Profile literare/Mihail Zamfirescu

Sari la navigare Sari la căutare
Maria P. Chițu Profile literare
de Traian Demetrescu
Lazăr Șaineanu
Mihail Zamfirescu
-----

Admirabilul critic francez Jules Lemaitre, vorbind despre Octave Feuillet, îsi aduce aminte că în vîrsta adolescenței romanele bătrânului academician îi fermecau imaginațiunea și sentimentalismul egzaltat, ce-l stăpâneau la epoca anilor tineri și visători. Și această amintire pare că varsă în călimările criticului cerneala simpatiei și buneivoințe cu care își propune să studieze operile romanticului scriitor.

Deschizndu-mi pe masa de lucru volumul poetului Mihail Zamfirescu, mi se deșteaptă în minte suvenirul anilor de student. Versurile acestui poet făceau pe atunci deliciul orelor de limba greacă și latină, al căror profesori, — 160 două mumii care nu erau cel puțin egiptene, — stau cu totul departe de știința de-a te predispune către limbile lor moarte. Și în locul lor, poetul Zamfi- rescu m& fermeca, îmi da aripi. Această amintire îmi deschide plăcerea de a vorbi de poet întrun fel intim, familiar și din toate punctele de vedere simpatic. Mihail Zamfîrescu este o figură inte- resantă în literatura noastră. Nu este un cugetător, nu este un filosof, dar în în general mal toate poeziile sale gra- vitează Intr'o atmosferă de originalitate. Recitând din nou volumul s6u, am descoperit calități ne zărite pentru un cititor superficial. Și două din aceste calități sunt cea d'intâiil: o v6dită e- mancipare de subt școala, sau mal bine zis curentul elegiac, de care Dumitru Bolintineanu a abuzat atât de mult și ce înbolnăvise aproape pe mal toți tinerii din epoca sea; a daua calitate este ab- soluta lipsă de poezii patriotice, vecl- nica banalitate a celor mal mulți poeți din generațiunea trecută. Aceste dou6 calități, printre altele, 161 constituesc, — dupe mine, — o favora- bilă însemnătate pentru poet. In adev6r, D-niî autori al manuale- lor de poetică română, deosibesc din trunchiul poeziei și ramura numită ele- gia. Elegia este un gen plângător, duios, semănând maî mult a jale, de cât a durere. Eu unul mărturisesc că nu prea am multă înclinare pentru acest gen. Iml place^ dar nu m6 mișcă profund, nu m6 face să simnt și să cuget în- delung, citind o bucată elegiacă. Atunci însă când un scriitor exagerează această notă, ml-e cu desăvârșire nesuferit. Din această cauză poate Bolintineanu e adese- ori ne gustat în elegiile sale. Intr'o e- legie inima e sfârșită, bolnavă; nu e- nergică și elocintă, cum ar fi subt ne- astâmpărul unei dureri, unei pasiuni mari. Singurul Lamartine a dat elegiei o înălțime lirică eșcepțională. Dar să ne grăbim a o spune: Lamartiniî sunt rari. Poezia patriotică mi se pare cea mal ușoară și cea mal banală gamă în li- teratură. Ce este mal lezne de cât 152 Să pul la un Ioc: patrie! eroi! stin- darde ! sânge roman ! străbun ! Plevna și Grivița! toate acestea ameste- cate cu puțin entusiasm, pentru ca să scoți gata o odă patriotică. Și cred că mal în nici o parte nu s'a făcut mal larg abuz de cântece resboinice ca pe la noi. Printre alte cauze, aceasta vine și din sărăcie de cugetare, din sărăcie de cultură. Pentru genul patriotic mărtu- risesc că am foarte puțin gust. Și so- cotesc că afară de legendele patriotice ale Iul Bolintineanu și unele din ale lui Alexandri, scrise cu prilejul rezbelului Româno-Turc, în colo tot ce s'a scris în acest sens e o pleavă de nimicuri pe care timpul le va spulbera, mal târ- ziu sau mal curând. Poeziile Iul Mihail Zamfîrescu s'ar putea deosebi în dou6 categorii : 1 : li- ricile în care șl-a cântat feluritele sale simțiri; 2: baladele, legendele și poe- mele, de cari o mare parte a volumu- lui e plină. Liricile sunt aproape toate consacrate iubirel. Aceste poezii sunt mal mult niște 153 cântece, niște armonii simple, izvorâte nu dintr'o simțire nemărginită și vecinie în neliniștile patimel, dar gentile, firești și ce puteau să îmbete sufletul unei femei. Un cer cu lună, o vale cu șoapte de izvoare, cu ciripiri de paseri, un colț de natură în sfârșit, erau pentru poet locuri ce sugerați în simțirea Iul dorința de a iubi, de a'șl chema iubita în fer- mecătoarele, în caldele, în dulcile sînurl ale naturel. Și i-se pare chiar că acolo unde el iubește și natura iubește. Ot înșelătoare dar neprețuite iluzii ale i- nimel !.... Auziț'l : Când totul se 'ncântă De-o sfântă Visare de-amor, De ce în plânsoare Tu oare îneci al el zbor? Și în altă parte: Până când unda dulce șoptește, Vino cu mine, iubita mea, Căci tinerețea ce ne zîmbește, Trece ca ea! Și iarăși: 154 Și de când mî-al surîs mie Cerul nu nnal e 'norat, Steaua nopții e mal vie, A Ierul mal parfumai. Este de netăgăduit că dupe aceste versurt, luate la întâmplare, se poate ușor judeca ușurința poeziilor de dra- goste ale Iul Zamfirescu. Ele abia dacă sunt ca niște suspine și zîmbete ale u- nel inimi mal mult calmă de cât pa- sionată, mal mult veselă de cât tristă. Dar și aceste versuri au melancolia lor. Există poezie adevărată fără melan- colie? se întreabă un poet francez. Iubita poetului care era fericirea și idealul viețel sale a murit. E așa de nestatornică fericirea!.... Și iată'l cum plânge : Bate vântul și cu sine Duce frunzele în zbor, Steaua nopților senine E 'nvălită într'un nor! Vântul serei altă dată Mî-aducea cântecul său, Și din cer luna-amorată Surîdea visului mcîi. Fără ea, pe căi străine Azi m6 pierd în lungi veghlerl, Și trăiesc, — dar port în mine • Un deșert plin de dureri. 155 Poetul însă s'arată adese ori lipsit de credință în femeie. Și par'că 1-al ghici că în adâncul sufletului avea scris fai- mosul cuvânt al luî Hamlet: ^Slăbi- ciune*!,... acesta este numele teu fe- meie»!.... Poemele: sirena* si «iVoc- turna» arată îndestul nestatornicia și amăgirea iubirel de femeie. Dar mal a- les această sarcastică strofă din poezia ^Somnulența» ce este admirabilă: Femeile și ele sunt lot așa frumoase Dar tot așa perfide ca 'a timpuri fabuloase, Candoarea și constanța.... un văl aeriform ! Surîsul lor adesea îl sorb în voluptate, Dar când încep a'ml spune de-amor, de-eternitate. Adorm și dorm dorm!.... Poate că tocmai acest scepticism ușor a scăpat inima poetului din adâncurile pasiunilor mari. Am spus-o și mal re- pet : Zamfîrescu nu e un filosof, un cu- getător. Un poet filosof chiar din acest scepticism ar fl putut să ne cânte sfâ- șierile inimel când e stăpânită de ne- credință. Genul fantastic al baladelor și legen- delor, Zamfirescu 1-a întrebuințat mult și adese-orl cu succes. Unele din ele 156 servă maî mult ca fund scenic ale u- neî clare și grave realități. Printre acele se poate citi mal ales : « Balada Dra- culuU. Pe când alll poeți au glorificat atrocitățile rezbelului, au coronat cu im- nuri pe suveranii rezboinici, au cântat triumful omorului, — el, din potrivă, satirizează această măcelărie omenească, înfățișând-o cu culorile el monstruoase și grozave : Când regii dupe masă nu pot s& doarmă bine El dau representațil ce se numesc rezbel, Și pun dou6 popoare să lupte între sine Cu arme ce dau moarte, le 'mping către măcel. Orchestra întonează un cAnt de bărbăție Și tunul zvîrle bombe ce zboară săcerând Victima ce ^n țărînă se ^nclină ^n agonie, Se strâmbă de durere, ecspiră blestemând. Nu prețuiesc oare de zece ori mal mult aceste versuri de cât toate «pa- trioticile> barzilor noștri rezboinici? Și nu sunt ele mal morale, mal omenești ? Ce vor sugera ele în mintea omului? De sigur, oroarea și dezaprobarea aces- tor fatale teatrurl de încăierări, armo- nizate de spazme și vaiete, înroșite de 157 sânge și ce aduc atâta mizerie și ruină. Și nu te fac ele încă să gândești ia a- cea frăție universală când numai știința, artele și munca vor trebui să fie eternii suveranii al umanitate? ? Câte gânduri bune și ideale nu'țl ocazionează ase- menea corecte și bine cugetate versuri !.... De aceia poetul despre care vorbim, me- rită admirațiunea urmașilor și cade să ocupe un loc demn în literatura noastră. In «Balada Nebunilor» este iarăși fon- dul unul realism învăluit în cadrul fan- tasticului. Aci e vorba de un fel de Neron modern care vrea să puie finalul tiraniei și corupțiunelor sale printr'o dis- trugere supremă a bogăției, femeilor, le- gilor și paraziților s6I. Și în vreme ce el făcea acest plan, alergând pe uliță, mulțimea înfuriată îl trimetea la ospi- ciu. In acest nebun, eu unul, intrev6d lumea mișeilor, tiranilor și ecsploatato- rilor, sub care geme o plebe așa de nu- meroasă și așa de nenorocită. Printre poeme, «Cerșetorul» e un mic cap de operă. Cei cari din colegii mei de Liceu vor citi aceste rîndurl, își vor 158 reaminti satisfacțiunea ce le-o dam odi- nioară, recitând această bucată, de pe catedră, cu voce tare și declamatoare. In adev6r, acest plâns al desmoște- niților din poema luî Zamfirescu, ne în- demnă chiar să facem o chietă pentru un cerșetor ce'l întâlnirăm într'o zi pe uliță. Bătrânul primi un pumn de go- logani și această caritate îl încremeni de bucurie, în cât abia putu articula câte-va mulțumiri. înainte de a sfârși, voia mal adăoga câte-va aprecieri și asupra formei din poeziile lui Zamfirescu. Ea nu are o ar- monie caracteristică, cum ar fî de eg- zemplu a Iul Eminescu ; adese-orl e plină de neologisme și cuvinte ce par a fi fost create de Bolintineanu, Cu toate a- ceste nu e o formă greoaie, silită și ne- înțeleasă. Și deja lipsa acestor defecte constitue o calitate. In fine, Mihail Zamfirescu este un poet care se citește.