Scutul Minervei/IV

 

ADĂPOSTIT sub scutul Minervei stau deoparte
La umbra unui dafin ce n’are veștejiri,
De gloria lumeasca, de secile vrăjiri
A vremii’nșelătoare totuna de departe.

Adun pământ si plante și oameni într’o carte
Înaltă în simțire, bogată’n zugrăviri.
Din vechile otrăvuri făcut-am isbăviri,
Din turbure vieață, armonioase arte.

Dar sarcofagul poartă îngemănate roade:
În juru-i saltă’n soare al zeilor alai,
Năuntru zace mortul cu viermele ce-l roade.

Nu-i nimeni desnădejdea din gând să mi-o ghicească,
Doar tu, Zeiță clară ca flacăra, îmi dai
Puterea să-mi torn chinul în marmura cerească.