Poesii (1888-1894)/Pe-acelaș drum

 

 
Către-asfinţit, de-o vreme, pe-aceleaşĭ căĭ mĕ'ndrum:
Rămîne 'n urmă satul albit în norĭ de fum,
Rămîn cernite 'n umbră şi 'n somnul dulceĭ liniştĭ
Imaşurĭ ruginite şi pete largĭ de miriştĭ.
Trec lunca de răchită, las drumul — şi m'abat
Pe sub umbrar de ramurĭ în codru 'ntunecat.
Cu cît mĕ urc lumina prin crengĭ maĭ viŭ încape:
Pe vîrfu 'nalt cît soare-ĭ... Simt cerul că-ĭ aproape; —
Un pas — şi-s în poiană; pădurea să pravale
Maĭ neagră, tot maĭ neagră, cărbune-ĭ păn' devale —

 
Şi cit ţi-ĭ luminişul fîneţe, florĭ uscate...
Mesteacănĭ albĭ, cu ramurĭ subţirĭ în jos lăsate
Păn' la pămînt atîrnă mlădiţĭ în plete sure —
Şi 'n stejerişul negru sĕ par aduşĭ de-aiure....

Te mirĭ cum pot de-o vreme mereŭ aceleaşĭ locurĭ
Să le petrec cu ochiĭ, — să văd aceleaşĭ jocurĭ
De umbră şi lumină, — aceiaşĭ luncă 'n floare
Ce par'că stă să ardă în asfinţit de soare.
Şi tot acelaş codru aprins pe coama zăreĭ, —
Mereŭ tot şesul ncte(i în fumul depărtăreĭ?
 
Vezĭ, nu ştiu cum îs alţiĭ, — dar un apus de soare,
Un colţ uitat de-o-parte în umbră şi răcoare,
Acelaş cer aproape, — aceleaşĭ şesurĭ line,
Tot alte înţelesurĭ îmbracă pentru mine.
Că dupĕ cum mi-ĭ lumea, — cînd tristă, cînd senină —
Priveliştea se vede in umbră orĭ lumină.
Nu-ĭ caut adevărul, — de-ĭ vis, orĭ întrupare —,
Ci o răsfrîng în suflet şi-ĭ ast-fel cum îmĭ pare.
— Să nu te mirĭ de-aceia că-mĭ plac aceleaşĭ locurĭ
Să le petrec cu ochii: în toate-acele jocurĭ
De umbră şi lumină, în codri, lumĭ albastre,
Ard gîndurĭ, arde-o parte din sufletele noastre.

Ard gîndurĭ, arde-o parte din sufletele noastre.
— Ca să trăeştĭ în toate: fă-ţĭ inima bogată
Spre tot ce te'nconjoară cu dragoste să bată:
Maĭ limpede-ĭ seninul în inima senină, —
Lumĭ nouĕ, idealurĭ, îţĭ es maĭ în lumină;
De vreĭ să-ţĭ saturĭ văzul ca vultur să te' nalţĭ —
Şi sufletul ţi-l umple de vieaţa celor-l'alţĭ.