Profile literare/Louise Ackermann

Jump to navigation Jump to search
Th. M. Stoenescu Profile literare
de Traian Demetrescu
Dimitrie Bolintineanu


Louise Ackermann
-----

Producțiunile poetice ale d-nei Ackermann sunt foarte puține. Ea n'a scris de cât din când în când, cu toată stăruința unora din amicii săi intimi.

Concepțiunile sale cele mal grandioase, unde și-a revărsat adâncimile gândirei, sunt de sigur cele două-zeci de poeme, numite: „poésies philosophiques”. Asupra lor voiu aținti mintea cititorului, încercând să scot din ele, în relief, individualitatea psihologică a poetei.

Louise Ackermann nu este una din acele modere Sapho, care nu știe să ciripească de cât în limba dragostei, iluziilor, beției de visuri și natură. Poeta este o cugetătoare, o filosoafă. In sângele său curge un sânge cu virilități barbătești. E femeie, și cu toate acestea îți va spune, cu un accent de mândrie înaltă: „Ce? inima mea, care o simt că bate, fiind o inimă de femeie, este mai puțin o inimă omenească?”.

Nota filosofică ce reiese din versurile sale este pesimismul. Unii din criticii francezi au văzut cauza acestui pesimism în influența ce operile filosofului german Schopenhauer o avusese asupra ei.

Dar pe cât se pare, această afirmațiune nu stă pe o demonstrație tocmai pozitivă, căci poeta, încă din cel mai tineri ani ai vîrstei, simțea o înclinare naturală către această fatală pornire a sufletului. Iată o strofă dintr'o poezie: Omul, care datează din 1830, când ea n'avea de cât șeapte-spre-zece ani:

Misérable grain de poussiére
Que le néant a rejeté,
Ta vie est un jour sur la terre,
Tu n'est rien dans l'immensité.

Pesimismul d-nei Ackermann, cu toate acestea, este un pesimism activ, dacă se poate zice ast-fel. In adevăr, pentru lămurirea acestui cuvânt, ași putea să spun că, în general, toți pesimiștii cad într'o pasivitate sufletească, într'o descurajare, ce le distruge ori-ce iluzie de viață, și așterne între el și viitor, noaptea sumbră a nostalgiei de moarte, de egzilare, „fie ori unde”, — cum zice Baudelaire, — „numai afară din lume să fie”. Ei nu mai văd liman de scăpare, sunt naufragiați cari n'au, spre a se agăța, o așchie măcar. Devin mizantropi, singuratici, pierduți. Unii, — și aceștia sunt poate mai fericiți, — își crează un univers etereu de halucinații, de visuri, și fug din lumea reală, cel puțin cu sufletul. Alții, din culmile cele mai mistice ale visurilor, recad în realitatea cea mai amară, cea mai sfîșietoare. Așa este între alții, Charles Baudelaire, dupe cum se arată în strania sa operă: Fleurs du Mal.

Doamna Ackermann se deosibește dintre aceștia. Pesimismul său este mai mult rezultatul profundei sale analize asupra omului și naturei. In această analiză ea descopere atâtea rele și mizerii de care e brăzdată viața omului, vecinicia lumei. Analistă și filosoafă, prin cugetare, poetă cu simțirea, — cercetând și disecând cu una, suferind cu cea-l-altă, — care i-ar fi cel din urmă unghiu de resemnație ?.... Să ridice din umeri, să clatine din cap și să'și rostească sentențioasa frază: „Este așa și așa va fi tot'd'auna”!

Dar nu, natura ei nu șovăie, se revoltează, desfide, țipă, e rezboinică. Iși sfîșie credința chiar, se desubjugă de ea, „comme d'un mauvais rêve”, și cu o cerbicie de ateu, ea spune:

Când Omul de credință va fi scăpat,— atunce
Desfidera'i amară spre zei o să'și arunce;
Va reteza din suflet al viselor mănunchiu,
Și n'are să mai cadă, spre temple, în genunchiu.
Splendorile naturei pe zeî dacă'i ascunde
El, îndrăzneț, cu mintea, misterul va pătrunde;
Și va vedea că nu e în Universul mare
De cât suprema Forță și oarba Întâmplare!

In mișcarea literară a secolului nostru, știința pozitivă a pătruns cu remarcabile înrîuriri. Sentimentul religios, ce a fost mai tot-d'auna unul din elanurile egzaltate ale poeziei, începe a se pierde, a se degrada, a trece între prejudițiile sociale. Dumnezeu, în spre care poeții umanitătei au înălțat atâtea imnuri, atâtea osanale, — începând cu psalmii lui David, — acest Iehova misterios, pare a fi acum o problemă rezolvată subt cercetările Arhimezilor pozitiviști. Poeții, cari se numiseră adesea: îngerii lui Dumnezeu,— devin atei. Privesc această lume îngropată subt noianul mizeriilor și se întreabă: cine este acela care a creat-o? Și dacă în adevăr este un El, atunci nu cântece armonioase, prinosuri de slavă și admirațiune, ci ură și blesteme trebuie săi aducem. „Honte à l'homme surtout qui pardonne à son Dieu”, zice Emile Chevé. Iar Mme L. Ackermann:

De e un Dumnezeu în ceruri, e un stăpân tiran, suprem!
Lui nu mă'nchin, ci ars de ură i-arunc 'n față-al meu blestem!
Lui să mă'nchin? Lui, care'n lanțuri de suferințe și mizerii
A'ncătușat această lume, — ce-ași vrea-o țăndări și puzderii;
Lui? care'și face un spectacol din ale oamenilor plângeri,
Din agonii îngrozitoare sub care te sfîrșești și sângeri ?

...........
...........
...........
...........

O! cine știe, îngrozindu'l cu rezvrătitele blesteme,
De omul ce-a creat, în taină, el, creatorul, — se va teme!
Și va rostogoli puternic acest păment nenorocit,
De-apururea înmormentându-l în haosul fără sfîrșit!

Este știut că una din puternicile învinuiri critice aduse lui Victor Hugo era și aceia de a fi fost prea mult străin spiritului științific al secolului. In vreme ce științele analitice și ecsperimentale cucereau proporțiuni uimitoare, prin sacrificii și lupte uriașe, romanticul poet se afunda tot mai adânc în orizonturile nebuloase ale spiritualismului. Pretutindeni recunoștea egzistența lui Dumnezeu, înmărmurit sub ecstazurul de adorațiune și umilință. Același lucru s'ar putea spune și despre Lamartine.

Mme Achermann, într'un singur vers, înalță o ideie mare ce pare un verdict suprem al conștiinței omenești, rostit către acest D-zeu, dacă este:

Qu'import qu'il soit Dieu si son oeuvre est impie?

Și în altă parte, adresându-se memoriei lui Pascal:

Nous voulons avant tout, pour la nacelle humaine
Un pilote plus sûr que le mensonge saint,
Et nous repousserrons toute chimère vaine
Qui, come rive ou port, nous offrirait son sein;
Car nous avons élu pour objet de conquête,
Non une illusion, mais la realité.

Poeta are simțul realităței. Nu rătăcește numai în ideal, uitând că menirea unui artist ca și a unui savant, nu e numai de a privi natura și omul prin cristalul fanteziei aprinse care amăgește și pierde. Realitatea, cu urîtul și frumosul ei, trebuie să fie domeniul vecinie al științei și artei. „Principiul artei constă în viața însă-și; arta are deci seriozitatea vieței.” (M. Guyau).

De aci nu putem deduce că omul trebuie lipsit de simțul idealului, care rezidă în însă-și natura lui. Omul, — omul superior, — pare în adevăr că desfide neantul, în aceste energice și frumoase strofe:

Făptură efemeră: doresc eternitatea,
Iar când mă înspăimântă, amar, realitatea,
Spre-a mă scăpa de rîsu'l satanic și brutal,
Mă'nalț în ideal!
In nopțile frumoase, orgolios, îmi place;
S'admir a lor splendoare cu fericită pace;
Dar dacă mă uimește neantul nesfârșit,
Și eu în al meu suflet ascund un Infinit!

O! infinitul din sufletul omenesc! ... tainic și nepătruns ca și neantul, repauzați tihnite și nepăsătoare, ca niște sarcazme eterne, în fața însetatei neputințe omenești de a vă cunoaște, de a vă stăpâni!...

Aceia ce se resimnte mai pretutindeni la D-na Akermann este vederea'i analitică țintită asupra omului, - vedere rece și pesimistă, dar subt care simți că inima poetei plânge.

Din: „L'homme a la Nature” desprind un simplu vers:

J'offre sous le soleil un lugubre spectacle,....

Ai zice că e cel mai nemângâiat suspin al suferinței omenești.

Și atât de mult poeta adâncește mizera stare a omului, că într'o admirabilă bucată: „Les malheureux”, pare că e interpreta celor nenorociți față de mitologica viață de apoi, făgăduită prin graiul Mântuitorului.

E vorba despre această judecată supremă cerească, când toți de-opotrivă își vor primi răsplata egzistenței lor pământești. Ingerii trîmbițează deșteptarea morților, subt radierile cerului deschis. Morții se deșteaptă ... .Nenorociții se deșteaptă și ei. Ei cari au suferit în viața pământească, vor fi fericiți eterni în viața eternă: „Fericiți cei săraci, c'aceia vor intra în împărăția cerurilor”.

Dar ei, liniștiți și sumbrii, răspund divinului a tot puternic:


„Dans un sommeil sans fin, ô puissance éternelle!
Laisse-nous oublier que nous avons vécu.”

In aceste mari versuri ai crede că și această poetă a visat, din când în când, dulcea nostalgie a pesimiștilor: „setea linistei eterne”. Și nu te îndoești de aceasta, când îți va spune, mai ales, că: omul nu e de cât „l'ebauche imparfaite” al capului de operă ce visase să conceapă natura. Ea vede, sau mai bine zis, simnte în nenorocita făptură omenească ceva fatal, deșert...

Ea a iubit însă...

Fie cât de tristă, cât de sfîșiată de rele viața și lumea, iubirea e poate singura iluzie a fericirei pe păment. Și ascultați cum plânge inima acestei femei, — răzvrătită și dură în strigătele ei filosofice pesimiste, — acum, induioșată și melancolică:

Du compagnon chéri que m'a pris le tombeau
Le souvenir lointin me suit sur ce rivage;
Souvent je me reproche, ô soleil sans nuage,
Lorsqu'il ne te voit plus, de t'y trouver si beau!

Dar mai târziu, sondând rece și filosofic această eternă poveste a inimilor, pune alături de transporturile mari și nestatornice ale iubirei, sarcazmul morței:

Priviți cum trec, în taină, perechi-perechi iubiții!
Ei cred că'n lumea toată sunt singuri fericiții;
Și'mbrățișeați sub focul amorului lor sfânt,
Iși fac în tot d'auna același jurământ:

„In veci să fim alături!....” In veci !... cuvânt himeric;
Ce'l amuțește mâine al morței întuneric;
Și buzele ce-acuma nebune se sărută,
Curînd vor fi țarină în groapa lor tăcută.

Reiese din simțimăntul iubirei caracteristicul pesimism de care sunt cernite mai toate cugetările poetei.

Din citațiunile[1] culese până acuma cred a fi izbutit să reliefez psihologiceste, persoanalitatea scriitoarei, reieșită din înălțimea gândirei, filosofică și socială, care a strălucit cu atâta lumină genială subt fruntea acestei femei.

-----

  1. Cele traduse au păstrat ideia lor neclintită; în formă însă mi-am lăsat condeiul mai liber, aceasta din cauza de a nu falsifica o clipă adevărul fondului.