Lui Cetalo Pol

Străvezie palpitare de nobleţe sufletească,
Scump copil furat de moarte printr-un gest fermecător,
Barca soartei, când te duse peste graniţa lumească,
A schimbat pe-nvinsul jalnic în măreţ învingător.

Liliac cu flori anemici, veştejit în primăvară,
Chipul tău îmi rezâmbeşte ş-ale vieţii tale zori,
De cum Mai reînviază cu blândeţea lui solară
În potirele timide ale fragedelor flori.

Ţi-a fost crudă întruparea, şi ai plâns cât nu se poate, --
N-ai ştiut nici chiar simţirea ce în mine-ai deşteptat, --
Însă cel puţin mormântul te-a scăpat acum de toate,
Şi-a lui pace te păstrează liniştit şi mângâiat.