Scutul Minervei/V

 

PRECUM prin crâng, în umbra, o pasare ațipâ
Din sborul ei rănită de vechiul vânător
Și te ajunge glasu-i sunând sfâșietor
Când vrea și nu mai poate să’nalțe o aripă,

În sângele-mi departe se tânguie și țipă
Iubirea încolțită de rănile-i ce-o dor;
Sleită se mai sbate când nu e ajutor
Să-i dea o vlagă nouă în neguroasa clipă.

De prin afund de mine, aud cum se prelinge
În liniștea de astăzi neliniștea de ier’.
Zeiță prinsă’n zeaua luminii ce învinge,

În sufletu-mi noptatic în arme te coboară.
Străpunge-o fără milă cu suliță de fier,
Dă-i moarte bietei inimi ce n’a putut să moară.