Poesii (1888-1894)/Țiganiĭ
Țiganiĭ
Prin focul arșițeĭ de soare,
Prin șesurĭ largĭ de n’aŭ sfîrșit,
Sĕ duc țiganiĭ liniștit,
Spre țărĭ acufundate ’n zare
La răsărit.
Prin șesurĭ largĭ de n’aŭ sfîrșit,
Sĕ duc țiganiĭ liniștit,
Spre țărĭ acufundate ’n zare
La răsărit.
Și-ĭ cald de-ĭ vîntul ca de pară;
Cenușă-ĭ ĭarba sub picior;
Eĭ n’aŭ popas că-ĭ arde-un dor
De cerul sfînt de-odinioară,
De țara lor.
Cenușă-ĭ ĭarba sub picior;
Eĭ n’aŭ popas că-ĭ arde-un dor
De cerul sfînt de-odinioară,
De țara lor.
Prin nesfîrșitul bărăgan
Sĕ duc doĭnind cu vĭers de foc
Un traĭŭ mînat din loc în loc
Făr’ de-adăpost, fără de-alean,
Făr’ de noroc!
Sĕ duc doĭnind cu vĭers de foc
Un traĭŭ mînat din loc în loc
Făr’ de-adăpost, fără de-alean,
Făr’ de noroc!
Și sĕ tot duc…; doar unul numa
În drumul lor spre răsărit
Rămîne ’n urmă istovit:
El îĭ moșneag și e acuma
Către sfirșit.
În drumul lor spre răsărit
Rămîne ’n urmă istovit:
El îĭ moșneag și e acuma
Către sfirșit.
Perdea de lacrimĭ îl apasă
Pe ochĭ orbițĭ de-atîta soare;
Prin ceață-ĭ cată ’n depărtare
Și-ĭ vede cum sĕ duc și-l lasă
Uitat de moare.
Pe ochĭ orbițĭ de-atîta soare;
Prin ceață-ĭ cată ’n depărtare
Și-ĭ vede cum sĕ duc și-l lasă
Uitat de moare.
«Vĕ ducețĭ…; duce-vĕ-țĭ cu bine
«În țara mea, la cîmpul sfînt
«Cu florĭ ce rîd și c’un pămînt
«Ce-ar fi avut și pentru mine
«Loc de mormînt.
«În țara mea, la cîmpul sfînt
«Cu florĭ ce rîd și c’un pămînt
«Ce-ar fi avut și pentru mine
«Loc de mormînt.
«Duceți-ĭ dorul ce i-l port,
«Duceți-mĭ dragostea la frațĭ…
«Pe-aicĭ maĭ mult nu ’ntărziațĭ —
«Și de-țĭ ajunge — pe cel mort
«Să nu-l uitațĭ».
«Duceți-mĭ dragostea la frațĭ…
«Pe-aicĭ maĭ mult nu ’ntărziațĭ —
«Și de-țĭ ajunge — pe cel mort
«Să nu-l uitațĭ».
Cu ochĭ de flacără ce moare
Să uită trist păn’ la sfîrșit
Cum merg țiganiĭ liniștit
Spre țărĭ acufundate ’n zare
La răsărit.
Să uită trist păn’ la sfîrșit
Cum merg țiganiĭ liniștit
Spre țărĭ acufundate ’n zare
La răsărit.
