Poesii (1888-1894)/In amurg de îearnă

 

<poem> Ger aspru, ĭearnă tristă, — și dă'n apus de soare.... Gătre-asfințit un nour pe cer albastru pare Un ostrov de rubine, — și'n zările pustiĭ Troene, stîncĭ de gheață, luminĭ trandafiriĭ, — Și'n tot singurătate...

                       Incepe să s'aștearnă 

Pe lume-odihna tristă a sărilor de ĭearnă.... Pustiul crește par'că: nicĭ umbră nu-ĭ, nicĭ vĭeață; Ci liniște, ger aspru, troene, stîncĭ de gheață —

Și numa dinspre sihlă un rătăcit de cale

Cu sarcina pe umăr încet coboară'n vale
Și 'ncovoiat sub greaua povară ce-l dihoacă
Pe cîmp sĕ pare umbră albită 'n promoroacă.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Amurg și prinde-a ninge... Drumețul ribigit
Rămîne'n cîmp; — și cade troian nemiluit
Cernind potop de stele pe ochĭ făr' de lumină.
S'a 'ntunecat o lume...
                       Și-ĭ liniște deplină
                       Și tot sĕ'nșir pustiĭ
In zărĭ de plumb aceleașĭ priveliștĭ fumuriĭ...