Sari la conținut

Poesii (1888-1894)/Nu-ĭ leac

Din pustiŭ Poesii (1888-1894) de Artur Stavri
Nu-ĭ leac
Sonet

Nu știŭ de ce în astă sară
Maĭ trist îs ca de obiceiŭ...
O fi vre-un chin de-odinioară
Redeșteptat din florĭ de teĭ.

Era sfirșit de primăvară
Și teiĭ ninșĭ eraŭ de florĭ
Cînd mi-aĭ șoptit: «Din astă sară
Să nu maĭ viĭ, să nu m'adorĭ.»

Am căutat o vară 'ntreagă
Să fiŭ cuminte, să te-ascult:
Cu cît luptam să nu-mĭ fiĭ dragă,
Cu-atîta te-adoram maĭ mult...

Acum a mea eștĭ pe vecie
Și suferințele-aŭ apus —
Și totușĭ nu știŭ ce să fie
De nu maĭ uit ce mi-aĭ fost spus.

Sĕ vede c'o durere mare
Trăește încă peste-un veac:
Eștĭ fericit, o crezĭ că moare —
Și'n suflet nu maĭ are leac.