Profile literare/Lazăr Șaineanu
Cartea, — despre care voiu vorbi mai la vale, — a avut o ciudată sugestie asupra mea. Citind-o în liniștea odăii mele, seara, mi-am reamintit anii mei de student. Mi se părea că învăț o lecțiune, că ’mi împlinesc o datorie de școlar, subt farmecul lenevos al nopței, care te împinge mal mult către visuri de cât către învățătură. Dar teama că a doua zi voiu da ochii cu profesorul neîndurat și puțin amabil cu lenea și visurile mele, îmi risipea aiurările imaginației, îmi statornicia atențiunea minței pe pagina cărței unde sta fixată chinuitoarea lecție.
O! anii mei de-atunci!... Camarazii mei împrăștiați pe nenumăratele cărări ale vieței, — unii uitați, alții morții! Banca mea vechie!.... Proverbialele mele absințe la limba lui Sophocle! Cum vedeți, de la început m’am împrietenit cu opera didactică a D-lui Lazăr Șăineanu, care poartă ca titlu: Autorii români moderni.
Operile didactice însă nu se judecă cu inima, vor zice unii. Poate că se înșeală, și cu atât mai mult cred ast-fel cu cât în toată lucrarea D-lui Șăineanu este o atmosferă intelectuală aleasă, o familie de scriitori cari au scris cu multă inimă. Și de ce să nu cred că însu-și autorul, în culegerea de modele din autorii români, nu s’a călăuzit de unele sensibilități și gusturi ale inimei cari conduc adese-ori, în fondul unei produceri literare sau artistice, mai just de cât spiritul? Cu toate acestea o analiză rece și dreaptă se impune prin însăși importanța, în sine, a unei lucrări de asemenea natură.
Cartea aceasta are caracterul unei antologii românești. încercări de felul acesta s’au mai făcut, dar tot-d’auna fără un deplin succes. Trebuie să recunoaștem, că în cele mai multe cazuri, cărțile didactice sunt mai mult niște calculate afaceri de librărie. Profesorul care se hotărește să dea la lumină o lucrare didactică, se preocupă mai puțin de materialul intelectual de cât de câștigul bănesc ce il-ar putea aduce o astfel de lucrare. Asa că nu rare ori această tendință conduce chiar la neonestități literare, cu alte vorbe la plagieri, după cum a avut prilejul s’o dovedească în atâtea rânduri interesanta revistă din Iași; Contemporanul.
Opera D-lui Șaineanu face o fericită abatere de la această regulă după cum va reeși din cercetarea de față.
Autorul ne prezintă în cartea sa cele mai ilustre figuri din familia noastră de poeți și prozatori. Fie-care scriitor, în parte, are o scurtă notiță biografîcă-critică și câte-va modele din operile sale.
De la autorul unei asemenea lucrări se cere o vastă cunoștință a literaturii țării sale, un spirit critic fin și pătrunzător și un gust estetic ales. D-l Șaineanu a încercat să fie ast-fel. D-sa nu s’a mărginit a ne da câte-va note și date biografice, ci chiar aprecieri critice. În această privință d-sa a izbutit uneori să ne dea unele note critice pline de justețe, altele încălzite de o nuanță de emoțiune sinceră, cum este aceia consacrată uitatului poet Cârlova; altele însă sunt cu desăvârșire incomplecte și superficiale, cum sunt acele privitoare la Veronica Miele, de la Vrancea și alții. De eczemplu despre Veronica Miele autorul nu ne spune de cât că «e născută în Iași» și că «a scris o serie de poezii destul de reușite cari apărură în volum cu duoi ani înaintea morții sale». Aceasta este o notă critică menită să dea unui școlar idele despre versurile poetei? Eu cred că nu. D-sa putea să ne spue ceva despre caracterul liric al acestor poezii, cât și despre forma lor. Acest laconism mi se pare cu desăvârșire greșit. Tot în acest sens, D. Șaineanu mai păcătuiește prin aprecierea prea deasă a operilor unui scriitor după vederile altor critici. Socotesc că ar fi fost mai bine ca D. Șăineanu să nu fi aplicat, în aceste notițe critice, de cât propriile sale vederi. În această manieră s-ar fi întrevăzut mai clar personalitatea de critic didactic a D-lui Șăineanu.
O altă lacună, — și poate cea mai mare — este lipsa unor scriitori însemnați, pe care autorul a uitat să-i pună în cartea D-sale, sau i-a înlăturat cu dinadinsul. Și într-un caz și într-altul, lacuna aceasta este gravă. În adevăr, D. Șăineanu ne spune în prefața cărței că n-a colecționat de cât figurile scriitorilor în deobște recunoscute. Dar ce însemnează recunoașterea în deobște a unui scriitor? Este ea o apreciere supremă, dreaptă și desăvârșită? Câte mediocrități recunoscute de obște și câte talente ignorate! Ah! ce bizară e gloria aceasta! Eminescu scrisese ani întregi și abia câți-va prieteni îi citeau poeziile. Când poetul își pierdu mințile, obștea-l recunoscu. Târzie și tristă glorie! Autorul trebuia să ție seamă de relativitatea acestei recunoaștere a obștei. În cartea D-sale suntem foarte surprinși de lipsa unor autori ca D-nii Gheorghe Sion, Ionescu Gion, Th. D. Speranță, Duiliu Zamfirescu, Petrino, Mihail Zamfirescu și alții. Ași fi dorit să văd în D-l Șăineanu un judecător simpatic și drept, care să dea locul cuvenit fie-cărui scriitor român care a adus un prinos de muncă la dezvoltarea literaturei noastre.
Și lucru curios, D-l Șăineanu nu poate fi învinovățit de lipsă de gust literar. Din potrivă, cartea D-sale conține cele mai admirabile modele din scriitorii nostri. Se vede bine că autorul a depus o atențiune și plăcere rară îngrijea de-a alege tot ce putea fi mai distins.
În acest sens, lucrarea D-sale, până acum, este cea mal bună. Ea are chiar aspectul unei colecțiuni de bucăți de versuri și proză, interesantă nu numai pentru un școlar, ci și pentru un cititor cult și de gust.