Poesii (1888-1894)/Din pustiŭ

Poesii (1888-1894) de Artur Stavri
Din pustiŭ

În țara larguluĭ pustiŭ
   Nu-s ca pe-aiurea rîurĭ late,
   Pădurĭ și lanurĭ verzĭ și sate
        Mijind prin ceață;
Ci pururĭ cîmpul cenușiŭ
   Sĕ 'ntinde trist și monoton
   Sub cer de plumb — și nicĭ un zvon
        Și nicĭ o vieață...

Acolo soarele răsare
   Din ierburĭ de maĭ multe verĭ -
   Și arșiță-ĭ pe cîmp, — te mierĭ
          Câ nu-ĭ în pară;
Să clatină 'n adînca zare
   Întreg văzduhul ca de foc —
   Și vine 'ngheț de iarnă 'n loc
         Cum dă'n-de-sară...

Dar a venit dinspre apus
   Un împărat cu oastea luĭ,
   Fâcînd din țara nimăruĭ
         Împărăție —
Și toată grija luĭ șĭ-a pus
   În cîmpul sterp să vîre plug,
   Sâ-ĭ fie țara în bielșug
          Și'n bucurie.

Și foc a dat la bălăriĭ
   Și anĭ întregĭ ard ierburĭ, coapte —
   Și multă vreme n'a fost noapte
         Nicĭ frig de sară;

Îs roșiĭ largile cîmpiĭ:
   O mare'n flăcărĭ arde jos —
   Și'n aer urlă fioros
          Mugit de fiară..

Palate mîndre-a înălțat
   Pe unde a fost de-mult pustiŭ —
   Și'n loc de cîmpul cenușiŭ
          Păduri, răcoare;
Acuma 'n șes e sat de sat,
   Îs lanurĭ verzĭ și florĭ albastre
   Și prin livezile măiastre
          S'aud isvoare.

Și împăratu-a dat o carte
   Să-șĭ fie toțĭ ca frațĭ de sînge,
   Să n'aibă nimenĭ de ce pllnge
          În casa lor —
Și înțelepțĭ de pe departe
   I-a pus să-ĭ cate de grădină,
   Să deie obștieĭ lumină
         Și'n toate spor...

Mult n'a trecut de-atuncĭ și încă
  Par în bielșug și'n bine toate —
  Și-ĭ totușĭ plîns amar prin sate
         Și sărăcie,
Că s'a făcut greșal'adîncă:
   Orĭ cît munceștĭ rămîĭ sărac;
   Eĭ fac bogațĭ și tot eĭ zac
         În grea robie.

Pe lanurĭ coapte 'n zi de vară
   Muncesc sub arșița de soare ;
   Li-ĭ fruntea 'n lacrimĭ de sudoare
         Ș'atîția mor!
Și in grînare strîng comoară:
   Din cîmp acolo-s adunate
   Și tinerețĭ și sănătate
         Și viața lor —

Și sară cînd ajung in sat
   Li-ĭ masa goală, eĭ îs goĭ,
   Copiĭ flămînzĭ — și tot nevoĭ
         Si 'ntr'una chin.

Comorĭ norodu-a secerat
   Și tot el n'are nicĭ de-o pîne —
   Și noaptea doarme ca un cîne
         Sub cer senin!

Blesteme-atuncĭ s'au ridicat
   Și doine plîng de-alungul țăreĭ-
   Și geme ca furtuna măreĭ
         Mînia lor...
Noroade curg înspre palat —
   Și-ĭ trist, flămînd și chinuit
   Și-ĭ mare-acel nenorocit
         Sărac popor!

În valurĭ vin și vin mereŭ
   Și altă lume și-aŭ clădit —
   Și împăratul a fugit
         Într'un tărziŭ...
Povestea spune că pe-un leŭ
   Încălecat sĕ duce-dus
   Păn' s'a pierdut către apus
         În larg pustiŭ.