Poesii (1888-1894)/Ideal
| ←În brațele tale | Poesii (1888-1894) de Artur Stavri Ideal |
Copila codrilor de teĭ→ |
| DIN POVESTE |
Prin codrul pe gîndurĭ rămas,
Prin umbră, pe drum neumblat,
Sĕ duce un tînăr la pas,
Din zorĭ a pornit din palat
Si-ĭ trist, ne'nțeles visător.
Feciorul frumos de 'mpărat.
Zărise-o copilă 'ntr'un nor:
Iluziĭ...; de-atuncea cu sete
De-un înger din basme i-ĭ dor;
De-atuncĭ chipul gingașeĭ fete
Îl tulbură ziua — și'n vis
Îi mîngîie negrele plete.
Din clipa aceia și-a zis
S'o caute'n lume că-l doare
În inimă focul închis.
O cată'n zadar și la mare
Și'n munți și'n păduri și'n cîmpiĭ:
Ea nu-ĭ nicăirea sub soare...
Odată în codriĭ pustiĭ
Dormea; printre crengĭ în aleie
Răzbise luceferiĭ viĭ —
Și'n ochi adormițĭ o scînteie
Jucîndn-șĭ lumina, învie
Și visul și steaua'n femeie:
Părea că pe-o raz'argintie
Copila din basme, frumos
Cu ochiĭ și vorba-l îmbie.
A lene coboară în jos, —
E'n haină țĕsută'n lumină, —
Și-ĭ cîntă cu glasul duios;
Îî cîntă poveste senină
Din lumile-albastre — și-l roagă
De-apururĭ alălurĭ s'o țină.
Și luĭ fioros i-ĭ de dragă —
Și-l arde un gînd: să și-o fure
Să-l mîngîe-o viață întreagă.
Cum el o ruga să sĕ'ndure
De dragostea luĭ, ea să'nclină
Alăturĭ de dînsu'n pădure.
Ca fluturul prins în lumină
Sĕ uită — ș'o roagă sa-ĭ steie
Maĭ mult, maĭ cu drag, — nu străină.
Dar cînd a'ndrăsnit să și-o ieie
În brațĕ, — ea sboară'n apus
Spre norĭ fluturînd pe-o scînteie.
Cu dînsa și visul s'a dus —
Și toate rămîn ca'nainte:
El singur — și steaua luĭ sus.
De-atuncea părea maĭ cuminte
Dar trist, că-l muncește un dor,
Un dor de iubirile sfinte;
De-atuncĭ dă ocol tuturor
Și 'n codri îșĭ află popas,
Răsleț, ne'nțeles visător...
Vedeți-l pe gîndurĭ rămas,
Prin umbră pe drum neumblat,
Mîhnit cum sĕ duce la pas.
Din zorĭ a pornit din palat
Și cîntă fantastic un cînt —
Și dus să tot duce'noptat...
Dar uite-l ajuns la mormînt,
La bolta de lume ferită
Sub crengĭ aplecate'n pămînt.
Aicĭ, printre florĭ, fericită
Și'n somnul de vecĭ, e stăpîna
Pădureĭ de-argint adormită.
La piept ține-o cruce cu mîna
Și doarme — și picură sfînt
Florĭ albe de'nvălue zîna;
Iar crengĭ aplecate'n pămînt
Fac boltă cu stîlpiĭ de-aramă,
Fac arcurĭ, ghirlănzĭ, la mormînt.
Isvoarele gingaș o chieamă
Pe nunne — ș'o plîng — s'o descîntă
Cu laeriniĭ duioase de mamă.
Ea stă cu privirile țintă
Și oarbe, — cu fața senină,
Cu fruntea de ceară, — o sfîntă.
În liniște par'că sĕ'nchină —
Și doarme o noapte adîncă...
Somn lung și pustiŭ și ruină...
Și el neclintit ca o stîncă
O soarbe cu ochiĭ de foc —
Și-ĭ pare vedenie încă.
Rămîn amîndoĭ la un loc:
El palid — și ea ca de var,
Ea înger — el fâră noroc.
Le cîntă pădurile rar
Un bocet de mare'n furtună,
Un vaer prelung și amar.
Ca orgă pădurea răsună
Maĭ trist, maĭ adînc și maĭ tare —
Și aue toată nebună.
Din larma de glasurĭ răsare,
Sĕ'nalță — și picură sfînt
Ca lacrimĭ un plîns de 'ngropare:
«Pe vecĭ adormito'n mormînt
«Te ducĭ unde-ĭ pururĭ lumină
«Și unde-ĭ ca bolta senină
«Arcada locașuluĭ sfînt...
«Ce dulce-ĭ odihna'n mormînt!...
«Acolo îs mările-albastre
«Etern stăpînite de astre...
«Pe vecĭ adormito'n mormînt
«Te ducĭ unde-ĭ pururĭ tăcere...
«Nu-s lacrimĭ, nicĭ urĭ, nicĭ durere
«Că nu-ĭ nicăirea pămînt...
«Ce dulce-ĭ odihna'n mormînt!...
«Acolo-s albastre cîmpiĭ
«Cu noriĭ ghirlănzĭ de copiĭ...»
Pădurile toate-s un cînt;
Mîhnitul fecior de'mpărat
Ascultă cu ochi'n pămînt.
Ș'atîta de mult s'a uitat
Că tulburĭ i-s ochiĭ — și-ĭ pare
Că moarta-ĭ odorul visat.
Să fie chiar draga luĭ oare
Că alta nu poate să fie
Întocmai născută sub soare?
De anĭ i să roagă să-ĭ vie,
Cu lacrimi de foc i să roagă —
Ș'o cheamă din lumea-ĭ pustie.
Că luĭ fioros i-ĭ de dragă
Și crude durerĭ îl răpun; —
Dar ea nicĭ n'a vrut sĕ'nțeleagă.
Acum'cînd pădurile-ĭ spun
Un imn de 'ngropare — a venit...
Și el îĭ aproape nebun:
«Să poate un chin maĭ cumplit?
«Cu ce m'am făcut vinovat
«Să fiǔ uneĭ moarte robit?
«Din cîte copile-am aflat
«Nicĭ una n'a fost după mine:
«De-aceia uităreĭ le-am dat...
«Din cîte-s pe lume, la cine
«Sĕ duce tot sufletul mieŭ,
«Tot dorul, — de nu către tine?
«De vreme 'ndelung' aștept eŭ
«Cu dragoste oarbă, c'un foc
«Ce arde și crește mereŭ —
«Și tu îțĭ facuseșĭ un joc
«Din dragostea mea — și mi-aĭ dat
«Otravă în loc de noroc.
«Iubirea mi-a fost un păcat
«Și tu mi-aĭ fost demon — și încă
«De dragă ce-mĭ eștĭ te-am iertat.
«De-atîta iubire ș'o stîncă
«Învie; — dar tu abătută
«Veghezĭ într'o noapte adîncă.
«Eŭ plîng o nădejde pierdută,
«Întăiul meŭ vis, cel maĭ sfînt, -
«Pe tine te plîng — și staĭ mută.
«Te iaŭ ș'o să-țĭ fac în pămînt
«Aproape de mine, aproape
«De inima mea, un mormînt —
«Și florĭ or cerca să te 'ngroape
«Și florĭ or să-țĭ cadă pe față,
«Potop pe-adormite pleoape.
«Ci ieŭ voiŭ veni 'n dimineață
«Să 'nlătur troianul de florĭ,
«Să-țĭ daŭ din iubirea mea vieață —
«Că focul atîtor plînsorĭ
«Și ruga-mĭ atît de fierbinte
«Va da viețeĭ tale fiorĭ.
«Cu drag o să'nviĭ — și cuminte
«Căzîndu-mĭ în brațĕ, — ne-om spune
«Poveștĭ de iubirile sfinte...»
De focul cîntăreĭ nebune
Copila 'ntre florĭ sĕ ridică,
Frumoasă și dulce minune:
«Am fost blestemată de mică
«Să'ngheț păn' ce-un fiŭ de 'mpărat,
«Cîntărĭ de iubire-o să-mĭ zică..
«Din dragoste oarbă mi-aĭ dat
«Tot sufletu'n lacrimĭ de foc, —
«De-aceea din morțĭ m'am sculat....»
...Și nunta le-a fost cu noroc.