Profile literare/Th. M. Stoenescu

Jump to navigation Jump to search
Alex. A. Sturza Profile literare de Traian Demetrescu
Th. M. Stoenescu
Louise Ackermann


Th. M. Stoenescu
-----

D-l Th. M. Stoenescu, directorul Revistei literare și traducătorul poemei dramatice Manfred, (Lord Byron) și-a publicat într'o broșură de 63 pagini: Decepțiile. Fericitul! vor esclama mulți dintre aceia, cărora nu le-ar ajunge mii și mii de pagini pentru a-șl scrie decepțiile. Dar decepțiile unui poet să deosibesc mult de ale unui om comun; ele au un caracter psihologic și social mai profund și mai interesant.

Simțirea și cugetarea pe care un poet le concentrează într'un ideal, într-o iluzie, fiind nemăsurat de mari pe lângă ale ori-cărui alt om, de sigur că și pierderea acelui ideal, amăgirea acelei iluzii, va fi cu atât mai dureroasă și mai adâncă. Pe puțini oameni va interesa și va mișca de exemplu distrugerea capitalului unui băcan, care își inmagazinase un fond de speranțe într'o afacere comercială; dar pe mulți, pe foarte mulți oameni, îi va atinge plângerile de amor ale unui poet, care a fost înșelat în idealul său de iubire. Inchipuiți-vă că mâine Rothschild ar da faliment. Acest uriaș eveniment ar face în adevăr, pentru un moment, un zgomot universal. Dar dupe o trecere oare-care de timp, totul ar reintra într'o eternă și desăvârșită tăcere. Cine însă nu se simte și acum îndoioșat, și nu se va simți tot-d'a-una, de melancolia lui Heine, care se exală din strofele scurte și simple în care el își cântă decepțiunile cu cari i-a înecat inima și viața iubita lui, blonda Amelie, cari îi spunea în anii adolescenței.- „Tu es mon seul bonheur”?

S'a susținut adese-ori cu strălucite argumente poradoxale tendința de a se face un sistem din obiectivitatea literară. Și s'a zis că scriitorul, în opera lui, trebuie să fie impersonal. După părerea mea, obiectivismul absolut este un non-sens, o minciună, o absurditate. Este știut că un artist are temperamentul său propriu care, în mod fatal, dă tonul principal al producerilor sale. Resfrângerea acestui temperament înlătură decî ori-ce obiectivism absolut. Aceasta se poate susține vorbind mai ales de poezia lirică.

Un poet subiectiv ne vorbește despre simțirile și cugetările lui. Dar aceste simțiri și cugetări nu aparțin numai lui. In ele există un element psihic și social de un caracter mai general, în afară de partea lor intimă care e de aproape legată cu eul poetului. Toți iubim, urâm, suferim, plângem, visăm, filosofăm, rîdem etc. dar numai unul singur concretizează, sub o formă artistică, cele mai adânci înțelesuri, culori și armonii ale acestor simțiminte și cugetări omenești. Acela este poetul.

In temperamentul și natura poetului este o urnă unde se păstrează simțirea și cugetarea în tot ce are mai profund mai delicat, mai fin, mai esențial. In simțirile și cugetările poetului este ceva care este al nostru. Poetul care își cântă iubirea lui, ne cântă întru câtva și iubirea noastră. Victor Hugo, în prefața volumului I-iu al „Contemplațiunilor”, voind să lămurească înțelesul vast al lirismului său subiectiv, spune: „Eu sunt voi”. Cutare cititor care 'ți spune că X. este poetul său de predilecție, însemnează că cu acel poet are o asemănare de temperament și de caracter. Sunt simțiri și gânduri în noi pe care nu le cunoaștem și pe care ni le deșteaptă, ni le face cunoscute un poet. Se mai poate atunci susține că subiectivismul nu manifestă decât personalitatea izolată a poetului?

D-l Stoenescu, printre poeții tineri, ocupă un loc de stimă. In versurile sale se arată aci de un dramatism macabrul, forțat și morbid, — amintind întru cât-va pe nevrozatul Maurice Rollinat, — aci de un scepticism rece și batjocoritor; aci umanitar, cald, privind mizeriile sociale, emoționându-se de ele și filosofând asupra lor cu sentimentalismul unui Musset, mai puțin expansiv și elocinte. Mărturisesc că prefer această din urmă notă a talentului D-sale, în locul celor-l'alte. Așa pare a fi mai natural și mai sincer. In poeziile sale macabre prea sunt multe răcnete, blesteme, poze și ceva care seamănă cu o epilepsie; prea multe viziuni fantastice, prea multe aberațiuni bolnave, une-ori de un efect ridicol. Din potrivă, atunci când e poet social și psihologic, D-sa produce poeme ca „Maria”, ce este de o frumusețe și de o putere impresionabilă rară. Stoenescu are încă o formă corectă, adese-ori artistică, și în tot-d'auna clară, înțeleasă.

„Decepțiile” sunt în număr de 44.

Ele au forma unor cugetări, unor reflexiuni în versuri. Poetul și-a însemnat în ele o impresie tristă, un sarcazm, un regret, o durere, o lacrimă. A cugetat asupra timpului și și-a zis:

O! Timp! în tot-d'auna
statornic și pribeag,
Cu dinți de copilandru,
Si unghii de moșneag,
La ce 'ți slujesc atâtea
Puteri neîntrecute,
Când operile tale
Le lași-abia 'ncepute?

In nouă luni poți face
Copilul din atom,
Și n'ai putut de veacuri
Să isprăvești pe om!

La câte gânduri nu te îndeamnă aceste versuri! Și din ele întrevezi, mai ales idealul poetului asupra omului. Cât de imperfect este încă omul! Câte rele, câte lipsuri nu stăpânesc pe acest rege al Naturei! Timpul aduce cu el vecinice schimbări. Omul trăiește astă-zi în splendoarea unei civilizațiuni mărețe, se bucură de cele mai înalte foloase ale științei, de cele mai mari plăceri ale artei, și cu toate acestea câte din instinctele și pornirile strămoșilor săi sălbatici nu 'l stăpânesc încă! Poetul ar vrea ca omul să fie tot-d'auna bun, nobil, cuminte și fericit!

Altă-dată poetul ne va spune cu o ironie amară:

Zic unii,— însă n'au dreptate,—
Că gloriile sunt păstrate
Pentru poeți și militari,
Când isbutesc s'ajungă mari...
Dar între bard și general
Ce glorie se poate-alege?
—Când Bucefal te face rege,
Pegas te duce la spital!

Nu știu cum vor impresiona pe citititori aceste versuri, dar ele îmi aduc aminte că unul dintre cei mai mari patrioți și poeți români, Dimitrie Bolintineanu, a murit într'un spital; că dulcele și tristul Eminescu a murit într'un ospiciu de nebuni; că „palidul Gilber” a murit de foame; și că astă-zi, în Franța, Paul Verlaine, — despre care un eminent critic francez zice: „c'est un barbare, un sauvage, un efant... Seulement cet enfant a une musique dans l'âme”; — trăiește, solitar și sărac, în camera unui spital.

Am ales aceste două exemple din Decepțiile D-lui Stoenescu pentru a arăta farmecul și puterea lor sugestivă. Multe din ele ar fi putut să lipsească din volum. Ele nu exprimă nimic și au un fond banal. Așa, într'una din aceste decepții, poetul ne spune că vrând să desmierde părul unei femei s'a pomenit cu el în mână: era o perucă. Aceasta poate să fie o decepție, dar cel mult o decepție de... coifeur!

Știu că în om și în viață este o mare parte de banalitate. Și vă mărturisesc că dacă une-ori o tolerez în om si o îndur în viață, nici odată însă n'o sufăr în poezie.

-----