Poesii (1888-1894)/Caravană

 

Deşertul ţărilor pustiĭ
Sĕ'ntinde neted ca o mare
Sub razele trandafiriĭ
Ale-asfinţituluĭ de soare...
 
Şi vin din răsărit la pas
Drumeţiĭ, lung şi trist şirag,
Şi abătuţĭ îşĭ fac popas
Să'ngroape-un mort, pe cel maĭ drag...

Tovarăş scump...; nicĭ criptă nu-ĭ
Nicĭ groapă nu-ĭ făcut' anume:
Aştern nisip de-asupra luĭ,
Aştern pustiu pe-o 'ntreagă lume:
 
Şi eĭ, tovarăşĭ de nevoĭ,
Târziŭ pe-aicĭ au maĭ rămas:
Că vor la 'ntoarcerea 'napoĭ
Să-şĭ afle locul de popas.
 
Şi-ĭ hotărît că nu maĭ vin —
Şi văd că semnele-s la fel —
Dar li-ĭ să ştie că maĭ ţin
O amintire de la el.....
 
De-abea pornesc într'un târziŭ;
Tot maĭ departe-ajung în zare —
Şi-ĭ pierzĭ în fum trandafiriŭ,
În asfinţitul roş de soare.