Profile literare/Dimitrie Bolintineanu

Sari la navigare Sari la căutare
Louise Ackermann Profile literare
de Traian Demetrescu
V. G. Morțun
Dimitrie Bolintineanu
-----

Din depărtarea vremei, împresurată de lumina unei glorii strălucite, figura lui Dimitrie Bolintineanu, reiese într'o atitudine mai impunătoare dintre toate cele-l'alte figuri literare ale epocei trecute. Ivit în niște timpuri, când predomnea o muțenie tristă pe strunele poeziei românești; când mișuia pretutindeni o pleiadă josnică de barzi, cari făceau din fetele de mahala eroine romantice de poieme; Dimitrie Bolintineanu, înzestrat de un adevărat talent poetic, desăvîrșit de o cultură superioară, e menit să trezească un popor de inimi la cele dintâi accente ale inspirațiunilor sale. Debutul său: „O tinără fată pe patul morței“, va rămâne în istoria literaturei naționale, una din marele triumfuri, pe cari rari poeți le-au avut la începutul aparițiunei lor.

Cam în acest cadru mi se înfățișează în minte chipul ilustru al poetului, despre care nu mă înarmez să vorbesc nici cu erudițiunea unui istoric, nici cu adâncimile analizei unui critic; ci cu simplul, cu familiarul meu mod de a judeca, de a simți, dinaintea unei opere literare. In vremile din urmă, s'au produs numeroase articole relative la scrierile și viața sea și s'a făcut puțin zgomot prin presa zilnică asupra unui monument înălțat de curând, prin subscripții publice, pe solitarul său mormânt din satul Bolitin. Pe cât îmi aduc aminte, d. Lupu Antonescu a scris în foiletoanele răposatului „Binele Public” un admirabil articol, cu prilejul desvăluirei bustului poetului, pe scena Theatrulul Național din București. Acea seară fu o neuitată și impresionabilă sărbătoare pentru toți adoratorii marelui poet. Mai anii trecuți, D. Anghel Demetrescu, începuse în paginile „Revistei Literare” (direcția St. Vellescu) un serios și lung studiu, în care se putea intrevede tendința criticului de a studia cu adânc spirit științific viața și lucrările poetului. Pentru întristarea celor mal mulți, acel studiu s'a întrerupt și pare pentru tot-d'auna. D. Petre Chițu a rostit de la tribuna Atheneulul din Craiova o frumoasă și entusiastă conferință despre Bolintineanu, având darul să deștepte o vie admirațiune, pentru memoria poetului, în inimile unui numeros și inteligent public ce'l audia. Afară de acestea, alte memorii, critice și studii s'au scris încă, mai toate întâlnindu-se asupra punctului suprem de a înălța cât mai sus meritele acestui poet. Pe lângă aceste, îți răsar în amintire iarăși, câte-va evenimenta mari din viața sea. Știi că el a fost unul din măreții luptători de la 48, că a suferit egzilul, a mâncat pâinea amară a străinătății, a fost ministru sub domnitorul care înfrăți cele două surori vrăjmașe: România și Moldova, a rămas în viața lui cea mai curată ecspresiune a omului drept și cinstit, și că, în fine, către asfințitul zilelor, acest titan intelectual, acest sfânt model de patriot, sfârșește pe scândurile mizeriei, într'un spital.

Dar iată-mă pornit în largul unor simțiri înfiorate de nervozitatea etăței și abia reținându-mi condeiul, pentru al readuce pe drumul mai dinainte hotărât. Aceste rînduri curg sub impresia momentului și poate cu ele ajung să învederez mai clar maniera intimă cu care încerc să vorbesc asupra poetului nostru. O poveste sinceră și caldă a inimel mele, a cugetărei mele, în călătoria ce ele au făcut prin lumea poetică a lui Bolintineanu, — iată ce trebuie să urmărească cititorul în șirul acesta de vorbe.

Activitatea literară întreagă a lui Bolintineanu este vastă. Condeiul său a fost într'o necontenită fecunditate, pană când i-a căzut din mână. Cu toate acestea, cea mai mare parte din aceste producțiuni au o searbădă importanță și sunt deci cu totul afundate în uitare. Lucrul e ușor de lămurit: poetul amestecat în viața politică a țăreî, nu putea avea tot-d'auna liniștea desăvârșită trebuitoare unui spirit de cugetător. Pe de altă parte, excesul culminant în munca intelectuală, câte-o dată, slăbește puterea de originalitate a unui autor.

Poetul a încercat să scrie și romane. Printre cele cari le-a scris, unul singur a avut soarta să aibă un succes aproape egal ca cel pe care le-au avut «Werther» de Goethe, sau «Grazziela» de Lamartine. Acel roman îl cunoaștem cu toții. El poartă numele unei femei: Elena.

Dacă ne vom aminti că 'n epocalul Bolintineanu, în Franța predomnea în literatură școala romantică și mal ales acel curent lamartinist, plin de tot ce sentimentalismul are mai egzaltat; și dacă vom cădea de acord să admitem că spiritul literaturei franceze a avut multă înrîurire asupra scriitorilor români de pe acele timpuri, atunci ne este ușor să înțelegem că romanul «Elena» năștea mai mult din aceste două cauze. În adevăr, Bolintineanu ar fi putut să scrie un roman de moravuri sau un roman psihologic, opera aceasta ar fi însutit gloria sea și cred că ar fi deschis un început bun pentru literatura romanului, de care suntem pe deplin săraci. Dar el n'a făcut de cât un roman după toate calapoadele romantismului, și încă al unul romantism decăzut. Și dacă pe atunci, acea carte devenise o adevărată evanghelie pentru inimile femeilor, azi el obosește ochii cititorului de la primele pagini. Subiectul romanului e o dramă de amor nefirească, idealizată, bolnavă și a cărei eroină moare de oftică. A muri de oftică e destul de natural, însă trebuie știut că cei mai multi romantici au abuzat de această crudă boală pană la ridicul.

Ce romane serioase, documentale, s'ar fi putut scrie în epoca aceia! Atâtea tipuri de zugrăvit, atâtea pasiuni de analizat, atâtea moravuri de studiat! Dar nu, scriitorii noștri, — și dintre cei mai talentați, — alergau la născocirile imaginațiunei, când ar fi putut să culeagă subiectele de pe drumuri. Ce păcat !

Să nu uităm însă că Bolintineanu nu e de cât un poet și vederile noastre cată să le ațintim numai asupra versurilor sale. Poeziile toate se coprind în douǎ mari volume, admirabil editate de Socec et Comp.

Genul poeziilor lui Bolintineanu nu este unul si același. El este când liric, când epic, când pastoral și chiar satiric, cum sunt: «Eumenidele» și «Bolintiniadele». Dar în nici o parte, poetul n'a fost mai searbăd ca în satiră. Și foarte nemerit, D. Lupu Antonescu, compară satira subt condeiul lui Bolintineanu, ca un cuțit tăios în mâinile unui copil.

Poeziile pastorale poartă titlu de «Macedonele». In aceste ușoare bucăți, sunt descrise mal mult viața păstorilor, luptele lor pentru frumoasele păstorițe, dulcea tovăroșie dintre oi și ciobani, în sfârșit, pădurile, câmpurile și livezile cu idilele lor tainice și uimitoare. O profusiune de imaginație! Poetul ne arată pe păstorî, ca niște tipuri clasice, semizei și feți-frumoși : iar pe păstorițe, ca pe niște îngeri adorabili. Ei se iubesc, se caută unii pe alții, își dau viața pentru o sărutare, mor de dor, plâng după doritele cari i-au uitat etc. etc. Un caleidescop de dragoste!

Câte-o dată ești impresionat de câte un tablou, un pastel simplu, fermecător, virgilian. Cum ar fi:

La Ohrida la fântână,
Sta pe-o stâncă de profir
Și plecase pe-alba '1 mână,
Capul el cu păr de fir.
Ea visa o, dulce seară,
Pentru ce nu am murit!
Ochii săi se ridicară,
Sufletul mi-a 'ntinerit!
Palid, tremurând ca firul,
Vream să-i zic ceva frumos ;
Am roșit, am pierdut șirul,
Și ea lasă ochii'n jos.

Genul acesta place prin coloritul descripției, prin aierul curat și sănătos de câmp, de flori, de naivitate, ce transpiră din el.

In egzil, pe malurile poeticului Bosfor, Dimitrie Bolintineanu ne cântă voluptoasele frumuseți ale Orientului. Și aci pare a se intrevedea influența lui Victor Hugo, care cu mult înaintea lui publicase volumul «Orientalelor» și ce trebuie să fi impresionat mult pe poetul nostru.

„Florile Bosforului“, citite la opt-sprezece ani, pătrund în imaginațiune ca un parfum de armonie îmbătător. Ești cucerit de un farmec cald, dulce, binefăcător. Și dacă vei fi un student, dintre cei înzestrați cu o bunicică doză de lene, de visuri, apoi domnii profesori pot să aștepte mult și bine pană să te mai prindă cu temele de limba latină sau greacă. E o feerie de raze, de stele, de valuri, de reflexe, de lună, de triluri, de privighetori, de coame ca ebenul, de sînuri, de ochi, de sărutări, de cântece, de plângeri... o magie frumoasă, eterică, răpitoare!

Nici vorbă, la opt-spre-zece ani, așa ți se va pare. O! da, „Florile Bosforului“, sunt cântecile celor ce au opt-sprezece ani. Fericiții! Fericiți!

Dar mai târziu? Dar când opt-sprezece ani au rămas departe și ai atins pragul decepțiunilor, ai trecut pe subt barierile unor experiențe triste, ai fost și ești jocul pasiunilor, mijlocului social în care trăești, — atunci? Atunci «Florile Bosforului» îți par banalități, fantezii ușoare, un foc bengal de cuvinte! In vîrsta aceasta, deschidem pe marii poeți cugetători, cari nu vorbesc despre om în mijlocul naturei, societate!, în mijlocul propiei sale lumi.

Ce ne spun toate acele flori ale Bosforului ? Ași putea să rezum esența lor în următoarele stofe:

Gustă dulcea bucurie,
Astă-zi când ea ne-a surîs!
Mâine dorul o să vie
Să-și ia locul lui promis.

Cum o floare e ursită
A 'nflori, a se usca,
Viața noastă e trăită,
De-am iubit pe cine-va.

Iată: când fericirea vă prinde, n'o lăsați să scape; dupe ce-ați iubit, nu vă mai plângeți viața!.... Cine știe! poate că poetul are dreptate. Dar.... fericiții de cei ce nu se îndoiesc! Poeziile lirice sunt toate elegii, gen în care Bolintineanu, — dupe uniî cri- tici, — a exelat. In ele poetul ne vor- bește de simțirile sale, fie o sensație de iubire, fie un dor de egzil, fie o tris- tețe de oameni și viață. Bolintineanu, ca amant, e prea ideal, prea abstract, prea aburos; ca egzilat, plângerile lui sunt duioase, dar în ele nu găsești ac- cente de durere profundă; ca filosof, nu ne prea spune multe nici despre om, nici despre viață. Dar acolo unde Bolintineanu e în a-' dev6r mare^ sunt i Legendele patriotice» Ele strălucesc printr'o orginalitate fără seamăn în literatura românească. Ele reflectă adeveratul temperament poetic al lui Bolintineanu. Nimeni nu ne-a zu- grăvit icoana Patriei în culori mal plas- tice, în imagini mal sugestive; nimeni n'a glorificat mal genial trecutul nostru istoric, de cât Bolintineanu. Încă de mic copil m6 impresionase adânc acest tablou măreț, simplu și umbrit de o înduioșătoare melancolie: Ca un glob de aur luna strălucea Și pe-o vale verde, ostile dormîa ; Dar pe-un vîrf de munte stă Michaitl la masă Și pe dalba-'I mână fruntea lui se lasă ; Stă în capul meseî, între căpitani, Și recheamă dulce tinerii săi ani. Pasionatele elanuri patriotice din a- ceste legende, au cause și în mijlocul so- cial în care trăia poetul. In aniî aceia România să găsea în nefericite împre- jurări politice, cari îl făcea traiul amar, desnădăjduit. Și poate, fără nemuritoarea pleiadă a luptătorilor de la 48, ea ar fi îndurat încă multă vreme dorul de li- bertate, de independență, de renaștere. In acel timpi. Patria era cel mal sfânt cuvent pe buzele tutulor. Bolintineanu, cu aspirațiunl, cu idealuri în viitor, evoca măririle trecutului pentru o mal pro- fundă împuternicire a acelor aspirațiunl, a acelor idealuri. Voevozil apar în lu- mini de eroism și de virtuți uimitoare. Străbuna vitejie a românului e titanică, e uriașe. Românul zece brațe are, zece inimi are, Inime de foc ! Iar toată această iubire de patrie, Bolintineanu 125 o dogmatizează în versuri admirabile. Spre pildă: Dute la oștire, pentru țara morî, Și 'ți va fi mormântul coronat cu flori ! — Dacă vrei iubire-ml să o dobândești, Pentru țară, Doamne, să morî, să trăeștl ! Insă-șl femela nu 'șl dă inima de cât eroilor ! Unde este timpul cel de bărbăție Când murea românul pentr'o datorie ? Viitor de aur țara noastră are Și prevgz prin secoll a el înălțare! Ce e oare traiul dacă e robit ? Sărbătoare 'n care nimeni n'a zîmbit ! Viața și robia nu pDt sta 'mpreună, Nu e tot de-odată pace și furtună ! )^ Subt simplele vesminte s'ascunde câte o-dată O inimă de ură și de trădări curată, Precum subt manta de-aur a omului bogat S'ascunde câte-un suflet de patimi degradat ! Cel ce-a sea viață țărel sale 'nchină. Piere ca lumina într'a sea lumină ! S'ar putea culege încă numeroase versuri de-aceste. 126 Ele sunt ca niște sfărâmăturî din ma- rea inimă a poetului patriot, iar succe- sul care l-au avut în literatura noastră ar putea fi comparat cu acela pe care l'a avut în Franța «Cântecile» lui B6- ranger. «Legendele patriotice» vor r6mâne tot d'auna în literatura națională și ele singure sunt de ajuns să facă din Bo- lintineanu un poet neuitat