Poesii (1888-1894)/De dorul altor lumĭ

 

La geamul care dă'n grădină
Sĕ veștejește 'ncet în glastră
Și moare arsă de lumină
O drăgălașă floare-albastră.

Adusă-ǐ din pădurĭ bătrîne,
Din țărĭ cu umbră și isvoare,
Cu primăvară ce rămîne
Mereŭ și veselă și'n floare.

În foĭ păstrează din frumosul
Azur al ceruluĭ de sară
Și ne-a adus cu ea mirosul
Străin de lungă primăvară.

Și moare-aicĭ uscată 'n glastră,
La focul arșițeĭ de soare,
Înstrăinata floare-albastră
Din țărĭ cu umbră și isvoare:

Î-ĭ sete de pădure-adîncă
Și dor de-un vînt ușor s'o culce,
De șoapta apelor sub stîncă,
De primăvara veșnic dulce —

Și moare 'n locul strîmt din glastră
Și făr'o lacrimă de rouă
Cum mor atîțĭ pe lumea noastră
Cu dorul sfînt de-o lume nouă.