Poesii (1888-1894)/Ruinĭ

 

Ruinĭ..., îs jalnice ruinĭ
Pe vîrful stîncilor — și-ĭ lună;
Cu doine stinse din arinĭ
Încet și vag un bucium sună...

Ie-o lună palidă și moartă
În ram de norĭ — și norĭ s'adună;
Un cîne-ĭ la cetate 'n poartă
Și urlă'n glas cu ochi'n lună.

Cum tace-auzĭ un fluerat
Așa de 'ncet, așa departe...
Sĕ pierde... Cine-o fi țipat
Ca 'ntr'o primejdie de moarte?

Nimic... Într'acolo grăbit
Ca vulturĭ nouriĭ s'adună —
Și urlă cînele-amorțit,
A mort, cu ochiĭ țintă'n lună...

Pe zidul vechiŭ și ruinat
Sĕ 'nvîrt fantastice luminĭ —
Și par'că... Cine m'a chemat
Pe nume'ncet, printre ruinî?...