Imn la Satan

Satan, fermecător Satan, proteu ce eşti ascuns în toate,
În iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate;
Te-ador, Satan, fiindcă tu eşti zâmbet, rază şi coloare,
Eşti cugetări şi eşti simţiri, eşti aur, vin, cântare, floare, --
Eşti tot ce e ispititor: plasticităţi de corpuri goale, --
Şi zbor spre cer şi voluptăţi ce sunt titanice răscoale...
O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forţă --
Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie şi torţă...

Când ai lipsi, ar fi tăcerea şi nemişcarea şi robia...
Satan, — oh! Iartă-mi neghiobia!

Satan, fermecător Satan,
Nemilostiv, cum e dorinţa,
Şi ager, cum e iscusinţa,
Tot mai activ din an în an;
Semeţ cum este biruinţa...
Satan, dorinţă de ştiinţă,
Satan, dorinţă de frumos,
Satan, voinţă şi putinţă,
Pe-altarul tău mă-aduc prinos...
Jos, jos făţărnicia...

Când ai lipsi, ar fi tăcerea şi nemişcarea şi robia...
În ochi adânci când scânteiezi, pe buze roşii când răsufli,
Averi de-avari le risipeşti prin simţuri reci furtuni când sufli;
Înnebuneşti pe prea cuminţi, ce stau tâmpiţi de-nţelepciune
Şi schimbi deodată în focar ce-a fost mai stins ca un tăciune.
Tu, care culci sub sărutări în silnicia ta sublimă
Pe crinul fraged ca să smulgi beţia rară printr-o crimă,
Oh!... singur rodnic pestetot, când spargi a cerurilor boltă
Şi plumb topit în ea ţâşneşti a vieţii aprigă revoltă,
Satan, — oh! iartă-mi neghiobia.

Arhanghel de-aur şi de foc,
Ce-nsămânţezi Dumnezeirea,
Urmându-ţi vecinic siluirea,
Din timp în timp, din loc — în loc,
Şi ce-o supui să-ţi rabde firea...
Satan, nenvinsă bărbăţie,
Adolescent în orice timp,
Urmează-a ta împărăţie
Şi prăvăleşte-orice Olimp...

Când ai lipsi, ar fi tăcerea şi nemişcarea şi robia...
Oh!... Iartă-mi, iartă-mi neghiobia.