Poesii (1888-1894)/Liniște
| ←Singurĭ | Poesii (1888-1894) de Artur Stavri Liniște |
De ce sînt trist→ |
Linişte, singurătate; peste codri luna moartă
Prin pustietăţĭ albastre faţa-ĭ palidă îşĭ poartă
Răsfirînd pe văĭ, pe dealurĭ, pe cîmpiĭ stînsa-ĭ lumină.
Nicĭ-un freamăt... frunza 'n luncă tremurînd nu maĭ
[suspină;
Apa nu-şĭ maĭ bate valul de bătrîne stîncĭ pustiĭ;
Codru-ĭ mut, lacul adoarme, pace-adîncă pe cîmpiĭ...
Luna scăpată sub dealurĭ, munţiĭ tac, înmărmurită
Este firea; cît de neagră-ĭ noaptea 'n umbră adormită!
Noaptea fără lună par'că-ĭ noaptea tristă din sicriŭ...
Linişte, singurătate, întuneric şi pustiŭ...
Spre mormînt îmĭ număr paşiĭ, gîndul moare, nesfîrşită
Mi-ĭ durerea; ce grozavă-ĭ vieaţa 'n chinurĭ adîncită!
Şi cînd morĭ cît e de dulce noaptea tristă din sicriŭ:
Linişte, singurătate, întunerec şi pustiŭ!...