Corabia
De la Wikisource
| Corabia de Alexandru Macedonski |
La ţărm, corabia oprită
E ninsă de zăpada lunii
Şi marea tace odihnită,
De biciuirile furtunii.
Catarg şi pânze argintate
Abia uşor sunt legănate...
Magia nopţii este sfântă...
Verzuiele unde dormitează.
Novicii râd... — Cârmaciul oftează,
Matrozii melancolic cântă.
Oraşul întreg scânteiază
Cu felinarele aprinse...
Muzicile vesel vibrează,
Curse priveghează-ntinse.
Novicii în port se coboară,
Spre râs şi petrecere zboară;
Răscoala etăţii-i frământă...
Safire pe ceruri lăcrămează.
Din cap mişcând, cârmaciul oftează,
Matrozii melancolic cântă.
Avatar - Noaptea de decembrie - Mai - Imn la Satan - Castelul - Vasul - Corabia - Mănăstirea - Cântecul ploaiei - Rimele cântă pe harpă - Dor zadarnic - Lui Cetalo Pol - Lewki - Năluca unei nopţi - O umbră de dincolo de Styx - Oh! suflet orb - Perihelie