, înaintea lui Dumnezău.
5. Și luo îngerul cădealnița și o împlu pre ea den focul jârtăvnicului și o puse pre pământ; și să făcură glasuri și tunete și fulgere și cutremur.
6. Și cei șapte îngeri având ceale șapte trâmbițe să gătiră ca să trâmbițeaze.
7. Și cel dentâiu înger au trâmbițat, și să făcu grindină și foc amestecat cu sânge și să aruncă pre pământ; și a treia parte de copaci au ars, și toată iarba vearde au ars.
8. Și al doilea înger au trâmbițat, și ca un munte mare cu foc arzându-se să aruncă în mare și să făcu a treia parte den mare sânge;
9. Și muri a treia parte den zidirile ceale den mare, ceale ce au suflete, și a treia parte den corăbii s’au stricat.
10. Și al treilea înger au trâmbițat, și căzu den ceriu stea mare, arzând ca o făclie, și căzu preste a treia parte a râurilor și preste izvoarăle apelor.
11. Și numele stealei să zice Pelin; și să făcu a treia parte ca pelinul și mulți den oameni au murit de apă, căci s’au amărât.
12. Și al patrulea înger au trâmbițat, și s’au rănit a treia parte a soarelui și a treia parte a lunii și a treia parte a stealelor, ca să să întunece a treia parte a lor și ziua să nu lumineaze a treia parte a ei, și noaptea așijderea.
13. Și văzuiu și auziiu un înger zburând în mijlocul ceriului, zicând cu glas mare: „Vai, vai, vai celor ce lăcuiesc pre pământ, den ceale rămase glasuri de trâmbițe a celor trei îngeri ce vor să trâmbițeaze!“
CAP 9[modifică]
1. Și al cincelea înger au trâmbițat, și văzuiu o stea den ceriu căzând la pământ și să deade lui cheaia fântânii fără-fundului.
2. Și deșchise fântâna fără-fundului și să sui fum den fântână ca un fum de cuptoriu mare, și să întunecă soarele și văzduhul de fumul fântânii.
3. Și den fum ieșiră lăcuste pre pământ și să deade lor puteare precum au puteare scorpiile pământului.
4. Și să grăi lor ca să nu strice iarba pământului, nici toată verdeața, nici tot copaciul, fără numai pre oameni sânguri, carii n’au peceatea lui Dumnezău preste fruntea lor.
5. Și să deade lor ca să nu omoară pre ei, ce ca să să muncească luni cinci, și munca lor – ca munca scorpiei când va lovi pre om.
6. Și în zilele acealea ceare-vor oamenii moartea și nu o vor afla pre ea; și vor pohti să moară, și va fugi moartea de la ei.
7. Și asămănările lăcustelor – aseamenea cu caii ce sânt gătiți spre războiu, și preste capetele lor – ca niște cununi aseamenea cu aurul, și obrazele lor – ca obrazul oamenilor.
8. Și avea păr ca părul muierilor, și dinții lor ca ai leilor era.
9. Și avea zale ca zalele de fier, și glasul aripilor lor – ca glasul de cară multe de cai ce aleargă la războiu.
10. Și au coade aseamenea cu ale scorpiilor și bolduri era în coadele lor, și putearea lor – a strica pre oameni luni 5.
11. Și au preste eale împărat pre îngerul beznii, numele lui jidoveaște Avvadon, și în limba elinească are numele Cel-ce-piarde.
12. Un vaiu au trecut, iată, vin încă doao vai după aceasta.
13. Și al șaselea înger au trâmbițat, și am auzit un glas den ceale patru cornuri ale jârtăvnicului celui de aur denaintea lui Dumnezău
14. Zicând celui al șasele înger care avea trâmbița: „Dezleagă pre cei patru îngeri, cei legați la râul cel mare, Efratul“.
15. Și s’au dezlegat cei patru îngeri, cei gătiți la ceasul și ziua și luna și anul, ca să omoară a treia parte den oameni.
16. Și numărul oștii călărimei – doaozeci de mii de zeci de mii; și am auzit numărul lor.
17. Și așa am văzut caii la vedeare și pre cei ce șădea preste ei, având zale de foc și de iachinth și de iarbă pucioasă; și capetele cailor – ca capetele leilor, și den gurile lor iase foc și fum și iarbă pucioasă.
18. De aceastea trei s’au omorât a treia parte den oameni: de fum și de foc și de iarba cea pucioasă ce ieșiia den gurile lor.
19. Pentru că puterile lor în gura lor sânt, pentru că coadele lor aseamene-s cu șerpii, având capete, și cu eale vatămă.
20. Și ceialalți dentru oameni, carii nu s’au omorât cu ranele aceastea, nici s’au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu să închine dracilor și idolilor celor de aur și de argint și celor de aramă și celor de piatră și celor de lemn, carele nici a vedea pot, nici a auzi, nici a umbla.
21. Și nu s’au pocăit de uciderile lor, nici de fermecăturile lor, nici den curvia lor, nici den furtișagurile lor.
CAP 10[modifică]
1. Și văzuiu pre alt înger tare pogorându den ceriu, îmbrăcat cu nor, și curcubeu preste capul lui, și obrazul lui ca soarele, și picioarele lui ca stâlpii de foc;
2. Și avea în mâna lui carte deșchisă. Și puse piciorul lui cel dirept pre mare, iară cel stângu pre pământ
3. Și strigă cu glas mare, ca cum răcneaște leul. Și când au strigat, au grăit șapte tunete cu glasurile lor.
4. Și când au grăit șapte tunete glasurile lor, vrem să scriu, și auziiu glas den ceriu zicându-mi: „Pecetluiaște ceale ce au grăit ceale șapte tunete și nu aceastea scrie“.
5. Și îngerul carele am văzut stând pre mare și pre pământ rădică mâna lui în ceriu
6. Și să jură întru cel viu în veacii veacilor, carele au zidit ceriul și ceale dentru el, și pământul și ceale dentru el, și marea și ceale dentru ea, că vreame nu va mai fi,
7. Ce, în zilele glasului celui al șaptelea înger, când va vrea să trâmbițeaze, și să va săvârși taina lui Dumnezău, în ce chip au binevestit robilor săi, prorocilor.
8. Și glasul carele am auzit den ceriu, iarăș grăind cu mine și zicând: „Pasă, ia cărticeaua cea deșchisă den mâna îngerului celui ce stă pre mare și pre pământ!“
9. Și mă duș cătră înger, zicând lui: „Dă-m mie cărticeaua!“ Și zise: „Ia-o și o mănâncă pre ea, și-ț va amărî pântecele tău, ce în gura ta va fi dulce ca miarea“.
10. Și luaiu cărticeaua den mâna îngerului și o mâncaiu pre ea și, iată, în gura mea, dulce ca miarea; și deaca o mâncaiu pre ea, să amărî pântecele mieu.
11. Și zise mie: „Trebuie tu iarăși să prorocești de noroade și neamuri și limbi și împărați mulți“.
CAP 11[modifică]
1. Și mi să deade o trestie aseamenea ca un toiag, zicând: „Scoală-te și măsură besearica lui Dumnezău și jârtăvnicul și pre cei ce să închină într’însa.
2. Și curtea cea denlăuntru a besearicii scoate afară, și să nu o măsuri pre ea, căci s’au dat limbilor și cetatea cea sfântă o vor călca 42 de luni.
3. Și voiu da celor doao mărturii ale meale și vor proroci zile 1260, încinși fiind cu saci.
4. Aceștea sânt cei 2 maslini și doao sfeașnice, cealea ce înaintea Dumnezăului pământului stau.
5. Și cine pre ei va să-i dodeiască, focu iase den gura lor și mistuiaște pre vrăjmașii lor; și oricine va să le facă lor strâmbătate, așa trebuie acela să să omoară.
6. Aceștea au puteare să închiză ceriul, ca să nu ploao ploaie în zilele prorociei lor, și puteare au asupra apelor să le întoarcă pre eale în sânge și să lovească pământul cu toată rana, ori de câte ori vor vrea.
7. Și când vor săvârși mărturia lor, fiara ieșind den beznă face-va războiu cu ei și va birui pre ei și va ucide pre ei.
8. Și stârvurile lor – pre ulița cea mare a cetății carea să cheamă duhovniceaște Sodomul și Eghipetul, unde și Domnul nostru s’au răstignit.
9. Și vor vedea den noroade și fealiuri și limbi și neamuri stârvurile lor zile trei și jumătate, și stârvurile lor nu le vor lăsa să să puie în mormânturi.
10. Și ceia ce lăcuiesc pre pământ bucura-să-vor de ei și să vor veseli și daruri vor trimite unul altuia, căci acești doi proroci au muncit pre cei ce lăcuiesc pre pământ.
11. Și după trei zile și jumătate, duhul vieții de la Dumnezău întră preste ei și stătură pre picioarele lor și frică mare au căzut preste ceia ce văd pre ei.
12. Și auziră glas mare den ceriu zicând lor: „Suiți-vă aicea!“ Și să suiră în ceriu cu norul și priviră pre ei vrăjmașii lor.
13. Și într’acela ceas s’au făcut cutremur mare și a zeacea parte den cetate au căzut și s’au omorât întru cutremur nume de oameni 7000, și ceialalți plini de frică să făcură și deaderă mărire Dumnezăului ceriului.
14. Al doilea vai să duse, vaiul cel al treilea vine degrabă.
15. Și cel al șaptelea înger au trâmbițat, și să făcură glasuri mari în ceriu, zicând: „Fură împărățiile lumii Domnului nostru și Hristosului lui și va împărăți în veacii veacilor“.
16. Și cei 24 de bătrâni, ceia ce înaintea lui Dumnezău șăd pre scaunele lor, au căzut preste feațele lor și s’au închinat lui Dumnezău,
17. Zicând: „Mulțemim ție, Doamne Dumnezăule, Atotțiitoriule, cela ce ești și care erai și care ești viitoriu, căci ai luat putearea ta cea mare și ai împărățit.
18. Și limbile s’au urgisit, și veni urgia ta și vreamea celor morți a să judeca și a da plata robilor tăi, prorocilor și sfinților și celor ce să tem de numele tău, celor mici și celor mari, și a strica pre ceia ce strică pământul!“
19. Și să deșchise beseareca lui Dumnezău în ceriu și să arătă chivotul făgăduinței lui în beseareca lui și să făcură fulgere și glasuri și tunete și cutremur și grindină mare.
CAP 12[modifică]
1. Și semn mare să arătă în ceriu: muiare îmbrăcată fiind cu soarele, și luna dedesuptul picioarelor ei, și pre capul ei cunună de 12 steale.
2. Și, în pântece având, striga chinuindu-să și muncindu-să să nască.
3. Și să arătă alt semn în ceriu: și, iată, bălaur mare de foc, având capete șapte și coarne 10, și preste capetele lui steme șapte.
4. Și coada lui trăgea a treia parte den stealele ceriului și le puse pre eale la pământ. Și bălaurul sta înaintea muierii cei ce vrea să nască, ca, când va naște pre fiiul ei, să-l mănânce.
5. Și născu făt carele va să pască toate limbile cu toiag de fier. Și să hrăpi fiiul ei cătră Dumnezău și cătră scaunul lui,
6. Și muiarea fugi în pustiiu unde are loc gătit de la Dumnezău, ca acolo să o hrănească pre ea zile 1000 și 260.
7. Și să făcu războiu în ceriu: Mihail și îngerii lui au dat războiu cu bălaurul și bălaurul au dat războiu și îngerii lui.
8. Și n’au putut, nici loc s’au aflat lor încă în ceriu.
9. Și bălaurul cel mare, șarpele cel vechiu, cela ce să cheamă diavolul și satana, cela ce înșală lumea toată, să aruncă la pământ, și îngerii lui s’au aruncat împreună cu el.
10. Și auziiu glas mare zicând în ceriu: „Acum să făcu mântuirea și putearea și împărăția Dumnezăului nostru și biruința Hristosului lui, căci să oborî pârâșul fraților noștri, cela ce pâraște pre ei înaintea Dumnezăului nostru, ziua și noaptea.
11. Și ei au biruit pre el pentru sângele Mielului și pentru cuvântul mărturiei lor și n’au iubit sufletul lor, până la moarte.
12. Pentru aceaea, veseliți-vă, ceriurilor și cei ce sălășluiț într’însele! Vai celor ce lăcuiesc pământul și marea, căci s’au pogorât diavolul cătră voi, cela ce are mânie mare, știind că puțină vreame are“.
13. Și când văzu bălaurul că s’au pus la pământ, au gonit pre muiarea carea au născut fătul.
14. Și să deaderă muierii doao aripi ale vulturului celui mare, ca să zboare în pustiiu, în locul ei, unde să hrăneaște acolo vreame și vreami și jumătate de vreame, de cătră fața șarpelui.
15. Și aruncă șarpele denapoia muierii den gura lui apă ca un râu, ca să o ducă râul pre ea.
16. Și ajută pământul muierii, și deșchise pământul gura lui și înghiți râul carele aruncă bălaurul den gura lui.
17. Și să mânie bălaurul asupra muierii și să duse să facă războiu cu cei rămași ai seminției ei, ceia ce păziia poruncile lui Dumnezău și au mărturia lui Iisus Hristos.
18. Și stătuiu pre năsipul mării.
CAP 13[modifică]
1. Și văzuiu den mare o hiară suindu-se, având capete șapte și coarne zeace, și preste coarnele ei zeace steme, și preste capetele ei nume de hulă.
2. Și hiara carea am văzut era aseamenea cu pardosul, și picioarele ei ca de urs, și gura ei ca gura leului. Și deade ei bălaurul putearea lui și scaunul lui și volnicie mare.
3. Și văzuiu unul den capetele ei ca cum ar fi jungheat spre moarte, și rana morții lui s’au vindecat și să minună în tot pământul denapoia hiarăi.
4. Și s’au închinat bălaurului carele au dat biruință hiarăi și să închinară hiarăi, zicând: „Cine e aseamenea cu hiara? Cine poate să dea războiu cu ea?“
5. Și să deade ei gură, grăind mari și hule și să deade ei volnicie să facă luni patruzeci și doao.
6. Și deșchise gura ei spre hulă cătră Dumnezău, a blestema numele lui și cortul lui și pre cei ce în ceriu sălășluiesc.
7. Și să deade ei să facă războiu cu svinții și să-i biruiască pre ei și să deade ei biruință preste toată limba și neam și fealiu.
8. Și să vor închina ei toți ceia ce lăcuiesc pre pământ, cărora nu-s scrise numele în cartea vieții, a Mielului celui jungheat, de la izvodirea lumii.
9. Oricine are urechi, auză!
10. Oricine robie adună, la robi mearge. Oricine cu sabia va omorî, trebuie el cu sabia să să omoară. Aicea iaste răbdarea și credința svinților.
11. Și văzuiu altă hiară suindu-se de la pământ, și avea coarne doao aseamenea cu ale mielului, și grăiia ca un bălaur.
12. Și biruința hiarăi cei dentâiu, toată o face înaintea ei; și face pământul și pre cei ce lăcuiesc întru el ca să să închine hiarăi dentâiu, căruia s’au vindecat rana morții lui.
13. Și face seamne mari, ca și foc să facă să să pogoare den ceriu pre pământ înaintea oamenilor,
14. Și înșală pre ceia ce lăcuiesc pre pământ pentru seamnele carele s’au dat lui să facă înaintea hiarăi, zicând celor ce lăcuiesc pre pământ să facă chip hiarăi care are rana sabiei și au trăit.
15. Și să deade ei să dea duh chipului hiarăi ca să și grăiască chipul hiarăi și să facă oricâți nu se vor închina la chipul fiarăi ca să să omoară.
16. Și face pre toți, pre cei mici și pre cei mari, și pre cei bogați și pre cei săraci, și pre cei volnici și pre robi, ca să le dea lor însemnare preste mâna lor cea direaptă au preste fruntea lor
17. Și ca nimenea să nu poată să cumpere au să vânză, fără numai cela ce are semnul au numele hiarăi au numărul numelui ei.
18. Aicea iaste înțelepciunea. Cela ce are minte, socotească numărul fiarăi, pentru că numărul omului iaste. Și numărul ei: 666.
CAP 14[modifică]
1. Și văzuiu și, iată, Mielul stând pre muntele Sionului, și cu el 144000, având numele Tatălui lui scris pre fruntea lor.
2. Și auziiu glas den ceriu ca glas de ape multe și ca glas de tunet mare, și glas am auzit de alăutari zicând cu alăutele lor.
3. Și cântă ca o cântare noao înaintea scaunului și înaintea celor patru vite și celor bătrâni; și nimenea nu putea să știe cântarea, fără numai ceale 144000, cei cumpărați de la pământ.
4. Aceștea sânt carii cu muieri nu s’au pângărit, pentru că verguri sânt; aceștea carii merg după Miel, oriunde va mearge; aceaște s’au cumpărat de la oameni, începătură lui Dumnezău și Mielului.
5. Și în rostul lor nu s’au aflat vicleșug, pentru că nevinovați sânt înaintea scaunului lui Dumnezeu.
6. Și văzuiu pre alt înger zburând în mijlocul ceriului, având Vestire-bună veacinică a binevesti pre ceia ce lăcuiesc pre pământ și toată limba și fealiul și neamul și norodul,
7. Zicând cu glas mare: „Teameți-vă de Dumnezău și dați lui mărire, căci au venit ceasul judecății lui, și vă închinați celui ce au făcut ceriul, și pământul, și marea, și izvoarăle apelor!“
8. Și alt înger au urmat, zicând: „Căzu, căzu Vavilonul, cetatea cea mare, căci den vinul mâniei curviei ei au adăpat toate limbile!“
9. Și al treilea înger au urmat, zicând cu glas mare: „Oricine fiarăi să închină și chipului ei și ia semn pre fruntea lui sau pre mâna lui,
10. Și acela va bea den vinul mâniei lui Dumnezău cel dires neamestecat în păharul urgiei lui și se va munci cu foc și cu iarbă pucioasă înaintea îngerilor celor sfinți și înaintea Mielului.
11. Și fumul muncii lor să suie în veacul veacurilor și n’au odihnă ziua și noaptea ceia ce să închină fiarăi și chipului ei și cine ia însemnarea numelui ei.
12. Aicea răbdarea sfinților iaste, aicea ceia ce păzăsc poruncile lui Dumnezău și credința lui Iisus“.
13. Și auziiu glas den ceriu zicând mie: „Scrie: ‘Fericiți cei morți, cei ce întru Domnul mor de acum!’ ‘Așa –zice Duhul– ca să să odihnească den ostenealele lor, iară lucrurile lor urmează cu ei!’“
14. Și văzuiu și, iată, nor alb, și preste nor șăzând aseamenea cu Fiiul Omului, având preste capul lui cunună de aur și în mâna lui seacere ascuțită.
15. Și alt înger ieșind den ceriu, strigând cu mare glas celui ce ședea preste nor: „Trimite seacerea ta și seaceră, căci au venit ție ceasul a secera, căci s’au uscat săcerătura pământului“.
16. Și puse cela ce ședea preste nor seacerea lui pre pământ și să seceră pământul.
17. Și alt înger ieși den besearica cea den ceriu, având și acesta seacere ascuțită.
18. Și alt înger ieși den jârtăvnic, având putearea focului, și striga cu glas mare celui ce avea seacerea cea ascuțită, zicând: „Trimite seacerea ta cea ascuțită și culeage strugurii pământului, căci s’au copt poamele viei“.
19. Și puse îngerul seacerea lui în pământ și au cules via pământului și au pus în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezău.
20. Și să călcă teascul afară den cetate și ieși sânge den teascu până la frânile cailor de stadii 1600.
CAP 15[modifică]
1. Și văzuiu alt semnu în ceriu, mare și minunat: îngeri șapte având rane șapte, ceale de apoi, căci întru eale s’au săvârșit mânia lui Dumnezău.
2. Și văzuiu ca o mare de sticlă amestecată cu foc și pre ceia ce biruia den hiară și den chipul lui și dentru însemnarea lui, den numărul numelui lui, stând preste marea cea de sticlă, având alăute ale lui Dumnezău.
3. Și cântă cântarea lui Moisi, robul lui Dumnezău, și cântarea Mielului, zicând: „Mari sânt și minunate lucrurile tale, Doamne Dumnezăul Atotțiitoriul! Direapte-s și adevărate căile tale, împăratul sfinților!
4. Cine nu să va teame de tine, Doamne, și nu va mări numele tău? Că sângur dirept ești, căci toate limbile vor veni și să vor închina înaintea ta, căci direptățile tale s’au arătat“.
5. Și după aceasta văzuiu și, iată, să deșchise besearica cortului mărturiei în ceriu.
6. Și ieșiră cei șapte îngeri având ceale șapte rane, den besearică, îmbrăcați cu in curat și luminat și încinși prejur piepturi cu brâne de aur.
7. Și una den ceale patru vite deade celor șapte îngeri șapte năstrăpi de aur, pline fiind de mânia lui Dumnezău, celui viu în veacii veacurilor.
8. Și să împlu besearica de fum den mărirea lui Dumnezău și de putearea lui, și nimenea nu putea să între în besearică până să vor săvârși ceale șapte rane ale celor șapte îngeri.
CAP 16[modifică]
1. Și auziiu glas mare den besearică, zicând celor șapte îngeri: „Păsați de vărsați năstrăpile mâniei lui Dumnezău în pământ!“
2. Și să duse cel dentâiu și turnă năstrapa lui preste pământ și să făcu rană rea și cumplită la oamenii ceia ce au însemnarea hiarăi și la ceia ce la chipul ei să închină.
3. Și al doilea înger turnă năstrapa lui în mare și să făcu sânge ca unui mort, și tot sufletul viu au murit în mare.
4. Și al treilea înger au turnat năstrapa lui în râuri și în izvoarăle apelor, și să făcu sânge.
5. Și auziiu pre îngerul apelor zicând: „Dirept ești, Doamne, și cela ce ești și cela ce ai fost și cel Preacuvios, căci aceastea ai judecat:
6. Căci sângele sfinților și al prorocilor au vărsat, și sânge ai dat lor să bea, pentru că vreadnici sânt!“
7. Și auziiu altul den jârtăvnic zicând: „Așa, Doamne, Dumnezăul Atotțiitoriul, adevărate-s și direapte judecățile tale!“
8. Și al patrulea înger au turnat năstrapa lui preste soare, și să deade lui să jipuiască pre oameni cu foc.
9. Și să pârjoliră oameni cu pârjol mare, și huliră numele lui Dumnezău, celuia ce are biruință preste ranele aceastea, și nu s’au pocăit să-i dea lui mărire.
10. Și al cincelea înger au turnat năstrapa lui preste scaunul hiarăi și să făcu împărăția lui întunecoasă, și-ș mesteca limbile lor de dureare.
11. Și huliră pre Dumnăzăul ceriului de durerile lor și de ranele lor, și nu s’au pocăit de faptele lor.
12. Și al șaselea înger au turnat năstrapa lui preste râul cel mare, preste Efrat, și să uscă apa lui, ca să să gătească drumul împăraților celor de la răsăriturile soarelui.
13. Și văzuiu den gura bălaurului și den gura hiarăi și den gura prorocului celui mincenos duhuri trei necurate, aseamenea cu broaștele.
14. Pentru că sânt duhuri de draci, făcând seamne a ieși la împărații pământului și a toată lumea, să-i adune pre ei spre războiul zilii aceiia cei mari ai lui Dumnezău Atotțiitoriul.
15. „Iată că viu ca un tâlhariu. Fericit cela ce priveghe și păzeaște hainele lui, ca să nu îmble gol și vor vedea grozăvia lui!“
16. Și adună pre ei la locul ce să cheamă jidoveaște Armaghedon.
17. Și al șaptelea înger au vărsat năstrapa lui în văzduh și ieși glas mare den beseareca ceriului, de la scaun, zicând: „Făcutu-s’au!“
18. Și să făcură glasuri și trăsnete și fulgere, și cutremur s’au făcut mare, ca carele nu s’au făcut de când oamenii s’au făcut pre pământ, ca acela cutremur așa de mare.
19. Și să făcu și cetatea cea mare în trei părți, și cetățile limbilor au căzut, și Vavilonul cel mare să pomeni înaintea lui Dumnezău să dea lui păharul vinului mâniei urgiei lui.
20. Și tot ostrovul au fugit și munții nu s’au aflat.
21. Și grindină mare ca un taland pogoară den ceriu preste oameni; și huliră oamenii pre Dumnezău, den rana grindinii, căci mare iaste rana ei foarte.
CAP 17[modifică]
1. Și veni unul den cei șapte îngeri ceia ce avea ceale șapte năstrăpi și grăi cu mine, zicându-m: „Vino să-ți arăt judecata curvei cei mari, ceiia ce șade preste apele ceale multe,
2. Cu carea au curvit împărații pământului și s’au îmbătat den vinul curviei ei ceia ce lăcuiesc pământul!“
3. Și mă aduse în pustiiu cu duhul și văzuiu o muiare șăzând pre o hiară roșie, plină de nume de hulă, având capete șapte și coarne zeace.
4. Și muiarea, îmbrăcată cu mohorât și cu roșiu, și poleită cu aur și cu piatră scumpă și cu mărgăritariuri, având păhar de aur în mâna ei, plin fiind de urâciuni și de necurăția curviei ei.
5. Și în fruntea ei, nume scris, taină: Vavilonul cel mare, muma curvelor și urâciunilor pământului.
6. Și văzuiu pre muiare, beată fiind den sângele svinților și den sângele mărturiilor lui Iisus, și mă miraiu văzând pre ea mirare mare.
7. Și-m zise îngerul: „Pentru ce te-ai mirat? Eu ție voiu grăi taina muierii și a hiarăi ceiia ce poartă pre ea, ceiia ce are ceale șapte capete și ceale zeace coarne,
8. Hiara carea ai văzut era și nu iaste, și va să să suie den beznă și la pierire să duce. Și să vor mira ceia ce lăcuiesc pre pământ, cărora nu s’au scris numele în cartea vieții den izvodirea lumii, văzând hiara că era și nu iaste, măcară că iaste.
9. Aicea e minti cel ce are înțelepciune. Ceale șapte capete șapte munți sânt, unde șade muiarea preste ei.
10. Și împărați șapte sânt, cei cinci au căzut, și unul iaste; celalalt încă n’au venit, și, când va veni, puțin trebuie el să rămâie. Și hiara care era și nu iaste – și acesta al optulea iaste, și den cei șapte iaste și la pierire mearge.
11. Și ceale zeace coarne care ai văzut zeace împărați sânt, carii împărăție încă n’au luat, ce puteare ca niște împărați un ceas iau cu hiara.
12. Aceștea un gând au, și putearea și biruința lor hiarăi o vor da-o.
13. Aceștea cu Mielul vor da războiu, și Mielul va birui pre ei, căci Domn domnilor iaste și Împărat împăraților, și cei cu El – chemați și aleși și credincioși“.
14. Și-m zise mie: „Apele carele ai văzut, unde șade curva, noroade și gloate sânt, și fealiuri și limbi.
15. Și ceale zeace coarne carele ai văzut preste hiară, aceștea vor urî pre curvă și pustie vor face-o pre ea și goală și cărnurile ei vor mânca și pre ea vor arde-o cu foc.
16. Pentru că Dumnezău au dat la inemile lor să facă gândul lui și să facă un gând și să dea împărăția lor hiarăi, până să vor săvârși graiurile lui Dumnezău.
17. Și muiarea pre care ai văzut iaste cetatea cea mare, ceaea ce are împărăție preste împărații pământului“.
CAP 18[modifică]
1. Și după aceastea văzuiu înger pogorând den ceriu, având biruință mare, și pământul să lumină de mărirea lui.
2. Și strigă cu puteare, cu glas mare zicând: „Căzu, căzu Vavilonul cel mare și să făcu lăcaș dracilor și pază a tot duhul necurat și pază a toată pasărea necurată și urâtă.
3. Căci den vinul mâniei curviei ei au băut toate limbile și împărații pământului cu ea au curvit și neguțitorii pământului den putearea desfătăciunii ei s’au îmbogățit“.
4. Și auziiu alt glas den ceriu, zicând: „Ieșiți dentru ea, norodul mieu, ca să nu vă amestecați cu păcatele ei și ca să nu luați den ranele ei;
5. Căci urmară lor păcatele până la ceriu și pomeni Dumnezău nedireptatea ei.
6. Răsplătiți ei după cum și ea au dat voao și îndoiți ei îndoite, după faptele ei; cu păharul carele au dires, direageț ei îndoit.
7. Cât au mărit pre ea și s’au desfătat, pre atâta dați ei muncă și plângere; căci în inima ei zice: ‘Șăz împărăteasă și văduo nu sânt și plângere nu voiu vedea!’
8. Pentru aceaea întru o zi veni-vor ranele ei: moarte și plângere și foamete; și cu foc să va arde de tot, căci tare e Domnul Dumnezău, cela ce judecă pre dânsa.
9. Și vor plânge pre ea și să vor tângui de ea împărații pământului ceia ce cu ea au curvit și s’au desfătat, când văd fumul arderii ei,
10. De departe stând, pentru frica muncii ei, zicând: ‘Vai, vai, cetatea cea mare, Vavilonul, cetatea cea vârtoasă, căci într’un ceas au venit judecata ta!’
11. Și neguțătorii pământului plâng și jălesc pre ea, căci povara lor nimenea nu o mai cumpără,
12. Povară de aur și de argint și de piatră scumpă și mărgăritariu și de vișin și mohorât și mătase și roșiu și tot lemnul de thuin și tot vasul de elifand și tot vasul de lemn preacinstit și de aramă și de fier și de marmure
13. Și scorțișoară și tămâieri și mir și tămâie și vin și untdelemn și făină de grâu și grâu și dobitoace și oi și cai și unealte și trupuri și suflete omenești.
14. Și poama pohtei sufletului tău dusu-s’au de la tine, și toate grasele și luminatele dusu-s’au de la tine și nu le vei mai afla pre eale.
15. Neguțătorii acestora, ceia ce s’au îmbogățit de la ea, de departe vor sta, pentru frica muncii ei plângând și lăcrămând
16. Și zicând: ‘Vai, vai, cetatea cea mare, cea îmbrăcată cu vison și cu mohorât și cu roșiu și poleită cu aur și cu piatră scumpă și mărgăritariu,
17. Căci într’un ceas să pustii atâta avuție!’ Și tot cârmaciul și toată gloata cea den corabie și corăbiarii și câț lucrează marea de departe au stătut
18. Și striga, văzând fumul arderei ei, zicând: ‘Cine aseamenea cu cetatea cea mare?’
19. Și punea țărână preste capete lor și striga plângând și jelind, zicând: ‘Vai, vai, cetatea cea mare, întru carea s’au îmbogățit toți ceia ce au vase în mare den cinstea ei, căci un ceas să pustii!’
20. Veseleaște-te asupra ei, ceriule și sfinții apostoli și prorocii, căci au judecat Dumnezău judecata voastră despre ea“.
21. Și rădică un înger o piatră vârtoasă, mare ca de moară, și o aruncă în mare, zicând: „Așa cu pornire să va băga Vavilonul, cetatea cea mare, și nu se va mai afla!
22. Și glas de alăutari și de musică și de fluieraș și de trâmbițaș nu se va mai auzi întru tine, și tot meșterul a tot meșterșugul nu se va mai afla întru tine, și glas de moară nu se va mai auzi întru tine!
23. Și lumina sfeașnicului nu se va mai ivi întru tine, și glas de ginere și de nevastă nu se va mai auzi întru tine, căci neguțătorii tăi era măreții pământului, căci cu fărmecătoria ta s’au înșălat toate limbile.
24. Și într’însa sânge de proroci și de sfinți s’au aflat și de toți cei jungheați pre pământ“.
CAP 19[modifică]
1. Și după aceasta am auzit glas de gloată multă mare în ceriu, zicând: „Alliluia! Mântuirea și mărirea și cinstea și putearea – Domnului Dumnezăului nostru!
2. Căci direapte-s și adevărate judecățile lui! Căci au judecat pre curva cea mare, care au stricat pământul cu curvia ei, și au izbândit sângele robilor lui den mâna ei!“
3. Și, al doilea, au zis: „Alliluia! Și fumul ei să sui în veacii veacilor“.
4. Și căzură bătrânii cei doaozeci și patru și ceale patru vite și s’au închinat lui Dumnezău, celui ce ședea pre scaun, zicând: „Amin! Alliluia!“
5. Și glas den scaun au ieșit, zicând: „Lăudați pre Dumnezăul nostru, toți robii lui și cei ce să tem de el, și cei mici și cei mari!“
6. Și auziiu ca un glas de gloată multă și ca un glas de ape multe și ca un glas de trăsnete tari, zicând: „Alliluia! Căci au împărățit Domnul Dumnezău Atotțiitoriul.
7. Să ne bucurăm și să ne veselim și să dăm mărirea lui, căci au venit nunta Mielului, și muiarea lui s’au gătit pre sine;
8. Și să deade ei ca să să îmbrace cu vișin curat și luminat, pentru că vișinul – direptățile sfinților sânt“.
9. Și zise mie: „Scrie: Fericiți cei ce-s chemați la cina nuntei Mielului!“ Și zise mie: „Aceaste cuvinte adevărate sânt ale lui Dumnezău“.
10. Și căzuiu înaintea picioarelui lui să mă închin lui, și zise mie: „Caută să nu faci! Împreună-rob cu tine sânt și cu frații tăi ceia ce au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezău te închină, pentru că mărturia lui Iisus iaste duhul prorociei“.
11. Și văzuiu ceriul deșchis și, iată, un cal albu, și cel ce șade preste el chemându-să Credincios și Adevărat, și cu direptate judecă și dă războiu.
12. Și ochii lui – ca para focului, și preste capul lui – steme multe, având nume scris, carele nimenea nu-l știe, fără numai sângur el.
13. Și îmbrăcat cu haină văpsită în sânge, și să cheamă numele lui: Cuvântul lui Dumnezău.
14. Și oștile în ceriu urma după el pre cai albi, îmbrăcați fiind cu vișinu albu și curat.
15. Și den gura lui iase sabie ascuțită, ca cu ea să lovească limbile. Și el va paște pre eale cu toiag de fier, și el calcă teascul vinului lui Dumnezău și al urgiei lui Dumnezău Atotțiitoriul.
16. Și are preste haină și preste coapsa lui numele scris: Împăratul împăraților și Domnul domnilor.
17. Și văzuiu pre un înger stând în soare și strigă cu glas mare, zicând tuturor pasărilor celor ce zboară în mijlocul ceriului: „Veniți și vă adunați la cina marelui Dumnezău,
18. Ca să mâncați trupuri de împărați și trupuri de căpitani și trupurile celor tari și trupurile cailor și ale celor ce șed pre dânșii și trupurile tuturor volnicilor și robilor și micilor și marilor!“
19. Și văzuiu hiara și împărații pământului și oștile lor adunate să facă războiu cu cela ce șade pre cal și cu oastea lui.
20. Și să prinse hiara și, cu dânsa, prorocul cel mincinos, cela ce au făcut seamnele înaintea lui, cu carele au înșelat pre ceia ce au luat însemnarea hiarăi și pre cei ce să închină chipului ei. Vii s’au băgat amândoi în iazărul focului cela ce arde cu iarbă pucioasă.
21. Și ceialalți s’au omorât cu sabia celui ce ședea pre cal, ceaea ce iase den gura lui, și toate pasările s’au săturat den trupurile lor.
CAP 20[modifică]
1. Și văzuiu înger pogorându-se den ceriu, având cheaia celui fără fund și lanțu mare în mâna lui.
2. Și prinse pre bălaurul, pre șarpele cel de ’nceput, carele iaste diavulul și satana, și l-au ținut pre el 1000 de ani.
3. Și-l puse pre el în cel fără fund și l-au închis pre el și au pecetluit deasupra lui, ca să nu mai înșale limbile, până să vor plini 1000 de ani. Și după aceastea trebuie el să să dezleage puțină vreame.
4. Și văzuiu scaune și șăzură pre eale și judecată li s’au dat lor, și sufletele celor dărâmați pentru mărturia lui Iisus și pentru cuvântul lui Dumnezău și carii nu s’au închinat hiarăi, nici chipului ei, și n’au luat însemnarea pre fruntea lor și preste mâna lor. Și au trăit și au împărățit cu Hristos 1000 de ani.
5. Iară ceialalți den morți n’au învis până să vor săvârși cea 1000 de ani. Aceasta e înviarea cea dentâiu.
6. Fericit și sfânt iaste cela ce are parte întru înviarea cea dentâiu! Asupra acestora moartea a doua nu are biruință, ce vor fi preoți ai lui Dumnezău și ai lui Hristos și vor împărăți cu el 1000 de ani.
7. Și când să vor săvârși cea 1000 de ani, dezlega-să-va satana den temnița lui
8. Și va ieși să înșale limbile ceale ce sânt în ceale patru unghiuri ale pământului, pre Gog și pre Magog, să-i adune pre ei la războiu, cărora numărul lui – ca năsipul mării.
9. Și să suiră preste lățimea pământului și au încungiurat tabăra sfinților și cetatea cea îndrăgită. Și să pogorî foc den ceriu de la Dumnezău și au mâncat pre ei.
10. Și diavulul, cel ce înșela pre ei, să băgă în iazerul de foc și de iarbă pucioasă, unde e hiara și prorocul cel mincenos, și să vor munci ziua și noaptea, în veacii veacilor.
11. Și văzuiu scaun albu, mare, și pre cel ce șădea pre el, de a căruia față au fugit pământul și ceriul și loc nu li se află lor.
12. Și văzuiu pre morți, mici și mari, stând înaintea lui Dumnezău și cărți s’au deșchis; și altă carte s’au deșchis, care iaste a vieții, și s’au judecat morții den ceale ce era scrise în cărți, după faptele lor.
13. Și deade marea pre morții cei dentr’însa și moartea și iadul au dat morții dentr’însele și s’au judecat, fieștecarele după faptele lor.
14. Și moartea și iadul s’au băgat în iazerul focului. Aceasta iaste a doua moarte.
15. Și oricarele nu s’au aflat în cartea vieții scris, s’au băgat în iazerul focului.
CAP 21[modifică]
1. Și văzuiu ceriu nou și pământ nou, pentru că ceriul cel dentâiu și pământul cel dentâiu s’au trecut, și marea nu mai iaste.
2. Și eu, Ioan, am văzut cetatea cea sfântă, Ierusalimul nou, pogorând den ceriu de la Dumnezău, gătită ca o mireasă împodobită bărbatului ei.
3. Și auziiu glas mare den ceriu zicând: „Iată cortul lui Dumnezău –cu oamenii, și va lăcui cu ei, și ei noroadele lui vor fi, și singur Dumnezău va fi cu ei Dumnezău lor.
4. Și va ștearge Dumnezău toată lacrăma de la ochii lor și moartea nu va mai fi încă; nici plângere, nici strigare, nici dureare nu va mai fi încă, căci ceale dentâiu s’au dus“.
5. Și zise cela ce șădea preste scaun: „Iată, noao toate le fac“. Și-m zise mie: „Scrie, că aceastea cuvinte adevărate și credincioase sânt“.
6. Și zise mie: „Făcutu-s’au! Eu sânt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, eu celui setos da-i-voiu den izvorul apei vieții în dar.
7. Cela ce biruiaște moșteni-va toate și voiu fi lui Dumnezău și el va fi mie fiiu.
8. Iară celor fricoși și necredincioși și urâți și ucigași și curvari și fărmăcători și închinători de idoli și tuturor mincinoșilor, partea lor – în iazerul cel ce arde cu foc și cu iarbă pucioasă, care iaste a doua moarte“.
9. Și veni cătră mine unul den cei șapte îngeri, ceia ce au ceale șapte năstrăpi, cealea ce era pline de ceale șapte rane, ceale de apoi, și grăi cu mine zicând: „Vino să-ț arăt mireasa, muiarea Mielului“.
10. Și mă duse pre mine cu duhul pre o măgură mare și înaltă și-m arătă mie cetatea cea mare, svântul Ierusalimul, pogorându-se den ceriu de la Dumnezău,
11. Având mărirea lui Dumnezău. Și luminătoriul ei – aseamenea cu piatra cea prea cinstită, ca o piatră de iaspis, în chipul criștalului.
12. Și având zidu mare și înalt, având porți 12, și la porți –îngeri 12 și nume scrise deasupra, carele sânt ale celor 12 fealiuri ale fiilor lui Israil.
13. Despre răsărit porți trei, despre miazănoapte porți trei, despre amiazăzi porți trei, despre apus porți trei.
14. Și zidul cetății având temelii 12 și într’însele numele celor 12 apostoli ai Mielului.
15. Și cela ce grăiia cu mine avea trestie de aur ca să măsure cetatea și porțile ei și zidurile ei.
16. Și cetatea în patru muchi era și lungimea ei atâta iaste câtu-i e și lărgimea. Și au măsurat cetatea cu trestia, spre 12000 de stadii. Lungimea și lărgimea și înălțimea ei tocma iaste.
17. Și au măsurat zidul ei, de 144 de coți, măsura omului, carea iaste a îngerului.
18. Și era cea denlăuntru făptură a zidului ei iaspis, și cetatea –aur curat, aseamenea cu sticla cea curată.
19. Și temeliile zidului cetății –cu toată piatra cinstită împodobite; temelia cea dentâiu iaspis, al doilea sanfir, al treilea halchidon, al patrulea smaragd,
20. Al cincelea sardonix, al șaselea sardios, al șaptelea hrisolithos, al optulea virilos, al noaolea topazion, al zeacelea hrisopras, al unsprăzeacelea iachintos, al doaosprăzeacelea amethistos.
21. Și ceale 12 porți, 12 mărgăritariuri câte una, fieștecare den porți era câte dentr’un mărgăritariu. Și ulița cetății –aur curat ca o sticlă luminoasă.
22. Și besearică n’am văzut întru ea, pentru că Domnul Dumnezău Atotțiitoriul besearică ei iaste, și Mielul.
23. Și cetății nu trebuie soarele, nici luna, ca să lumineaze întru ea, pentru că mărirea lui Dumnezău o au luminat pre ea și luminătoriul ei –Mielul.
24. Și limbile celor ce să mântuiescu întru lumina ei vor umbla, și împărații pământului aducu mărirea și censtea lor la dânsa.
25. Și porțile ei nu să vor închide ziua, pentru că noapte nu va fi acolo.
26. Și vor aduce mărirea și cinstea limbilor la dânsa.
27. Și nu va întra într’însa tot ce e spurcat și făcând urâciune și minciună, fără numai cei scriși în Cartea vieții Mielului.
CAP 22[modifică]
1. Și-m arătă mie râu curat al apei vieții, luminat ca criștalul, ieșind den scaunul lui Dumnezău și al Mielului.
2. În mijlocul uliții ei și râului, de o parte și de alta, lemnul vieții, făcând roade 12, după lună fieștecarea, dând rodul lui și frunzele lemnului spre vindecarea limbilor.
3. Și toată procleția nu va mai fi încă; și scaunul lui Dumnezău și al Mielului întru ea va fi, și robii lui sluji-vor lui.
4. Și vor vedea fața lui și numele lui preste fruntea lor.
5. Și noapte nu va fi acolo, și nu le trebuie luminătoriu și lumina soarelui, căci Domnul Dumnezău luminează pre ei și vor împărăți în veacii veacilor.
6. Și-m zise: „Aceaste cuvinte sânt credincioase și adevărate, și Domnul Dumnezăul sfinților prorocilor trimise pre îngerul lui să arate robilor lui ceale ce trebuie să fie de sârg.
7. Iată, viu curund. Fericit cela ce păzeaște cuvintele prorociei cărții aceștiia!“
8. Și eu, Ioan, cela ce văzu aceastea și auz; și când am auzit și am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului celui ce-m arăta mie aceastea.
9. Și zise mie: „Caută, nu! Pentru că împreună cu tine rob sânt și cu frații tăi, prorocii, și cu cei ce păzescu cuvintele cărții aceștiia. Lui Dumnezău te închină!“
10. Și zise mie: „Să nu pecetluiești cuvintele cărții aceștiia, căci vreamea aproape iaste.
11. Cela ce face strâmbătate, mai facă strâmbătate. Și cela ce spurcă, mai spurce. Și cel dirept, mai îndirepteaze-se. Și cel sfânt mai sfințească-se.
12. Și, iată, viu curund, și plata mea cu mine e, ca să dau fieștecăruia după cum îi va fi fapta lui.
13. Eu sânt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, cel dentâiu și cel de apoi.
14. Fericiți ceia ce fac poruncile lui, ca să fie biruința lor preste lemnul vieții și pre porți să între în cetate.
15. Iară afară, câinii și fărmăcătorii și curvarii și ucigătorii și închinătorii de idoli și tot cela ce face și iubeaște minciuna!
16. Eu, Iisus am trimis pre îngerul să mărturisască voao aceastea la Beseareci. Eu sânt rădăcina și rodul lui David, steaua cea luminoasă și de demineață.
17. Și Duhul și mireasa zic: ‘Vino!’ Și cela ce aude zică: ‘Vino!’ Și celui ce-i e seate, vie, și cela ce va să ia apa vieții în dar“.
18. Pentru că împreună mărturisesc la tot cela ce aude cuvintele prorociei cărții aceștiia: De va adaoge neștine cătră aceastea, să puie Dumnezău preste el ranele ceale ce sânt scrise în cartea aceasta;
19. Și de va scădea cineva den cuvintele cărții prorociei aceștiia, să ia Dumnezău partea lui den cartea vieții și den cetatea cea sfântă și den ceale ce sânt scrise în cartea aceasta.
20. Zice cela ce mărturiseaște aceastea: „Așa, veni-voiu curând“. Amin! Așa, vino, Doamne Iisuse!
21. Darul Domnului nostru Iisus Hristos, cu toți cu voi! Amin.
| ▲ Începutul paginii. |