Rondelul podului de onix

Jump to navigation Jump to search
Rondelul podului de onix
de Alexandru Macedonski


Pod de onix se-ncovoaie,
Arcuind o boltă naltă;
Cade foaie după foaie
Peste-azurul de pe baltă.

Dinspre-apusul ce tresaltă
Sângeroase curg șiroaie;
Pod de onix se-ncovoaie
Arcuind o boltă — naltă.

Mandarini, stând laolaltă,
Spun că semne sunt de ploaie;
Iar o luntre, cam greoaie,
Printre ape se tot saltă,
Pe sub pod ce se-ncovoaie.