Sari la conținut

Rondelul apei din ograda japonezului

Rondelul apei din ograda japonezului (1927)
de Alexandru Macedonski
Alexandru Macedonski2692Rondelul apei din ograda japonezului1927Alexandru Macedonski


Apei lui de prin ogradă,
Prea domol curgând la vale,
Bolovani, dintr-o grămadă,
Japonezu-i pune-n cale.

Spumegată, vrea să vadă,
Împrejurul casei sale,
Apa lui, ce prin ogradă
Prea domol o ia la vale.

Și schimbând-o-ntr-o cascadă
De consoane și vocale,
Uită-a vieții grea corvadă,
Dând răsunet de cristale,
Apei lui de prin ogradă.