Poesii (1888-1894)/Liniște

Sari la navigare Sari la căutare
Singurĭ Poesii (1888-1894) de Artur Stavri
Liniște
De ce sînt trist

 
Linişte, singurătate; peste codri luna moartă
Prin pustietăţĭ albastre faţa-ĭ palidă îşĭ poartă
Răsfirînd pe văĭ, pe dealurĭ, pe cîmpiĭ stînsa-ĭ lumină.
Nicĭ-un freamăt... frunza 'n luncă tremurînd nu maĭ
                                                                          [suspină;
Apa nu-şĭ maĭ bate valul de bătrîne stîncĭ pustiĭ;
Codru-ĭ mut, lacul adoarme, pace-adîncă pe cîmpiĭ...

Luna scăpată sub dealurĭ, munţiĭ tac, înmărmurită
Este firea; cît de neagră-ĭ noaptea 'n umbră adormită!

Noaptea fără lună par'că-ĭ noaptea tristă din sicriŭ...
Linişte, singurătate, întuneric şi pustiŭ...

Spre mormînt îmĭ număr paşiĭ, gîndul moare, nesfîrşită
Mi-ĭ durerea; ce grozavă-ĭ vieaţa 'n chinurĭ adîncită!
Şi cînd morĭ cît e de dulce noaptea tristă din sicriŭ:
Linişte, singurătate, întunerec şi pustiŭ!...