Profile literare/Maria P. Chițu

Jump to navigation Jump to search
N. Nicoleanu Profile literare
de Traian Demetrescu
Mihail Zamfirescu


MARIA P. CHIȚU
-----

La intervale depărtate, D-na Maria P. Chițu a publicat două părți din „Divina Comedie”: Infernul și Purgatoriul. — Amicii, cât și cei cari au urmărit cu interes aceste lucrări îndelungi, așteaptă acum: Paradisul. Apariția volumelor sus numite au avut caracterul deplin al unor evenimente literare, lipsite de zgomot și reclame, neîntâmpinate de fanfarele critice, — ci liniștite, aproape modeste, dar de o modestie ce'și avea măreția ei. Este de prisos să mai amintesc ce admirații a deșteptat, traducătoarea în Italia, printre fanaticii lui Dante, și câte omagii, câte onoruri i s'au adus, — în cât numele său, puțin cunoscut aici, se ilustrase deja acolo!
Dar de sigur, nu gloria, — independentă tot d'auna de voința noastră, — a ispitit talentul și munca D-nei Chițu pentru așa de îndelungă și grea lucrare.
Și apoi, a visa gloria într'o țară unde Bolintineanu și Eminescu au murit în spitale, e o nebunie amară — în fața căreia o femeie înțeleaptă ar zîmbi trist.
Răbdarea și pasiunea însă cu cari D-na Chițu urmărește de ani întregi nemuritoarea epopeie a lui Dante, au o delicată și profundă expresie psihologică. D-na Chițu are pentru marele poet o nesfîrșită admirație, ce pare a se concretiza în forma unui cult intelectual.
Admirația, în literatură și artă, are felurite și complicate manifestări. Ea este în general expresiunea unei adânci uimiri sufletești, pe care ți-o produce o carte, un tablou, o statuie, o bucată muzicală etc. In unele cazuri însă, ea nu are numai caracterul unei simple senzații; atunci admirația devine un sentiment profund, o pasiune. Artistul pe care îl admiri în acest fel ia aspectul unei ființe aproape divină, și din sufletul tău îi faci un altar; iar opera lui e o lume în care tu trăiești cu creatorul ei într'o adorațiune și înțelegere intimă, și par'că învăluită de nu știu ce misticism voluptos.
O asemenea admirațiune adese-ori e un semn ce relevează o taină a sufletului. Căci pentru a cunoaște o ființă omenească, trebuie observată în toate, și mai ales, — spune Maurice de la Sizeranne, — „dacă o găsești cu o carte în mână, uită-te peste umeri, vezi ce citește, și mai cu seamă ce recitește; titlul capitolului, ce 'i place mal mult; părțile unde se oprește mai mult pentru a cugeta sau a visa”.
Dar e întrebarea: ce cauză produce acest fel de admirație? Să fie numai valoarea estetică și artistică a unei opere? Nu. Acela ce apropie atât de mult sensibilitatea și toată natura noastră psihică de o operă artistică, este înainte de toate, caracterul moral și psihologic al acelei opere care este mai familiar sentimentelor și cugetărilor noastre.
„Meditațiunile religioase” ale lui Lamartine sunt pentru multe suflete pioase și încălzite de credință, un fel de Evangelie lirică, a căreî cetire le înalță în extazurl de o melancolie fermecătoare. Un adolescent sensual, sceptic, înzestrat de-o imaginație timpurie și puțin morbidă, va savura „Les fleurs du Mal” ale lui Baudelaire cu un deliciu brutal și rafinat. Exemplele în acest sens s'ar pu- tea înmulți și dezvolta pe o scară cât de întinsă.
D-na Chițu a întrupat admirațiunea sa pentru Dante într'o formă literară: traducându'l. Traducerea d-sale nu se mărginește a se arăta ca o frumoasă lucrare de talent. Felul de-a admira dupe cum am arătat mal sus își are farmecul său. Sunt diferite maniere de-a gusta operile literare : traducerea, — când autorul este străin, — este una din acele manieri. Din acest punct de vedere jude- cat, traducerea este o plăcere delicată, un lung șir de emoțiuni simțite, lângă o masă de lucru, într'un cabinet intim și singuratic, sub liniștea prietenoasă a orelor de noapte.
Prin aceste voluptăți intelectuale, adese-ori, ne îndulcim si ne facem mai aristocratic visul vieței.
Ele ne feresc de multe din trivialitățile și deșertăciunile egzistenței. Cugetarea, când nu'și găsește mediul el în lumea exterioară, se egzilează în artă.
Admirația este dulce ca și iubirea. In familia admiratorilor, cum i-am definit în aceste câte-va rînduri psihologice, figura D-nei Chițu are un profil simpatic și care la rîndul său inspiră — admirațiune.

-----