Poesii (1888-1894)/Din noŭ copiĭ

Poesii (1888-1894) de Artur Stavri
Din noŭ copiĭ

Azĭ că-ĭ atîta timp trecut,
       Iubito, ştiĭ
Cînd amîndoĭ ne-am cunoscut
          Copiĭ?

Cînd te 'nvîrteaĭ, drăguţă foc,
       Intr'un picior
Pufnind de rîs că nu-s la joc
          Uşor?

Şi cînd plecam veneaĭ nebună
      Cu mine 'n drum,
Bătînd în palme: « — Noapte bună
        «De-acum — ».

De-atuncî m'am dus ca rătăcit
      In lumĭ străine —
Şi cred că nicĭ nu te-aĭ gîndit
        La mine.

Eram copiĭ ş'o clipă doar
      Ne-am fost ca fraţĭ;
M'am dus şi rămăsesem iar
        Uitaţĭ.

Dar auzind că vre-un străin
      Te-a îndrăgit
Mĕ pomeneam ca din senin
        Mîhnit.

In urmă să te aflu-am vrut,
      Intr'un noroc;
Mirată nu m'aĭ cunoscut
        De loc.

Şi totuşi cine-ar fi gîndit
      Abea 'ntîlniţĭ
C'o să ne-ajungem la sfîrşit
        Iubiţĭ?

Azĭ amîndoĭ n'avem de cît
      Un singur dor,
Aceleaşĭ gîndurĭ ş'un atît
        Amor!

Şi astă-zĭ ca şi-atuncĭ mĕ las
      La nebuniĭ
Că 'n fericire am rămas
        Copiĭ.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Din braţăĭ-mĭ fugĭ: « —Sărutu-acel
      «Maĭ dulce-al mieŭ
«Să-l furĭ de-acuma căcĭ alt-fel
        «Nu vreŭ — ».

Şi rîde'n glas fugind nebuna,
      Da-ĭ prinsă'n drum —
Şi-mĭ fuge iar : « — Maĭ fură-mĭ una
        «De-acum — ».